Studenti din Timisoara ‘pierduti’ pe taramuri de vis. Tarile exotice ii atrag ca un magnet pe tinerii timisoreni care vor sa studieze in celalalt capat al lumii. GALERII FOTO!

TIMISOARA. Dezorientati si singuri intr-o tara straina! Dar asta nu ii impiedica pe studentii timisoreni sa faca tot ce le sta in putinta pentru a reusi pe plan international, pentru inceput la nivel de studii. Tot mai multi studenti din capitala Banatului pleaca sa invete peste hotare, cu ajutorul mai multor programe de studii lansate de universitatile de aici.

Fie ca au ales Europa sau alte meleaguri mai indepartate, studentii timisoreni plecati departe de casa arata lumii intregi ca tara noastra nu este chiar atat de desconsiderata peste hotare. An de an, cateva sute de studenti de la cele patru universitati de stat din Timisoara iau calea studiilor in strainatate. Putini dintre ei aleg ca destinatie o tara mai exotica. Nici nu sunt zece pe an.

Va spunem ce inseamna viata de student intr-o asemenea tara si va prezentam povestile a doi tineri timisoreni plecati in Brazilia si in Tokyo, care au vorbit cu noi si ne-au povestit cum s-au descurcat, cum este procesul de invatamant de acolo si cat de important este sa inveti in alt loc decat in Timisoara.

Tinerii timisoreni care pleaca departe de casa pentru o viata de student mai buna spun ca alegerea merita toate sacrificiile

Fie ca au ales Japonia, fie ca prefera Brazilia, studentii care invata la universitatile din Timisoara nu au pierdut sansa de a pleca, cel putin pentru cateva luni, pe taramuri exotice. O viata in locuri indepartate unde multi viseaza sa ajunga, dar putini ajung.

Dumitru Caimacan este student la master, in anul al doilea, la Universitatea Politehnica din Timisoara, “Procedee productive de sudare in mediu de gaze protectoare”, Facultatea de Mecanica. invata in Brazilia acum.

„De ce Brazilia? De ce nu? Pentru mine distanta nu este un obstacol, ci o provocare. Am vrut sa descopar cum sunt lucrurile si cum sunt vazute dintr-un alt colt al pamantului“, ne povesteste tanarul care a acceptat provocarea de a face inconjurul Pamantului ca sa afle lucruri noi. Despre el. Despre scoala. Despre oameni. Dar cum a ajuns acolo? Destul de simplu. in primul an de master a gasit, din intamplare, un afis al unei burse de studiu in Brazilia. A aplicat negresit si, in urma interviului, a castigat. Era un sentiment de parca ar fi castigat la loto.

Bursa face parte din cadrul programului Dubla diploma pentru master si doctorat, acord incheiat intre Universitatea Politehnica din Timisoara si Universitatea Federala din Uberlandia, din Brazilia.

Taram exotic sau romanesc pentru un viitor mai bun?

Ca sa profite cat mai mult de sederea in Tara Cafelei, Dumitru s-a inscris la un alt master acolo: Ingineria Sudarii. Dupa un an studiat la Politehnica din Timisoara, viitorul inginer trebuie sa mai invete inca 2 ani in Brazilia. Nu stie insa ce va face dupa studii, daca sa ramana in tara Cafelei sau sa se intoarca acasa.

„Sincer sa fiu, inca nu stiu ce o sa fac mai departe, dar deocamdata vreau sa termin acest master si sa ma inscriu la doctorat. Posibilitati mari de angajare as avea si in Brazilia, si in Timisoara. Singura diferenta este ca in Brazilia as avea o slujba mai bine platita. Oportunitatile se ivesc. Acum mai am inca studii de terminat“, ne spune Dumitru.

El face si o paralela intre felul in care a invatat in Timisoara si ceea ce se intampla in Brazilia.

„Din ceea ce am observat pana acum, profesorii de aici sunt mult mai apropiati de studenti, nu te lasa sa pleci pana nu intelegi ce ai de facut. Studiez in portugheza. Am avut 5 luni la dispozitie pentru a studia limba si pentru partea practica a proiectului, unde am facut experimente in laborator. Studentii straini sunt foarte bine vazuti aici. Localnicii sunt foarte deschisi si foarte prietenosi. Acum cateva saptamani am avut prezentarea primei parti a proiectului in limba portugheza. In luna martie am inceput materiile de specialitate care, de asemenea, vor fi in portugheza“, recunoaste acesta.

In ceea ce priveste adaptarea la cotidianul brazilian, Dumitru recunoaste ca la inceput a fost putin mai dificil pentru ca era foarte cald, dar odata cu trecerea timpului lucrurile au inceput sa se aseze, iar tanarul plecat din Timisoara a reusit sa se obisnuiasca cu conditiile de viata de pe continentul sud-american.

„Despre frumusetea fetelor as putea spune ca exoticul vorbeste de la sine, spune el zambind, dar sunt si in Romania destule fete dragute. Desi nu am fost la Carnavalul de la Rio, am fost intr-un oras mai apropiat, un oras micut, dar foarte placut, unde, de asemenea, au avut loc defilari ale scolilor de samba si concerte multiple“, ne spune studentul.

Din viata lui Dumitru Caimacan nu au lipsit nici intamplarile amuzante. Participarea lui la un proiect “Brasil sem fronteiras” (n.r. Brazilia fara frontiere) a insemnat un weekend petrecut intr-o familie de portughezi. Cum proiectul a avut loc la inceputul perioadei de sedere in Brazilia, Dumitru nu a reusit sa invete limba portugheza si i-a fost teribil de dificil sa se inteleaga cu familia la care a stat.

„Am participat 7 studenti straini, din Romania, Franta, Anglia, Japonia si Ucraina, la prima editie a acestui proiect destinat strainilor care vin la studii in Brazilia. Proiectul avea ca scop cunoasterea culturii braziliene, iar eu abia incepeam sa vorbesc in portugheza. A fost haios pentru ca trebuia sa comunici cu ei. Cum nu stiam prea multe in portugheza, foloseam Google Translate, acolo unde aveam acces la internet. Dar cand nu aveam internet apelam la dictionar si la mima“, povesteste amuzat Dumitru Caimacan.

De la desene animate, spre Tokyo

Adelina Dehelean a ales celalalt capat al lumii: Japonia. Totul a pornit de la o pasiune pentru… desenele animate japoneze.

„Aveam un interes personal pentru Japonia, care a inceput cu desenele animate japoneze (anime). Exista o intreaga industrie de anime, care devine din ce in ce mai cunoscuta in toata lumea. Sunt multe genuri si pot avea ca tinte diverse grupe de varsta. Dupa ce am vizionat cateva anime cu tenta mai istorica sau sociala, am inceput sa cercetez ce anume este fictiune si ce anume este realitate. Astfel am ajuns sa fiu interesata de arta, limba si societatea japoneza. Nu am avut in plan niciodata sa studiez sau sa ma stabilesc in alta tara si de multe ori le ziceam prietenilor, in gluma, ca eu nu voi pleca niciunde, poate doar in Japonia. Ziceam in gluma pentru ca stiam ca este destul de dificil – Japonia e o tara scumpa si partea organizatorica cu viza si documentele necesare parea foarte anevoioasa“, isi aminteste fosta studenta a universitatii Politehnica motivele care au condus-o in tara Soarelui Rasare.

Tanara a studiat la Universitatea de Automatica si Calculatoare, iar in acelasi timp a lucrat ca software developer pentru o multinationala care are sediu si la Timisoara. A mers destul de bine.

„In Japonia, am avut ocazia sa ma rup putin de domeniul calculatoarelor – programul prin care am plecat incepea cu un curs intensiv de limba japoneza de patru luni, dupa care am revenit si a urmat un internship de opt luni la IBM Research Tokyo. Grupul in care am lucrat facea cercetare privind optimizarea masinii virtuale Java pe care o ofera IBM. Am invatat foarte multe de la colegii de acolo. Unii din ei aveau mai multi ani in IBM decat aveam eu… ani de viata si, fiind domeniul de cercetare, au lucrat mereu cu tehnologiile de ultimul racnet. De multe ori chiar ei erau cei care dezvoltau tehnologiile de ultimul racnet“, descrie Adelina pe ce se pune accentul intr-o tara pe care multi o vad numai la televizor.

Adelina Dehelean a plecat sa studieze la celalalt capat al lumii prin programul Vulcanus in Japan. Bursa primita a acoperit costurile traiului in Japonia, iar firmele japoneze care primesc studentii asigura cazarea pe tot parcursul programului. Programul este de un an, in primele patru luni fiind cursul de japoneza, iar in urmatoarele opt internship-ul la o firma japoneza. In primele luni se organizeaza si seminare privind cultura, economia, politica si business-ul din Japonia. Tanara noastra a fost cucerita imediat de program.

„Programul m-a cucerit de prima data de cand am citit descrierea. Promitea o experienta completa – nu era doar un internship unde sa cumulez experienta in domeniul tehnic, era in acelasi timp o oportunitate de a ma cufunda intr-o cultura diferita, de a o privi din interior. Pot sa spun ca experienta a depasit nivelul asteptarilor. A fost un an in care am functionat in overload, Japonia poate fi foarte solicitanta daca vrei si sa inveti japoneza, si sa canti la shamisen, si sa urci pe Fuji, si sa ‘ganbarimasu’, adica sa dai tot ce ai mai bun la lucru. Dar pe langa experienta profesionala extraordinara am ramas cu un nivel conversational de japoneza, cu multi prieteni japonezi, prieteni europeni – colegi de program, cu giga intregi de poze si tone de amintiri“, marturiseste tanara.

In ceea ce priveste scoala, studenta plecata din Timisoara isi aminteste discutiile cu colegii de acolo care sustin ca scoala si universitatea sunt medii mult mai opresive decat la noi, fiind o societate mult mai ierarhica.

„Inca din liceu au tot timpul ocupat, au scoala de dimineata, dupa-masa se duc la alta scoala unde fac un fel de meditatii, mai au si activitatile extracuriculare obligatorii. Prietenii mei japonezi ziceau de multe ori ca sunt ‘tratati ca niste sclavi’, in contextul studiului/muncii lor de la facultate“, isi aminteste Adelina.

Cum s-a adaptat tanara pe taram japonez? Adelina descrie foarte clar experienta asiatica: „Engleza nu te ajuta foarte mult, nici macar in Tokyo. Daca traiesti doar cu engleza, traiesti doar printre straini sau printre japonezii care stiu engleza, care sunt foarte putini. Observand asta, am depus mult efort in a invata japoneza si simteam cum nivelul meu de integrare sociala creste exponential cu nivelul de fluenta. Mi-am adaptat si personalitatea putin. Adaptarea e un proces, nu cred ca un an poate fi destul pentru a te adapta in adevaratul sens al cuvantului intr-o societate atat de diferita. Dar nu am avut niciodata frustrarile care le experimenteaza multi straini in Japonia din cauza diferentelor culturale. Strainii europeni si americanii, in general, sunt priviti cu multa curiozitate, dar nu neaparat o curiozitate activa – de multe ori le e frica ca trebuie sa vorbeasca cu tine in engleza. Exista si o imagine a ‘strainilor barbari’, eticheta care li se pune de multe ori turistilor galagiosi, nerespectuosi si multe prea agresivi uneori pentru societatea japoneza“.

Dupa un an petrecut in Japonia, fosta studenta politehnista a ajuns la concluzia ca in Romania ar avea o viata mai buna ca si programator. Meseria este destul de privilegiata in Romania comparativ cu alte meserii, cu un salariu mai mult ca decent inca din timpul facultatii. In Japonia, meseriile tehnice nu sunt neaparat platite mai bine decat altele. Pentru straini exista problema limbii, care limiteaza optiunile foarte mult, dar in marile companii internationale se gaseste loc si pentru cei vorbitori doar de limba engleza.

Intre Tokyo si Timisoara a ales… Olanda

N-a fost nici Japonia, nici Romania. „Eu in continuare am ales Olanda si o companie unde lucrez ca Software Engineer in embedded software. Dupa Japonia am inceput sa caut o oportunitate profesionala care sa mi se potriveasca. Asta a fost prioritatea, nu tara. A fost o perioada foarte ciudata, in primele saptamani in Romania am trecut printr-o etapa de readaptare si imi lipsea putin viata agitata din Tokyo“, ne spune ea.

„Era un moment bun in viata mea pentru un nou inceput, am energia si vointa necesara. Am inceput astfel sa discut cu compania unde lucrez acum, cu branch-ul romanesc de la Cluj, care facea recrutare pentru compania-mama olandeza. Dupa experiente doar in cadrul corporatiilor, a fost binevenita perspectiva unei companii sanatoase, de dimensiuni medii. De asemenea, apreciez mult mentalitatea, stilul de lucru si interactiunea foarte vesela, deschisa si directa a olandezilor, care s-a simtit inca de pe parcursul interviurilor si pe care o traiesc acum ‘la ea acasa’“, conchide Adelina.

Experientele celor doi studenti plecati departe de casa pe taramuri exotice merita impartasite. Cu ajutorul tinerilor ca ei, Timisoara ”se face auzita” in celalalt capat al lumii.