Colectie avangardista de posete, manechine cunoscute, fotbalisti si amatori de mondenitati, vineri seara la Eve Fashion Lounge.
Timisoreanca Issabel Lombardi si-a prezentat creatiile din colectia “Emocion en colores”, cu care a fost si la Bucharest Fashion Week.
Emotii prin culori, rafinament si femei superbe. De asta au avut parte cei prezenti la show-ul de moda al tinerei creatoarei Issabel Lombardi.
Eve Fashion Lounge Timisoara a fost gazda unei seri incarcate de bun gust si eleganta, in centrul careia au stat o multime de modele de posete spectaculoase, dar si manechinele, devenite cunoscute dupa ce au fost protagonistele unor pictoriale incendiare ori au castigat concursuri de miss.
Manechinele impodobite cu tinute glamour au defilat pe podium si au incantat atmosfera pret de circa o ora.
Rochii albe, caciuli diafane, “vedetele” – posetele, picioare lungi si o tanara creatoare care a prezentat colectia in cadrul Saptamanii Modei de la Bucuresti. Timisoreanca a lucrat trei ani reporter la Fashion Tv. Inspirata din bagajul de experiente adunate, ea a creat o colectie fascinanta, care a ajuns sub ochii organizatorilor de la Bucharest Fashion Week.
“Am avut emotii mai mari decat la Bucuresti pentru ca Timisoara este orasul meu de suflet”, asa a incheiat Issabel Lombardi seara incarcata cu aplauze si emotii. Numele colectiei, „Emoción en colores”, are o poveste nespusa, in spate, care va fi dezvaluita la momentul potrivit, spune designerul. “Pana atunci ramane un mister”, a declarat Issabel Lombardi.
Si pentru ca unde sunt femei frumoase, sunt si fotbalisti faimosi, Gabriel Torje, Alin Ratiu si Gabriel Canu, au raspuns prezent la Eve Fashion Lounge.
Alaturi de ei personaje mondene ale Timisoarei. Pe podiumul de moda au urcat si Dana Sofronie, fosta Miss Banat, dar si Roxana Papas, unul din modelele devenite celebre dupa ce au pozat nud.
Daca la Bucuresti, Issabel si-a incheiat prezentarea cu un sarut cu cantareata Giulia Anghelescu, la Timisoara, sarutul i-a fost „aplicat” frumoasei Roxana Papas.
Foto: Alex Hreniuc