Se largeste la 4 benzi soseaua ce leaga comuna Sanandrei de Timisoara si va avea si pista de biciclete. Licitatie de aproape 7 milioane de euro

TIMISOARA. Comuna Sanandrei va fi legata de Timisoara printr-un drum modernizat si largit la 4 benzi de circulatie.

CITESTE SI: O noua problema. O padure de 18 ha trebuie scoasa din fondul forestier si taiata ca sa poata incepe lucrarile in forta pe bucata lipsa din Autostrada Vestului, de nici 10 km, pe segmentul cu tuneluri pentru ursi, intre Lugoj si Deva. Ce interventii au facut pana acum firmele lui Umbrarescu. Video 

Cu o parte din bani asigurati prin programul Anghel Saligny, Consiliul Judetean Timis a lansat licitatia pentru gasirea unei firme care sa proiecteze soseaua de aproape 3 km si sa o construiasca.

Conform documentatiei din Sistemul Electronic de Achizitii Publice, va fi pastrat traseul actual care asigura conexiunea dintre Sanandrei si DN69 (Timisoara – Arad).

Noul drum va fi extins la cate 2 benzi de circulatie pe sens, care vor putea suporta si trafic greu, se vor reface si completa santurile si rigolele, se vor inlocui podetele degradate si vor fi construite altele noi unde va fi cazul, se vor muta si proteja instalatii si retele de utilitati, vor fi reamenajate spatiile verzi, se va construi o pista de biciclete si se va moderniza sistemul de iluminat.

Lucrarile sunt prevazute sa dureze 15 luni, din care 3 luni vor fi alocate proiectarii.

Valoarea estimata a contractului este de 28.717.742 lei fara TVA, adica aproape 7 milioane de euro cu TVA, fondurile provenind atat de la Consiliul Judetean Timis, cat si din programul national de investitii Anghel Saligny.

Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 31 octombrie.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. 7milioane pentru 3 km .? Nici o autostradă nu costă atâta…!
    E asa foame de bani.!?
    Pot să-l facă și de 7 benzi…, când ajung metropolitani in Timișoara tot bară la bară or să se deplaseze…

  2. Ar fi mai bine să vorbim despre proiectele finalizate.
    Despre cele ce vor să să fie (și care multe rămân nefinalizate sau nici măcar începute) am tot auzit și frankly eu m-am cam săturat…
    Voi?

  3. @CH: Noi, da, Tion nu. Despre ce alceva scrie?! Ti se pare un ca au un nivel ridicat de competenta in domeniu?! Doar la noi se incepe un amarat de drum si se spera ca macar generatia urmatoare sa-l foloseasca. Si atunci cand e gata se constata ca nu corespunde realitatii de atunci.

  4. Iar o să facă 4 benzi cu giratorii la fiecare 200 de metri. La fel ca în Moșnița sau ca pe legătura Dumbrăvița – autostradă. Mai bine lasă așa cum e, nu e chiar atât de aglomerat drumul.