TIMISOARA. Dupa o dezbatere de peste o ora, consilierii judeteni si-au dat acordul pentru preluarea Spitalului CFR din Timisoara, de la Ministerul Transporturilor. Au fost dezbateri aprinse intre consilierii puterii si cei ai opozitiei.
22 de consilieri judeteni de la putere au votat pentru trecerea acestui proiect, in timp ce 15 consilieri de la opozitie s-au abtinut de la vot.
Cei din opozitie au sustinut ca este necesar ca inainte de preluarea acestui spital este necesar sa se cunoasca toate costurile de intretinere care le presupune administrarea acestui spital si datoriile pe care le are unitatea spitaliceasca.
”Spitalul CFR e intr-o stare deplorabila, trebuie investit acolo. Propun amanarea punctului de pe ordinea de zi. Nu vom putea face fata financiar. Cred ca ar trebui sa avem o mai mare cumpatare cand facem astfel de treceri”, a declarat fostul vice liberal, Marian Vasile.
”Ar trebui sa vedem care sunt costurile de intretinere si de undem obtinem finantarea. Propun sa amanam proiectul pe data viitoare”, a completat si Marin Popescu de la PDL.
De cealalta parte, presedintele CJ Timis, Titu Bojin a declarat ca ori preia Consiliul Judetean acest spital, ori se va inchide, deoarece Ministerul Transporturilor de care apartine acum unittea spitaliceasca, nu il va mai intretine.
”Sunt oameni de specialitate care pot sa ne spuna daca, in conditiile preluarii, cei care sunt specialisti il pot pune in functiune si sa il eficientizeze. Daca noi nu vrem sa il preluam, se va inchide pentru ca nu au banii necesari. Am discutat cu cei de la spitalul CFR, le pleaca oamenii pe capete si nu mai au posibilitatea sa il intretina. Spitalul are si datorii. Am fost rugati sa ne exprimam acordul sau nu. Sigur ca prin hotarare de guvern se va zice daca vine cladirea la Timis sau la Turnu Severin”, a spus Bojin.
Casa de asigurari de sanatate a transportatorilor, prin care Spitalul CFR din Timisoara a fost finantat, s-a desfiintat, astfel ca singura varianta pentru supravietuirea acestuia este preluarea de catre autoritatile locale ori judetene.
Medicul Marius Craina, directorul Spitalului Judetean Timisoara a transmis Consiliului Judetean Timisoara un proiect de preluare a Spitalului CFR in subordinea Judeteanului.
Sursa foto: evz.ro