TIMISOARA. Situatie alarmanta la Timisoara! S-ar putea pune lacatul pe scolile minoritatilor. Institutiile de invatamant in care studiaza elevi ce apartin mai multor etnii sunt in pericol de a fi inchise si au nevoie de un aviz special de functionare de la Primaria Timisoara.
Motivul? Numarul de elevi este prea mic fata de minimul de 300 cerut de Inspectoratul Scolar Judetean Timis. Asadar, legal, aceste scoli si licee n-ar putea functiona.
Este vorba despre singurul liceu cu predare in limba sarba care mai exista in Romania, Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” Timisoara, Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum, Scoala Generala nr. 15, care are si clase cu predare in limba romani, precum si Scoala gimnaziala Rudolf Walter, care are profesori calificati in procesul instructiv-educativ.
„Sunt cateva licee care nu indeplinesc cifra minima de scolarizare, conform legii, care in aceste conditii functioneaza cu avizul primarului. E vorba de Liceul Obradovici, Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum, Scoala Generala 15 si Rudolf Walter. Nu au destui elevi, e vorba de liceele minoritatilor. Ele vor primi aviz din partea Primariei pentru functionare, mai ales in conditiile in care Liceul Obradovici este singurul liceu al minoritatii sarbe existent in Romania, in afara spatiului Serbiei, care consideram ca ar trebui sa-si continue activitatea. Gerhardinum este un liceu care nu necesita fonduri suplimentare din partea Primariei pentru functionare, Scoala Gen. 15 este singura care are un model de incluziune a romilor si, ca atare, consideram ca trebuie sa continue sa functioneze, eventual prin comasare cu o gradinita, daca va fi cazul. La Rudolf Walter, marea majoritate a cheltuielilor sunt platite de catre Fundatia Rudolf Walter, iarasi este vorba de o scoala cu valente in domeniul social”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, viceprimarul Dan Diaconu.
Prin urmare, aceste scoli pot functiona doar cu aviz de la Primaria Timisoara. In caz contrar, ar putea fi inchise, iar copiii ar trebui sa-si gaseasca alte unitati de invatamant.
„Ca atare, toate aceste scoli urmeaza sa primeasca un aviz special de functionare de la Primaria Timisoara, in conditiile in care nu indeplinesc cifra de scolarizare. Legal, asa pot sa functioneze in continuare”, ne-a mai spus Diaconu.
De exemplu, Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” din Timisoara a fost infiintat in anul 1990 si cuprinde toate nivelurile de invatamant, de la clasa pregatitoare la clasa a XII-a. Este singurul liceu cu predare in limba sarba din Romania!
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean Timis, exista totusi o prevedere legala care permite functionarea acestui tip de scoli chiar si cu mai putin de minimul de 300 de elevi, tocmai datorita caracterului special al acestui fel de invatamant.
Datele de la ISJ arata ca la Liceul Obradovici au fost infiintate anul acesta scolar 16 clase cu 201 elevi. La Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum sunt 14 clase cu 278 de elevi, la Generala 15 sunt doar 9 clase cu 208 elevi, pe cand la Rudolf Walter sunt 11 clase cu 248 elevi.
Pareri
Doamne ajuta,sa le desfiinteze sau comseze.Noi romanii stam cu 35 de elevi in clasa iar minoritarii au 10-15 iar la bani suntem egali.Avem acelasi salariu.Asta-i dreptate.Noi ne comasam liceele iar Bartokul se intinde pe 3 etaje cu 200 si ceva de copii.Am ajuns slugi in propria tara..
Gina! Noi timisorenii , banateni si romani din Banat , nu ne dusmanim cu ai nostri sarbi , unguri si svabi. Practicile astea du-le inapoi de unde ai venit de la sudistii tai. Sluga ajungi pe merit!