TIMISOARA. Iluminatul public nu se va stinge in Timisoara in perioada sarbatorilor mai mult decat in restul anului, cu toate ca municipalitatea inca are datorii mari catre furnizorul de curent electric.
CITESTE SI: Cea mai mare nereusita a Primariei Timisoara, anuntata de Nicolae Robu. ‘Nu se poate pune in carca noastra’
Primaria Timisoara a fost somata de catre Enel sa plateasca o datorie mai veche pe o factura emisa pentru prima jumatate a anului. In cazul in care aceasta nu era achitata, altfel orasul risca sa ramana cu strazile in bezna chiar inainte de Craciun. Primarul Nicolae Robu da asigurari ca acest lucru nu se va intampla si a oferit o explicatie legata de felul in care s-a ajuns in aceasta situatie.
„Nu e niciun risc sa se ramana fara curent de sarbatori. ENEL-ul a venit cu facturi de o multime de milioane deodata. Nu ne-a facturat asa cum este normal pe parcurs, ci ne-a luat prin surprindere si noi nu aveam multimea aceea de milioane sa platim catre ENEL. Aveam obligatii de plata catre o multime de parteneri pe care ii avem si banii a trebuit sa ii distribuim. Am platit si catre ENEL, dar nu puteam. Am facut o intelegere de esalonare si sper sa mergem in continuare in buna intelegere cu cei de la ENEL si sa fim rezonabili. Nu poti sa vii peste noapte si sa ceri…7 milioane, de exemplu. Nu mai stiu cat era suma, dar era mare in orice caz. Nu au putut fi respectate esalonarile ca nu am avut cash flow-ul, dar am platit. Si ieri le-am platit vreo 500 de mii, astazi iarasi. Am platit mult. Nu stiu cat e datoria, conform esalonarii a mai ramas putin, dar au mai ramas milioane destule„, spune Nicolae Robu.
Edilul sustine ca ar mai fi de platit doar 320.000 de lei din acea factura problema, iar aceasta suma ar urma sa fie achitata inaintea sarbatorilor.
„La Enel mai avem de plata 320.000 lei din suma care facea obiectul acelei somatii, care nu a ajuns la mine, repet. O discutie cel putin a avut loc. Ne straduim sa platim si suma ramasa, maine vom mai face o plata. Daca nu am fi platit acum, nu s-ar fi tolerat nerespectarea convenției de reesalonare. S-a acceptat o incalcare a conventiei de esalonare, dar toate au o limita. Vom stinge si aceasta suma de 320.000 lei”, a spus primarul.
Nicolae Robu a incercat o explicatie si pentru felul in care s-a ajuns la sume de ordinul milioanelor de lei de plata catre ENEL si sustine ca de acum inainte nu vor mai fi probleme.
„In mod normal ar trebui sa se faca citirile contoarelor si sa se factureze. Dar nu s-a intamplat asa. Ne-am trezit prin luna iulie, pe la jumatatea anului cu facturi foarte mari. Noi nu am pus banii de-o parte luna de luna. Speram ca de acum inainte sa lucram mai organizat si speram ca cei de la ENEL sa ne factureze ritmic si noi ne vom stradui sa platim, sa nu ne trezim dintr-o data cu o datorie de nu stiu cate milioane de care nu stiam. Noi nu am cerut sa nu ni se factureze. Nu stiu din ce motive ei nu au facturat de la inceputul anului. A venit o factura foarte mare, ma rog, mai multe facturi, dar totalizand o suma foarte mare. Noi am mai platit, dar in ritmul in care am putut. Nu stiu daca a venit o alta factura, dar nu stiu nici daca este platit totul din primul set de facturari. Directia Economica a facut o conventie de esalonare de catre
ENEL, noi nu am respectat-o si am cerut intelegere sa facem o reesalonare si de acum o sa putem sa ne tinem de noua intelegere pentru ca nu mai avem aceeasi presiune pe buget„, a declarat primarul.
Pareri
Dacă reziliezi un contract oare la ce te aștepți, la prietenie? Rețeaua de distribuție este a ENEL-ului deci va fi o distracție întreaga. Proasta decizie de a lua un furnizor de doi lei! Cine suporta consecințele, locuitorii orașului. Toate serviciile sunt un coșmar! Complicat va fi anul 2020!
Nesimtire mai mare decat sa sustii ca tu nu ai stiut de facturi ( cica pe la jumatatea anului s-a „aflat” ca mai trebuie si platit iluminatul public ) nu cred ca exista. Pai acasa ce faci daca nu iti vine factura de la Enel ? Zici ca poate nu mai vine si nu trebuie platit curentul ????