Cu toate ca din ce in ce mai multa lume se pricepe la tehnologie, putine persoane stiu cum sa-si incarce telefoanele mobile pentru ca acumulatorii acestora sa aiba o autonomie cat mai indelungata.
Inlocuirea acumulatorilor vechi pe baza de nichel cu cei moderni, de tip litiu-ion, a produs multa confuzie in randul posesorilor de telefoane mobile si de laptop-uri. incarcarea incorecta a acestora le reduce durata de viata, avertizeaza specialistii in tehnologie, care va recomanda sa tineti cont de urmatoarele sfaturi:
Nu lasati gadget-urile sa se descarce de tot. Bateriile de tip litiu-ion rezista cel mai bine cand le lasati sa se descarce un pic, iar apoi le incarcati din nou, insa nu pana la capat (vezi punctul de mai jos). Este recomandat sa va reincarcati telefoanele si laptopuriel cand bateriile ajung la 40-50%. in felul asta, ele vor rezista mai bine trecerii timpului.
Nu le incarcati pana la 100%. Bateriile litiu-ion nu trebuie incarcate complet, asa ca intervalul 40-80% este cel pe care il recomanda expertii. in cazul in care le incarcati totusi pana la 100%, nu lasati gadget-urile in priza dupa acest punct.
Descarcati bateriile complet o data pe luna. Desi sfatul acesta pare sa contrazica punctul numarul unu, lucrurile nu stau deloc asa. Majoritatea bateriilor actuale le indica posesorilor de smarphone-uri si laptopuri cat timp mai au pana sa se descarce, iar aceasta functie isi poate pierde din precizie dupa o oarecare perioada.
Nu lasati gadget-urile sa se incinga prea tare. Caldura excesiva nu dauneaza doar procesoarelor, ci si bateriilor. Se recomand astfel folosirea unor stand-uri de laptop, cu ventilatie integrata. in ceea ce priveste telefoanele, tineti cont de faptul ca majoritatea huselor le fac sa se incalzeasca mai repede. Daca aveti un telefon care suporta multitasking, aveti grija sa inchideti aplicatiile pe care nu le folositi la un moment dat.