Seri in acorduri de vals, in parcurile din Timisoara, la Zilele Muzicii Vieneze. Intrarea e libera

TIMISOARA. Timp de trei zile, mai multe parcuri din Timisoara vor rasuna in acorduri de vals si opereta.

Marti, de la ora 20.30, debuteaza cea de-a sasea editie a festivalului „Art Time” – Zilele Muzicii Vieneze. In Parcul Botanic va avea loc un concert sustinut de Inquanto Quartetto, alturi de invitatul Serghei Zglavoci.

Miercuri va avea loc cel de-al doilea concert, tot de la 20.30, insa de data aceasta in Parcul Regina Maria. Aici vor concerta Art Kammerorchester, impreuna cu mezzosoprana Gabriella Varvari si baritonul Dan Pataca, dirijor Wolfgang Groehs din Austria.

Festivalul se incheie sambata, in Parcul Rozelor, atunci cand pe scena vor urca Art Symphony Orchestra, Art Dance Ansamble, mezzosoprana Gabriella Varvari si baritonul Dan Pataca, dirijorul Wolfgang Groehs; concert maestrul Ovidiu Rusu; coregraf Alin Radu.

Cele trei seri sunt inspirate de cel care a pus Timisoara pe harta muzicala a Europei inca din timpul vietii, Johann Strauss-fiul!

Intrarea la toate cele trei spectacole este libera.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.