SINGURA comuna din Timis care a facut dezinsectie in aceasta vara! De ce in judet lupta cu tantarii a fost anulata?

TIMISOARA. Desi toate localitatile, fie ele comune, orase sau municipii, au avut posibilitatea sa faca dezinsectie, anul acesta, cu sprijinul Consiliului Judetean Timis, iata ca o singura localitate a organizat o astfel de actiune impotriva mustelor si tantarilor, insa din bugetul propriu.

Este vorba despre comuna Giroc de langa Timisoara, care a semnat un contract in valoare de 70.000 de lei cu o firma specializata pentru a face dezinsectie de trei ori din aer, de alte trei ori la sol si o data pe ape, in santurile unde apa a persistat in urma scurtelor ploi din aceasta vara.

Primarul din Giroc, Iosif Ionel Toma spune ca, daca ar fi cerut ajutorul Consiliului Judetean, costurile ar fi fost mult mai mari, aproape duble, astfel ca aceasta a fost varianta cea mai buna.

Am facut dezinsectie in aceasta vara si inca mai facem. Facem in fiecare an, nu ii putem lasa asa pe oameni. Chiar astazi facem dezinsectia apelor statatoare care au ramas in santuri acoperite cu dale, in urma ploilor. An scos la licitatie lucrarea, iar cu castigatorul licitatiei am semnat un contract pe perioada verii, in valoare de 70.000 de lei. Am facut totul pe cont propriu deoarece daca am fi facut prin CJT pretul ar fi fost aproape dublu pentru ca ei asigura doar logistica, iar de restul ar fi trebuit sa ne ocupam noi”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro primarul comunei Giroc, Iosif Ionel Toma.

Arsita a ‘parjolit’ pana si tantarii in Timis

De cealalta parte, presedintele Consiliului Judetean Timiș, Titu Bojin a declarat ca sunt 6-7 localitati din judet care au solicitat sa li se faca dezinsectie, insa din cauza secetei nu a mai fost nevoie.

A fost seceta vara aceasta, iar din aceasta cauza nici daunatori nu au fost. Astfel ca nu a fost nevoie sa facem dezinsectie”, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Titu Bojin.

La inceputul verii, Consiliul Judetean Timis s-a angajat ca va ajuta primariile din judet sa faca dezinsectie, in cazul in care acestea vor solicita. CJ Timis urma sa asigure logistica, adica un aparat de zbor, mai exact un avion usor cu care sa se asigure stropirile. Substantele ar fi trebuit sa fie achizitionate insa de fiecare primarie in parte.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.