Sotia lui George Naghi povesteste de pe patul de spital cum a murit patronul Aldis. Citeste scrisoarea trimisa de Alina Naghi!

Sotia patronului Aldis, Alina Naghi, si-a adunat ultimele puteri si a trimis romanilor o scrisoare in care povesteste cum s-a intamplat teribilul accident in care sotul sau si-a pierdut viata. De altfel, ea este si singurul martor ocular al tragediei.

De pe patul din spitalul de la Viena, unde inca este internata, Alina Naghi, sotia patronului firmei Aldis, George Naghi, trimite o scrisoare publica mass-media din Romania. Documentul a fost inmanat lui Sorin Danciu, de la Jurnalul de Calarasi, directorul Directiei de Cultura a judetului Calarasi.

Din scrisoare reies explicatiile singurului martor ocular al acestei nefericite intamplari.

Dragii nostri,

Folosesc aceasta formula deoarece scriu aceste randuri in numele nostru. Al meu si al dragului meu sot, GEORGE NAGHI, despre care nu pot accepta ca nu mai este langa mine, langa noi, acum!

Incep prin a adresa toate multumirile din lume tuturor romanilor care ne-au fost alaturi in aceste grele momente prin care destinul a vrut sa ne incerce! Multumim tuturor cetatenilor care l-au cunoscut sau nu pe GEORGE NAGHI, oameni care au avut de transmis cuvinte frumoase despre cel care a fost un om bun, dornic de a oferi fericire tuturor celor de langa el, de-a lungul intregii sale vieti! Multumim, din tot sufletul, INTREGII PRESE DIN ROMANIA (ziare, posturi de radio si de televiziune) care au transmis, in acele zile, informatii ample si, in ce mai mare masura, corecte, in legatura cu toate evenimentele petrecute atunci!

Multumim autoritatilor centrale si locale, care s-au implicat, efectiv, in actiunile funeraliilor pe care, singuri, nu le-am fi putut organiza, in ceasurile de cumpana si suferinta prin care am trecut!

Multumiri milioanelor de necunoscuti de pe cuprinsul intregii tari care fie au transmis mesaje, pe toate caile de comunicare posibile, fie au participat direct ori prin intermediul televiziunilor la momentele tragice ale plecarii dintre cei vii a unui om care mai avea atatea de facut pe acest pamant.

Dragii nostri,

Este de datoria mea sa lamuresc, public, pe toata lumea, in legatura cu imprejurarile in care s-a intamplat nenorocirea: ne aflam in barca, pe Borcea, in acea nenorocita dupa-amiaza de duminica.

Plecasem de la casa de pe Dunare si pentru ca eu stateam foarte incordata in barca si ma tineam cu bratul de marginea salupei, George m-a indemnat sa ma relaxez si sa imi proptesc picioarele in locul special, din fata scaunului. Pentru ca eu nu intelegeam unde era acel loc, s-a aplecat pentru a-mi arata.

Ultima secventa pe care mi-o amintesc este a bataii sale din picior, prin care imi arata cum sa imi pun piciorul in acel piedestal. A fost o clipa de neatentie, a miscat, fara sa isi dea seama, volanul si barca s-a dus, cu toata viteza, in mal!

Iar de acolo… nu mai vreau sa-mi amintesc nimic…

Despre starea mea – se pare ca a trecut ce a fost mai greu. Am respirat, multa vreme, numai cu ajutorul aparatelor, dar acum respir aproape normal, chiar daca durerile le resimt, in continuare. Am probleme cu piciorul, nu ma pot deplasa decat in cadru si, probabil, voi fi operata. Deci mai stau in spitalul din Viena…

Nu vreau sa trec si peste subiectul indelung vehiculat, legat de Teodor (Doru), baiatul lui GEORGE NAGHI. Unul dintre cei doi copii ai sai, Gina fiind infiata de foarte multi ani. Nu sunt nici un fel de probleme, in primul rand pentru ca Doru este un copil bun, cuminte, eu implicandu-ma in asigurarea unui drum cat mai bun al sau, in viata.

M-am ocupat si ma ingrijesc de tot ceea ce a insemnat evolutia lui in viata, desigur, cu acordul lui GEORGE NAGHI care, totusi, nu s-a grabit sa-si exprime bucuria ca Doru s-a maturizat, tocmai pentru ca era acel tip de parinte care prefera sa-si sarute copilul doar in somn, din prea multa dragoste pentru binele sau.

Copilul sau l-am luat la mine, iar in acea dupa-amiaza, Doru si sotia lui se aflau la noi acasa, la Dunare. Material, Doru va avea tot ceea ce are dreptul legal si mai mult decat atat, pentru ca este fiul iubitului meu sot, George.

Dragii nostri,

Va transmitem, in final, inca o data, toate cuvintele de multumire si recunostinta, pentru ca atunci cand treci printr-un moment atat de dificil, intelegi cat de mult conteaza omenia. Iar omenia lui GEORGE NAGHI, cel care a daruit atat de mult, in timpul vietii lui, a primit, ca dar incomensurabil, omenia atator oameni adevarati.

Poate si din acest motiv, ploaia indelungata care s-a pornit, imediat dupa inmormantare si a durat toata noaptea, a reprezentat nu doar lacrimile amare dupa viata pierduta, ci si lacrimi de recunostinta pentru bunatatea oamenilor care i-au insotit plecarea. Asa sa va ajute Dumnezeu!

ALINA NAGHI