Se opreste apa in zone mari din Timisoara. Aquatim face lucrari pentru modernizarea retelei

TIMISOARA. Va fi intrerupta furnizarea apei, in noaptea de luni spre marti, pentru ca reprezentantii Aquatim sa poata realiza cuplarea unei conducte, in zona Aradului.

De luni, 28 august, orele 22, până marți, 29 august, orele 8, la intersecția Căii Aradului cu strada Amurgului se va executa o cuplare pe conducta DN 400. Lucrările fac parte din „CL 12, Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 1”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei în zona cuprinsă între Calea Sever Bocu și Aradului până la Amurgului și centrul comercial Iulius Mall, pe strada Miresei, Calea Torontalului între Calea Circumvalațiunii și strada Timiș, la Punctul Termic 26, Biserica Agape, BCR, Asirom și Cowork.

În același interval orar presiunea va fi redusă la etajele 3, 4 și 5 pe Calea Aradului, în zona delimitată de străzile Dr. Grigore T. Popa – Armoniei – Ion Barbu – Marginii, precum și la Universitatea de Ştiinţele Vieții „Regele Mihai I”, Liceul Tehnologic Agricol „Petru Botiş”, Hornbach, Auchan, Altex, Selgros, Decathlon, Ikea, Centrul medical Regina Maria, Penny, Carrefour, Dacia Service, Romstal, Lidl, Petrom, reprezentanța Mercedes, OMV, MOL și restaurantul Tinecz„, transmit reprezentantii Aquatim.

Si marti vor fi realizate lucrari, astfel ca este necesara oprirea furnizarii apei, intre orele 08.00 si 15.00. Muncitorii vor execcuta conectarea de conducte la intersectia strazilor Apateu si Batania, iar pe durata lucrarilor, se va intrerupe apa pe strazile Batania, Virgiliu, Torac, Câmpului, Apateu, Pindului, Dumbrava Roșie, Bitolia, Țiblesului și Energiei.

La reluarea alimentarii este posibil ca la robinete sa curga apa tulbure.

Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată„, spun reprezentantii Aquatim.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.