Student ARC – proiectul prin care studentii vor sa combata coruptia din mediul universitar


TIMISOARA. Studentii timisoreni au participat la o intalnire in cadrul proiectului, derulat la nivel national, Student ARC, pentru a construi un mecanism de monitorizare a vietii universitare, a institutiilor publice.

La intalnirea din Timisoara au participat coordonatorii locali ai Aliantei pentru o Romanie Curata, alaturi de Vlad Ursulean, coordonator Student ARC, Daniela Alexe, presedinte al ANOSR, Mircea Popa, prorector al Universitatii „Politehnica” din Timisoara si reprezentanti ai Societatii pentru Timisoara.

Tinerii au vorbit despre situatia din invatamantul universitar, despre solutiile care pot fi gasite in cazurile semnalate de coruptie, precum si despre transparenta activitatilor pe care cadrele didactice le realizeaza cu ei. Studentii militeaza pentru o legislatie simpla, care sa nu fie incarcata si sa ofere fel de fel de interpretari celor care nu respecta regulile, o legislatie care sa fie creata tocmai pentru a veni in ajutorul tinerilor care semnaleaza aceste nereguli.

Au participat si mai multi studentii din cadrul facultatilor UPT, cadre didactice si reprezentanti ai societatii civile.

Transparenta institutiilor publice, precum si intelegerea sistemului administrativ si birocratic constituie o problema pentru studenti. Acest lucru nu se datoreaza neaparat din cauza managementului unei institutii, ci si datorita legislatiei extrem de greoaie din tara. Astfel de evenimente sunt extrem de binevenite si genereaza un mediu in care studentii pot invata multe despre cum functioneaza un sistem precum si au la indemana unelte prin care pot sesiza nereguli“, a precizat Norbert Kazamer, reprezentantul studentilor in Consiliul de Adminstratie al Universitatii Politehnica din Timisoara.

Scopul nostru este acela de a construi un mecanism de monitorizare a vietii universitare, a institutiilor publice, pentru ca studentii sa stie cum si unde trebuie sa deschida usi catre Romania curata prin promovarea transparentei, a principiilor eticii, implicarii in deciziile care le afecteaza viitorul sau apararea drepturilor lor. Ii invitam sa ni se alature si pe tinerii bloggeri timisoreni, clujeni si ieseni, jurnalisti, profesori sau tineri absolventi care doresc sa se implice in acest proiect“, a explicat Daniela Alexe, presedinte Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR).

Proiectul – de continuare a misiunii de promovare a bunei guvernari si de combatere a coruptiei in mediul universitar – este implementat de Societatea Academica din Romania si Alianta pentru o Romanie Curata in parteneriat cu Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania si este sustinut de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti.

Mai multe intalniri au fost programate in marile centre universitare din romania. Astfel, dupa Timisoara urmeaza Cluj – in 30 mai, intre orele 14.30 – 16.00 si Iasi – 31 mai, intre orele 16.00 -17.00.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.