Se joaca. Politehnica Timisoara intalneste Focsaniul, la Bucuresti

TIMISOARA. Liga Zimbrilor se reia cu partidele etapei a 11-a. Handbalistii de la SCM Politehnica Timisoara fac deplasarea la Bucuresti pentru meciul de campionat programat vineri cu CSM Focsani, de la ora 13. Spre deosebire de testarile dinaintea etapei precedente, rezultatele tuturor jucatorilor au fost negative, astfel ca tot lotul este valid.

CITESTE SI: Masca, declaratia si adeverinta la control. Aproape 5000 de oameni verificati si sute de amenzi date de politisti la Timisoara si in judet 

Banatenii nu au mai evoluat de aproape o luna si jumatate intr-un meci oficial intern. A fost acea anulare dureroasa a jocului cu Minaur, apoi pauza pentru actiunile echipelor nationale, unde Politehnica a avut la fiecare nivel jucatori selecționati.

Practic echipa, in integritatea ei, o aveam abia de cateva zile. Cel mai important pentru noi va fi sa aratam ca o echipa, dupa o lunga perioada in care am fost destul de fragmentati. E greu sa impartim campionatul cu favoriti si outsideri, pentru ca au fost surprize, inclusiv noi realizand cateva dintre rezultate. As spune ca meciul cu Focsani e deschis. Noi nu ne detasam ca o favorita neta, poate doar traditia si valoarea individuala a unor jucatori sa ne indrume cu gandul spre acest lucru, superioritatea noastra, daca va fi, trebuie sa o aratăm pe teren in tot meciul”, a spus antrenorul echipei, Vlad Caba.

Savo Slavuljica (23 ani) ar putea in sfarsit debuta pentru gruparea alb-violeta dupa ce birocratia a amanat primirea cartii verzi a jucatorului. Portarul Aleksandar Milenkovic are si el actele in regulă, dar nu s-a putut intoarce deocamdata la Timisoara, pentru ca s-a infectat cu coronavirus si e in izolare, in Serbia.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.