Simona Neumann si-a dat demisia de la TM2023: Va fi nevoie mai degraba de decizii constructive, decat de ‘salvatori’ cu o viziune distorsionata asupra trecutului si una, deocamdata, neclara in ceea ce priveste viitorul imediat

TIMISOARA. Dupa mai bine de 9 ani de cand coordoneaza Asociatia Timisoara Capitala Cultuala Europei, Simona Neumann si-a inaintat demisia din pozitia de director executiv.

Ea a trimis o scrisoare deschisa in care face o serie de precizari legate de perioada in care s-a ocupat de asociatie, perioada marcata de multe incertitudini, de lipsa banilor si scandaluri, dar si pe marginea viitorului capitalei culturale a Europei.

Vă scriu cu emoție și responsabilitate pentru proiectul pe care l-am coordonat în ultimii nouă ani în calitate de director executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, dorind să vă informez că astăzi am trimis Președintelui Consiliului Director al Asociației, domnul Dominic Fritz, preavizul în vederea demisiei mele, urmând ca raportul meu contractual cu Asociația să înceteze începând cu 25 ianuarie 2022. Precizez că este alegerea mea personală la care am reflectat îndelung.

Proiectul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii s-a confruntat în ultimii doi ani cu un climat de nesiguranță, caracterizat adesea prin decizii pripite și chiar contradictorii cu angajamentele luate în perioada în care orașul participa la concursul pentru titlul european sub umbrela Asociatiei.

Astăzi, după aproape un deceniu de muncă și rezultate concrete, motivația inițială care m-a determinat să accept procesul candidaturii și, apoi, gestionarea Proiectului Timișoara-Capitală Europeană a Culturii, care m-a încurajat să pun mereu în prim-plan interesul comunității și al orașului (chiar înaintea propriei persoane ce am fost adesea subiectul unor dezbateri inutile și fanteziste), s-a destrămat. Ceea ce înseamnă că misiunea mea în acest proiect, pentru care m-am întors la Timișoara în decembrie 2012, după o carieră internațională, se oprește aici.

Împreună cu oamenii de bună credință din comunitatea locală, parteneri naționali și internaționali, am parcurs nouă ani fantastici, cu multe provocări, ani în care ne-am bucurat de câștigarea prestigiosului titlu european. Apoi, ne-am concentrat pe pregătirea Programului Cultural, păstrâdu-i coerența și structura care au făcut ca un juriu de zece specialiști europeni să-l selecteze ca fiind cel mai bun.

Nimeni nu va putea șterge cu buretele rezultatele Asociației, ale comunității timișorene și ale partenerilor europeni. A venit timpul ca responsabilii proiectului să ia în considerare obiectivul final – anul 2023 și cei care urmează – pentru a valorifica această oportunitate unică pentru oraș. În anul capitalei culturale Timișoara va trebui să facă față cu succes și unui public european, iar pentru acest lucru va fi nevoie mai degrabă de decizii constructive, luate cu onestitate și serenitate operațională redescoperită, decât de „salvatori” cu o viziune distorsionată asupra trecutului și una, deocamdată, neclară în ceea ce privește viitorul imediat.

Moștenirea pe care o las – reprezentând activitatea echipei pe care am coordonat-o cu onoare și responsabilitate – și care va rămâne timișorenilor și viitorilor gestionari ai celui mai important proiect al orașului după Revoluția din 1989 cum a fost el catalogat, include între altele:

– câștigarea în septembrie 2016, sub conducerea mea, a titlului de Capitală Europeană a Culturii după două runde de concurs organizate la nivel național de Ministerul Culturii la care au participat 14 orașe importante din România;
– Programul Cultural Timisoara 2023 cuprinzând un portofoliu consistent de proiecte originale dezvoltate în perioada 2017-2021 și care au generat circa 1300 de evenimente monitorizate de juriul de experți ai Comisiei Europene;
– sute de parteneriate și sinergii locale și europene cu operatori culturali în care s-au implicat cu entuziasm instituții și asociații culturale, artiști independenți, școli, universități, mediul de afaceri, organizații sportive, precum și industriile culturale și creative;
– o excelentă reputație internațională și o rețea de contacte cu alte orașe capitale europene ale culturii prin facilitarea de către echipa executivă a parteneriatelor cu manageri culturali, artiști, organizații, instituții și rețele internaționale cu profil cultural;
– prezența Asociației la cele mai importante reuniuni culturale europene;
– peste 5000 de apariții în media, din care 95% favorabile;
– satisfacția a „85,7% dintre timișoreni care consideră că proiectul Timișoara 2023- Capitală Europeană a Culturii va ajuta la dezvoltarea orașului într-o măsură potrivită, în mare și în foarte mare măsură” conform celui mai recent studiu de impact al titlului elaborat de Institutul Intercultural Timișoara;
– o comunitate culturală locală mai puternică datorită plusului de finanțare în urma câstigării titlului; expertizei oferite de echipa Asociației în elaborarea conceptelor și a conținutului proiectelor derulate; sprijinului administrativ acordat de Asociație partenerilor culturali în gestionarea acestora;
– pregătirea, împreună cu parteneri internaționali, a peste 500 de mediatori culturali, manageri și producători de evenimente;
– continuarea proiectului și a activității Asociației în toată perioada de pandemie și adaptarea la condițiile sanitare impuse de această nouă provocare globală;
– contribuția Asociației la elaborarea unei legi de finanțare a proiectului la nivel național și a metodologiei necesare aplicării acesteia de către Ministerul Culturii, lege prin care proiectul a devenit unul de importanță națională (Legea nr.198/2019);
– asigurarea tranziției proiectelor către Primăria Municipiului Timișoara și, respectiv, Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, în perioada noiembrie 2020-iulie 2021.

Prin demisia mea doresc să las loc decidenților politico-administrativi și reprezentanților oficiali în Consiliul Director al Asociației să se concentreze exclusiv pe asumarea obiectivelor ce le revin conform dosarului de candidatură câștigător și pe finanțarea și asumarea proiectului de importanță națională care are menirea de a schimba în bine destinul orașului.

Ceea ce a fost mult și greu a trecut și a fost pregătit din punct de vedere al Programului Cultural. Prin urmare, nimeni nu va trebui să înceapă de la zero, iar o finanțare așa cum a fost deja anunțată public de către autorități că se va întampla la anul – finanțare de care Asociația nu a beneficiat până acum în mod predictibil și nici la nivelul asumat la început – va atrage încrederea și a mediului de afaceri de a se implica prin sponsorizări. Finanțarea publică și privată va putea, astfel, oferi condițiile pentru ca operatorii culturali să continue pregătirea unui program de succes în 2023 și a lăsa o moștenire solidă pentru viitorul Timișoarei, al României și al Europei. Timpul este acum elementul critic și nu mai trebuie irosit în discuții sterile.

Doresc să le mulțumesc celor care au înțeles viziunea și potențialul acestui proiect atunci când doar puțini credeau că vom câștiga titlul, iar după aceea au avut curajul de a se implica în punerea lui în practică. Le mulțumesc colegilor cu care am lucrat în toți acești ani, membrilor Asociației care au sprijinit în mod constant acest demers, partenerilor, colaboratorilor din toate domeniile (cultură, arhitectură, urbanism, industria spectacolelor, educație, sport, industria HoReCa, turism, administrație, mediul de afaceri și cel medical), sutelor de voluntari, organizațiilor de tineret și studențești, instituțiilor de ordine publică, persoanelor de orice vârstă din oraș, din județ și din regiunea Banat, și nu în ultimul rând, jurnaliștilor care au urmărit subiectul în mod consecvent. Le mulțumesc și acelora dintre timișoreni care s-au alăturat pentru scurte perioade acestui uriaș demers. Contribuția fiecăruia a contat enorm! Nu întâmplător sloganul proiectului este „Luminează orașul prin tine!”. El se referă la oamenii care aduc lumină în jurul lor prin ceea ce construiesc, prin curajul, entuziasmul, profesionalismul și tenacitatea lor de a acționa în scopul binelui comun. Ei au fost inspirația mea de-a lungul timpului, una care mă va însoți oriunde mă vor purta pașii în viitor spre a construi proiecte de anvergură.

În încheiere, vă doresc un an 2022 prosper, iar 2023 – anul capitalei europene a culturii – să fie ceea ce am visat împreună cu aproape un deceniu în urmă: un nou început în istoria Timișoarei”, se arata in scrisoarea transmisa de Simona Neumann.

CITESTE SIMinisterul Culturii a prevazut bani in buget pentru Asociatia TM2023, nu pentru Centrul de Proiecte al Primariei Timisoara infiintat de Dominic Fritz

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Spre bucuria lui Fritz.I-a tras-o din toate pozițiile.Sa rămână doar cu centrul de proiecte plin de useristi,o adunătură de pile,slabi,incompetenți.

    • O fandosita plina de ifose, care a tocat milioane de euro pe fanteziile ei fără impactul.cu care se faloseste. Faceți sondaj la oameni.daca își aduc aminte de vreuna din marile ei realizări… 😉

  2. Mai tineti minte cand Fritz spunea ca nu are timp sa se vada cu premierul de atunci pentru ca lucreaza la o strategie inovatoare si radicala anti covid pentru Timisoara ? Si ce a facut, a insistat ca vrea lockdown pentru intreaga zona metropolitana ! Da, curat inovator. Dar cu gradina zoologica, ce remedii a gasit ? A desfintat o ! Dar Coltermul ? L a terminat, desi si pentru acesta ne pregatise o superstrategie, alaturi de Ruben , cel cu multi ani de facultate. Asa va fi si proiectul Timisoara-capitala multiculturala ! Nu m ar mira ca in curand sa anunte UE ca renuntam la proiect. Asta dupa cateva studii de fezabilitate internationale, care sa arate ca nu e in stare de nimic nici pe aceasta tema. Dar evident, studii platite cu bani grei. Respect, doamna Simona Neumann !

  3. Înțeleg ca doamna și cei 500 de oameni pregătiți au obosit. E greu sa muncești noaptea. Nu există altă explicație, în afară de efortul inițial de la alegere, nu s-a văzut absolut nimic. Deci evident au lucrat noaptea

  4. Must be pretty funky 🙂

  5. Un, erata

  6. Asociatia tocatoare de sarmale. Nici cucoana nici Fritz. 2 incompetenti. UE ar face bine sa dea titlul unei alte localitati demne. La noi e mocirla, doar incapabili.

  7. in 2022 vom vedea a 6-a editie a festivalului Asociatia Nimic, prima editie a fost in 2017, si de atunci fiecare eveniment a fost si mai spectaculos ! daca nu ati auzit de festival nu este problema, este Nimic… multumim asociatiei si administratiei liberale care o sustine

    • Sub zeci de pseudonime, se ascunde același AURist