Se reia prima liga de futsal. Informatica Timisoara da piept cu detinatoarea Cupei Romaniei

TIMISOARA. Dupa victoria fara mari probleme din optimile Cupei Romaniei la futsal, Informatica Timisoara merge la jumatatea acestei saptamani la Calarasi pentru meciul din penultima etapa a sezonului regular din prima liga de fotbal in sala.

CITESTE SI: Anunt important pentru elevii din Timisoara. Cum pot circula in continuare gratuit cu mijloacele de transport 

Cele doua echipe sunt vecine de clasament inaintea duelului direct. Dunarea este pe locul 3, cu 19 puncte, si a pierdut doar doua meciuri in acest sezon pe teren propriu, tocmai in fata echipelor care sunt peste ea in clasament, Imperial Wet Miercurea Ciuc si United Galati. In primul meci al anului, Dunarea a trecut 8-2 in deplasare de CSM Targu Mures si merge in sferturile de finala al competitiei.

Informatica Timisoara vine tot dupa o victorie in Cupa, 5-2 la Keresztegy Remetea, si merge la Calarasi in formula completa. Timisorenii sunt inaintea etapei pe locul 4, cu 18 puncte. In tur, elevii lui Marian Sotarca s-au impus cu 6-2 la Timisoara.
La ultima vizita la Calarasi, in sezonul regular, Informatica a obtinut un egal, 4-4.

Duelul dintre Dunarea Calarasi si Informatica Timisoara este programat miercuri, de la ora 18. Cele doua echipe se vor intalni apoi si in sferturile Cupei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.