Sistem de colectare a problemelor de la scolile din Timisoara, pus la cale de tinerii liberali (P)

Cei mai tineri membri ai PNL Timiș au început pregătirile pentru noul an școlar. Clubul Elevilor Liberali condus de Alexandru Olaru a avut o serie de întâlniri pentru pregătirea noului an școlar și în urma discuțiilor a fost stabilit un calendar de acțiuni. “Chiar dacă suntem în vacanță, ne gândim că urmează un nou an școlar și vrem să fim pregătiți. Ne dorim ca și Inspectoratul Școlar Timiș, desigur dacă are timp după ce înlocuiește directorii performanți de școli, și Primăria Timișoara să fie la fel de preocupate pentru că avem semnale de la colegii noștri că lucrurile nu sunt tocmai roz în sistemul de învățământ din Timișoara”, spune președintele Clubului Elevilor Liberali, Alexandru Olaru.

Am pus la punct un sistem de colectare a problemelor din școlile din Timișoara. Avem o adresă de email ([email protected]), o pagină de social media (www.facebook.com/celtimis) și un număr de telefon (0761.111.452) dedicate acestor probleme și îi rugăm pe toți cei care știu ce nevoi au școlile în care învață să ne sesizeze urmând ca, acolo unde putem, să intervenim pentru a le rezolva. Mai este mai puțin de o lună până la începutul școlii și încă se mai pot face multe lucruri”, a mai spus Alexandru Olaru. Elevii liberali pregătesc și o serie de acțiuni pentru sprijinirea copiilor aflați în situații critice.

Din păcate, mai avem colegi care au probleme financiare grave și ne-am gândit să încercăm să îi ajutăm. În următoarele săptămâni vom strânge la sediul PNL Timiș rechizite, caiete, calculatoare, orice alte obiecte care să îi ajute pe cei fără posibilități financiare să aibă un început de an școlar mai ușor. Primii care s-au oferit să doneze au fost chiar colegii mei din Clubul Elevilor Liberali, dar orice ajutor din partea oricui este binevenit. Noi vom identifica cazurile sociale grave și vom duce direct aceste ajutoare acolo unde este nevoia mai mare”, ne-a mai spus Alexandru Olaru.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Etichete


    Pareri

  1. viitor de aur, țara noastră are🤣

  2. Potrivit traditiei liberale, problemele vor fi colectate, bagate sub pres si lasate sa se imputa. N-a zis nimeni nimic de rezolvarea lor.

  3. Pentru ce politizati învățământul? Nu e suficient de distrus? Cei din imagine sunt viitoarele gunoaie analfabete ale politicii din România?

  4. Da, jenant. Sa faci parte dintr-un ONG, sa zicem, dar sa te bagi in politica din liceu e trist de tot. Avem viitorul politruc, lipsit de valori dar hotarat sa se impuna, in toata splendoarea lui!