TIMISOARA. La 130 de ani de la premiera absoluta a comediei ‘D’ale carnavalului’, o noua montare a piesei lui I.L.Caragiale va vedea luminile scenei la Timisoara, avandu-l in prim-plan pe Eugen Cristea, actor care a debutat pe scena Nationalului timisorean in urma cu 39 de ani. Pentru a sublinia evenimentul, Pampon, Didina si Mita Baston le vor face cinste cu vin tuturor timisorenilor care vin la spectacol.
Ultima mare comedie a lui I.L. Caragiale, ‘D’ale carnavalului’, s-a jucat, in premiera, la 8 aprilie 1885 la Teatrul National din Bucuresti, in regia lui C. I. Nottara, care a si jucat rolul lui Nae Girimea. De atunci pana astazi, piesa a avut parte de o stralucita cariera pe scenele din Romania, dar si in cinematografie, sub semnatura unor regizori celebri, precum Sica Alexandrescu, Lucian Pintilie sau Silviu Purcarete.
Chiar in aceste zile, Eugen Cristea si colegii sai actori repeta de zor la o noua montare, in stil clasic, a piesei, in regia lui Daniel Nitoi.
”Sunt foarte bucuros sa dedic premiera aceasta publicului din orasul de care ma leaga, pentru totdeauna, nostalgiile debutului si ale anilor tineri de teatru. Sunt convins ca spectatorii timisoreni, cu spiritul critic si gustul lor teatral educat, vor savura din plin spectacolul, caci am respectat nu doar litera, ci, mai ales, spiritul comediei lui Caragiale. Traim in plin <<carnaval>> politic, social, mediatic, textul lui Nenea Iancu este atat de actual si de percutant ca nu are nevoie de nicio schimbare, ci doar de fidelitate si actori potriviti”, declara vedeta spectacolului.
Alaturi de Eugen Cristea, actorii care alcatuiesc distributia spectacolui sunt Vlad Jipa, Vasile Filipescu, Jean Lemne, Oana Gabriela Draghici, Mirela Hurjui, Isabela Iacupovici, Cornel Mihalache, Daniel Nitoi, Puiu Iordachescu si Andrei Racu.
”D’ale carnavalului” va avea premiera marti, 5 mai 2015, de la ora 19.00, pe scena Teatrului National Timisoara.
Si, ”pentru a la multumi spectatorilor timisoreni pentru dragostea lor pentru teatru”, organizatorii evenimentului si actorii au pregatit o surpriza: fiecare spectator al premierei va primi, in dar, cate o sticla cu vin.
Biletele pentru premiera timisoreana a spectacolului costa, pe categorii de loc, intre 50 si 70 de lei, si s-au pus in vanzare la Agentia Teatrului National Timisoara.
ATENTIE! Luni, opiniatimisoarei.ro lanseaza un CONCURS la care veti putea castiga bilete la piesa D’ale carnavalului!