Statul peste masura la soare poate duce la cancer de piele. Anuntul medicilor dermatologi de la Spitalul CF Timisoara

TIMISOARA. Arsuri solare, îmbătrânirea pielii, cancer de piele, insolații. Sunt doar câteva dintre efectele expunerii necontrolate la razele ultraviolete ale soarelui. Razele ultraviolete (UV) se împart în mai multe categorii, în funcție de lungimea de undă. Cele care pot afecta corpul uman, și la care suntem expuși cel mai mult, sunt razele de tipul UVA și UVB.

Razele UVA sunt întâlnite cel mai adesea în saloanele de bronzat. Nu provoacă acea roșeață a pielii, dar penetrează țesutul, ajungând în profunzime, și pot deteriora AND-ul uman. Acest tip de raze pot duce la o îmbătrânire mai rapidă a pielii și sunt asociate cu apariția ridurilor. Se numără, însă, și printre factorii de risc în cazul cancerului de piele.

Razele UVB, de înaltă energie, sunt cele care “ard” pielea. Dau acea roșeață ce poate fi văzută în cazul expunerii îndelungate la soare. Deși reprezintă doar 3 până la 5 la sută dintre radiațiile UV, ele sunt cele care provoacă melanom, o afecțiune oncologică sau cancer de piele.

Cel mai des întâlnite sunt arsurile solare. Nu puțini sunt cei care, după o zi de stat la soare, se plâng de înroșirea pielii, usturime la atingere și, în cazurile cele mai grave, chiar de durere la nivelul pielii. Toate acestea depind de durata expunerii, de intensitatea radiațiilor și, nu în ultimul rând, de tenul persoanei. Și în această situație trebuie precizat că pielea de culoare închisă nu va “arde” la fel de ușor ca cea de culoare deschisă, dar asta nu înseamnă că soarele nu duce, în cazul acestor persoane, la deteriorarea tegumentului și la arsuri, asta în situația expunerii excesive. Oricum, indiferent de tonul pielii, este indicat să purtăm protecție solară. În același timp, este important să ne protejăm de razele soarelui, chiar dacă nu este deosebit de însorit afară. Chiar și în zilele înnorate, până la 90% dintre razele soarelui pot pătrunde în piele. Deoarece nu simțim căldura la fel de mult, putem fi tentați să nu ne acoperim sau să nu utilizăm protecție solară, ceea ce este complet greșit”, spune dr. Claudia Tîrziu – medic specialist dermatolog Spitalul Clinic CF Timișoara.

Modificările genetice produse din cauza razelor UV la nivelul pielii duc, însă, nu de puține ori, la apariția ridurilor și la îngroșarea pielii, ceea ce demonstrează îmbătrânirea acesteia. Expunerea îndelungată la razele soarelui nu afectează doar pielea, ci și ochii, poate produce insolație, ce poate pune viața în pericol.

Cea mai gravă afecțiune este cancerul de piele. Razele UV sunt un factor important de risc în producerea acestui tip de cancer. Și vorbim de melanom, de carcinom bazocelular și de cel cu celule scuamoase. Acest tip de boală oncologică se manifestă prin pete sau leziuni la nivelul pielii și, nu de puține ori, acestea sunt considerate ca fiind doar o aluniță. De aceea, este necesară evaluarea alunițelor o dată pe an sau mai des, dacă există istoric personal sau familial de cancer de piele. Mai mult, este necesară prezentarea la medicul dermatolog ori de câte ori observăm alunițe sau formațiuni și erupții noi pe piele”, spune dr. Claudia Tîrziu – medic specialist dermatolog Spitalul Clinic CF Timișoara.

Recomandările medicilor

Protecția UV adecvată este de departe cel mai important pas în orice rutină de îngrijire a pielii, pe tot parcursul anului, dar mai ales în timpul verii.

Pentru aceasta ar trebui utilizate soluții sau creme de protecție solară minim SPF 30, iar în cazul copiilor sau al persoanelor în vârsta și al celor cu ten deschis la culoare SPF 50.

Crema sau soluțiile SPF ar trebui aplicate în fiecare zi, indiferent de anotimp, pe zonele expuse razelor solare (față, gât, decolteu, urechi, mâini și picioare).

Este important ca acestea să se reaplice la fiecare două ore sau mai devreme, dacă intrăm în apă sau transpirăm excesiv.

Este important să nu ne expunem la soare vara în intervalul 10.00-16.00, pentru a evita arsurile solare.

Pe lângă protecția solară, este important și util să folosim protecție vestimentară, dacă este posibil, îmbrăcăminte cu protecție UV și să ne protejăm ochii cu ochelari de soare.

Este important să avem o rutină adaptată tipului de ten și o hidratare corespunzătoare a tegumentului cu produse specifice tipului de ten.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Culmea cum a crescut numarului cazurilor de cancer la piele dupa aparitia acestor creme protectoare. Coincidenta…