Seif de 300 de kilograme ‘furat’ cu roaba. Atac la pont la Universitatea de Stiinte Agricole din Timisoara

TIMISOARA. S-a dat alarma la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Timisoara. Niste hoti au incercat sa fure un seif.

CITESTE SI: S-au stabilit ziua si ora la care porneste transportul in comun cu vaporase la Timisoara. Cand pleaca prima cursa 

Atacatorii au intrat in cladirea Rectoratului, unde la etajul I se afla Casieria, in care au patruns fortand usa.

Deasupra intrarii era o camera de supraveghere pe care au avut grija sa o rasuceasca pentru a nu-i surprinde.

Hotii au adus cu ei o roaba in care au pus cu greu seiful si l-au carat pana la demisol. Aceasta in conditiile in care roata de la roaba s-a dezumflat pe drum sub greutatea casei de bani.

Ajunsi la demisol, atacatorii au pus in dreptul unui pervaz un scaun si au incercat din rasputeri sa scoata casa de bani din cladire. Dar in zadar.

Povara a fost prea mare, asa ca hotii s-au vazut nevoiti sa abandoneze misiunea pentru ca era peste puterile lor sa care seiful pana in strada. L-au lasat in plata Domnului si au disparut.

Politistii au inceput o ancheta si incearca sa gaseasca detalii care sa-i duca pe urmele pradatorilor.

UPDATE: Angajatii Universitatii au descoperit ca dintr-o alta cutie metalica aflata in casierie au disparut aproximativ 8.000 de lei.

Vom reveni cu amanunte.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.