Sorin Grindeanu, de saptamana viitoare inapoi in PSD. Contestatia la excluderea lui din partid va fi admisa

TIMISOARA. Apropiatul Congres al PSD il va prinde pe Sorin Grindeanu membru cu drepturi depline in partid. Acesta intrucat, conform unor surse, contestatia formulata de fostul premier al Romaniei la excluderea sa din randurile social-democratilor, in 2017, va fi admisa chiar saptamana viitoare.
Asta inseamna ca documentele prin care in urma cu doi ani si jumatate a fost dat afara din partid devin nule, iar Grindeanu va redeveni automat membru PSD. Ceea ce ii deschide calea spre presedintia partidului.

Totusi, potrivit legii, fostul prim-ministru va avea la dispozitie 60 de zile pentru a decide daca ramane in PSD ori director la ANCOM, functie pe care o detine in prezent.

Vineri, Sorin Grindeanu s-a aflat in mijlocul social-democratilor care s-au adunat la Recas, la sedinta Comitetului Executiv Judetean, unde au anuntat o parte dintre candidatii in alegerile locale din vara.

Fostul premier a stat langa candidatul PSD Timis desemnat la presedintia Consiliului Judetean Calin Dobra. Astfel, Sorin Grindeanu, care inca se bucura de increderea social-democratilor timiseni, a transmis un mesaj clar de sustinere pentru Calin Dobra.

In cadrul aceleiasi sedinte, au fost prezentati 75 de candidati care vor intra in lupta pentru primariile din judet, iar ceilalti 24 de candidati urmeaza sa fie nominalizati pana in 6 martie.

O surpriza a fost anuntarea transferului de la ALDE la PSD a primarului comunei Traian Vuia Vasile Petruescu.

Cat priveste Primaria Timisoara, unde social-democratii au avut parte de un adevarat soc in momentul in care medicul Marius Craina, pe care mizau drept candidat, a anuntat ca va intra in cursa electorala din partea partidului Pro Romania, conducerea PSD Timis a informat ca va anunta un candidat in prima parte a lunii martie.
Seful de campanie electorala al social-democratilor din Timis este senatorul Eugen Dogariu, presedinte executiv al filialei judetene.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Nu poti albi partidul asta nici cu 100 de Gindeni … chiar daca ei ar fi imaculati , tot rosul va predomina .

  2. Deci oameni buni, uitati si invatai cum mafia face afaceri !!
    Bravo, natie de lasi ce suntem !

  3. Adrian si Deni…vad ca iarasi va inflamati la numele PSD. Foarte bine, opinia voastra, dar la cele 25 de OUG-uri date, noaptea ca hotii, nu aveti nimic de completat?! Cred ca daca facea asta PSD erati mai vocali decat Enola Gay…

  4. Andrei corect !
    PNL = PSD = UDMR …