Si-a deschis portile Parcul Craciunului de la Muzeul Satului din Timisoara, singurul festival de iarna cu zona incalzita pentru spectacole, patinoar acoperit si casute cu mancare protejate de ploaie si zapada. Video

TIMISOARA. Pe o ploaie marunta ce a cazut necontenit ore in sir, Parcul Craciunului si-a deschis portile, de Mos Nicolae, la Muzeul Satului Banatean din Timisoara.

CITESTE SI: Expozitie de fotografie in Parcul Craciunului de la Muzeul Satului din Timisoara. Fotoreporteri profesionisti se prezinta in Life Press Photo 

Este vorba despre singurul festival de iarna cu zona incalzita pentru spectacole, patinoar acoperit si casute cu mancare protejate de ploaie si ninsoare.

Timisorenii sunt intampinati cu o multime de ornamente luminoase ce se intind de-a lungul aleilor din muzeu.

Arcade ori figurine, un brad impodobit si ghirlande scanteietoare confera magie locului la lasarea intunericului.


Pe aleea din stanga intrarii se ajunge in zona de mancare, unde sunt instalate casute si tonete de unde puteti savura diferite bunatati, mesele fiind protejate de o copertina.

Pe acelasi drum se ajunge si la patinoarul amenajat in apropierea scenei, unde se desfasoara spectacolele si concertele acestei editii de la Parcul Craciunului.

O intreaga alee cu casute la care mestesugarii ofera produse de artizanat, ornamente si decoratiuni cu motive traditionale ii asteapta totodata pe vizitatori, iar expozitia Life Press Photo prezinta cateva dintre cele mai impresionante imagini surprinse de fotoreporterii din Timisoara in acest an.

O alta atractie a Parcului in acest an este un iglu imens in care vor avea loc spectacole de teatru si ateliere pentru copii.

Parcul Craciunului va fi deschis timp de trei saptamani, din 6 pana in 27 decembrie, zilnic intre orele 17.00 si 22.00.

Un autobuz va face curse din ora in ora, din centrul orasului pana la Muzeul Satului Banatean din Timisoara pentru a asigura transportul vizitatorilor. Traseul este: Piata Iancu Huniade (Modex), Strada Hector/Bastionul Maria Theresia, Bulevardul Take Ionescu, Strada Simion Barnutiu, Strada Gheorghe Adam, Strada Avram Imbroane, Muzeul Satului Banatean si retur.

Patinoarul, jocurile si jucariile pot fi folosite gratuit atat de catre cei mici, cat si de catre parinti sau bunici.

Intregul program, pe zile, il puteti consulta AICI!

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Foarte faină filmarea și foarte informativă. Frumos!
    PS. Poate nu ar strica și un stabilizator la telefon data viitoare.

    • Tu ești ăla de a filmat și vrei e îți cumpere stabilizator. Eu zic să ceri direct la șef să nu te lauzi singur

  2. Frumoase pasarici pe filmare, pacat ca erau cu lumina in spate si se distinge doar silueta. Sunati goarna pe Tinder si mai faceti un montaj.

  3. daca e gratis , e si cu mancare gratis ca doar am votat PNL/PSD ??

  4. Deci la ei au putut sa fie gratis la patinoar dar in centru la targu de craciun nu s-a putut decat daca platesti…

  5. multumesc pentru filmare, acum nu mai trebuie sa merg pana acolo sa vad cat e de trist, targ de craciun in noroaie

  6. NIMIC NU E GRATIS 300.000 eur 3 saptamani ptr un banal patinoar in rest luminite .
    Crezi ca ia platit din banii tai ,tot din ai nostri fraieri care ne platim taxele .