Industria lucrarilor de licenta, la foc automat! Studentii timisoreni cumpara lucrari de licenta prin SMS! Vezi cat costa o lucrare de licenta pentru orice specialitate!

In fiecare an, piata lucrarilor de licenta devine efervescenta in lunile mai si iunie. E perioada in care studentii care au venit la facultate ca la o veritabila fabrica de diplome incearca sa treaca si ultimul hop al stresului universitar: cel al examenului de licenta.

Obisnuiti de-atata timp sa cumpere cursuri tiparite, referate de seminar, note peste 5 si chiar bunavointa profesorilor, acei studenti nu vor face nici un efort bibliografic pentru a-si scrie singuri cele 60 de pagini ale lucrarii de licenta, ci vor da buzna pe internet sau la comerciantii de ocazie pentru a-si face rost de indispensabilul „bilet” de absolvire al facultatii. Preturile la care se vand lucrarile de licenta variaza intre 50 si 200 de euro, insa metodele de depistare a falsurilor au devenit tot mai sofisticate, astfel ca tinerii invatacei prinsi asupra faptului risca exmatricularea.

_________________________________________________________________________________________________________

Incepe goana studentilor pentru gasirea unei lucrari de licenta cat mai „conspirativa”

Pentru cei mai multi dintre studentii din anii terminali, lucrarea de licenta nu mai este de mult un motiv de stres. Site-urile de pe internet sunt impanzite cu anunturi de vanzare-cumparare, lucru care nu poate decat sa-i bucure pe tinerii care se scutesc de cateva luni de multa munca si stres. “Cu siguranta imi voi cumpara lucrarea de licenta. Lucrez, pentru ca altfel nu pot supravietui in Timisoara si efectiv timpul nu-mi permite sa muncesc la o lucrare de nota 10. E o “afacere” care se practica de ani de zile, nu mi-e frica ca voi fi prins. Voi plati aproximativ 6 milioane de lei vechi si mi-o va face un coleg de facultate”, spune unul dintre studentii de la Jurnalism.

Efectiv, in acesta perioada, studentii cu aptitudini in intocmirea lucrarilor de licenta pot dobandi mici averi. In trei zile pot onora o comanda urgenta, indiferent care ar fi tema disertatiei finale propuse de client, iar acest interval scurt, in care pot livra marfa, se datoreaza zecilor de pagini de internet care ofera contra cost lucrari din orice domeniu. Inclusiv Medicina.

Unul dintre cele mai vizitate site-uri de acest fel, care pare profilat pe afaceri cu lucrari de licenta, este studentie.ro, care are aproape 45.000 de vizitatori unici in fiecare zi. Singura cerinta a cumparatorilor este ca, odata achizitionata, respectiva lucrare sa fie scoasa de pe site pana la terminarea sesiunii de licenta, pentru a nu fi depistate proiectele care au fost prezentate si in alti ani.

Cumpararea unei licente prin SMS, cea mai ieftina metoda!

Costa numai 10 euro plus TVA si poate fi cumparata din orice retea de telefonie mobila. “Descarca acesta licenta printr-un SMS cu doar 10 euro plus TVA”, este oferta primita pe telefon de cei interesati. Urmeaza instructiunile. Lucrarile de licenta sunt in toate domenile. Sunt prezentate titlul si cuprinsul, nota si numarul de pagini.

Operatiunea este foarte simpla. “Notati adresa de e-mail unde vreti sa va fie livrata comanda, dupa care introduceti numarul de telefon. (Pentru operatorul Vodafone si Cosmote procesul presupune trimiterea a doua SMS-uri de verificare, tarifate la valoarea unui SMS normal in aceasta retea)”, mai precizeaza oferta. Dupa ce plata a fost confirmata, lucrarea comandata este primita in cateva zile. Pentru cei care nu au incredere in aceasta metoda GSM, scrierea cuvantului “licenta” pe motoarele de cautare ii trimite direct catre anunturile unde sunt puse in vanzare lucrarile care au trecut deja prin comisiile de evaluare. Preturile incep de la 40 de euro, pentru cei de la facultatile de Jurnalism sau Relatii Publice, si pot ajunge si la 200 euro, pentru cei de la Contabilitate sau Marketing.

Lucari de licenta prin mica publicitate

“Vand lucrare de licenta in Psihologie, prezentata la Bucuresti, lucrare de Marketing si Contabilitate prezentate la Timisoara. Informatii pe mail: [email protected]. Tel: 0740036XXX. Pret: 200 euro” sau “Vand licenta in domeniul Jurnalismului cu titlul: Publicitatea in televiziune. Cei interesati pot suna la: 0745679XXX, 0763981XXX. Pret 60 Euro, negociabil” sau  “Vand licenta & disertatie cu titlul “Compunerea – Mijloc intern de imbogatire a vocabularului in limba romana”, tel: 0726211XXX” sunt doar cateva dintre sutele de anunturi prin care se ofera lucrari de licenta. Riscul ca acestea sa fie depistate de comisiile de evaluare ii fac pe vanzatori sa scada pretul, in timp ce studentii care doresc sa comande o anumita tema de licenta trebuie sa scoata mai multi bani din portofel.

“Elaboram lucrari de licenta in aproape toate domeniile. Motive pentru care sa ne alegeti pe noi: echipa noastra denota seriozitate si promtitudine; echipa noastra nu contine persoane habarniste; preturile sunt negociabile, nici mici, dar nici mari; ne puteti gasi si dupa ce primiti licenta, va stam la dispozitie pentru modificari in cuantumul pretului platit. Motive pentru care sa nu ne alegeti: nu ne autointitulam “cei mai cei”; nu “vindem sub pretul pietei“; Informatii la telefon 0788169XXX”, este un alt tip de anunt, mult mai prietenos, in care “specialistii” in lucrari de licenta incearca sa atraga publicul prin mesajul direct si aparent plin de fair-play. In cele mai multe dintre cazuri, insa, nu ajungi sa-l cunosti pe “autorul” lucrarii de licenta, pentru ca acesta si-a luat masuri de prevedere. Totul se petrece foarte simplu: un mail si un cont bancar al unei persoane fizice autorizate unde se varsa banii!

Noua Lege a Educatiei prevede amenzi de pana la 50.000 de lei pentru traficul de lucrari de licenta

Totusi, cine are o tema prestabilita si doreste sa intre in posesia unei lucrari de pe aceste site-uri specializate, primul pas consta in trimiterea unui e-mail in care sa se specifice cuprinsul lucrarii, numarul de pagini si modul de redactare (marime text, fond, spatiere etc). Pretul este de 15 lei pe pagina, pentru o lucrare pana in 40 de pagini. Daca se doreste o lucrare mai voluminoasa, intr-un timp mai scurt, cu aplicatii powepoint, grafice sau anexe pretul este mai mare, insa se poate negocia. Pentru a incepe colaborarea, este absolut obligatoriu trimiterea unui avans, iar intr-un timp destul de scurt se primesc si primele rezultate ale muncii. Intocmirea lucrarii dureaza 3 – 4 saptamani, iar plata integrala se face pana la maxim 5 zile dupa primirea materialelor. “Clientul poate cere spre vizionare anumite surse bibliografice, capitole, figuri, studii de caz, sau parti de lucrari, insa doar daca a platit in avans pentru acele surse bibliografice”, precizeaza scriitorii de lucrari in primul „contract” virtual. In acelasi prim e-mail, furnizorii lucrarii te avertizeaza ca afacerea este la limita legii.

“Deoarece legislatia in vigoare interzice vanzarea de materiale si lucrari stiintifice in vederea facilitarii, falsificarii de catre cumparator a calitatii de autor al unei lucrari de licenta, de diploma, de disertatie sau de doctorat, TOATE materialele furnizate si toate serviciile oferite sunt oferite DOAR pentru includerea in bibliografia propriei lucrari si nu este permisa falsificarea calitatii de autor a materialelor de catre clienti”, spun traficatii lucrarilor de licenta. Totusi, riscurile sunt destul de mici, in conditiile in care vechea lege a Educatiei nu continea nici o referire la traficul cu aceste lucrari. In noua lege, cea din 2011, se interzice „comercializarea de lucrari stiintifice in vederea facilitarii falsificarii de catre cumparator a calitatii de autor” al unei astfel de opere. Fapta este considerata contraventie, trebuie depistata de Politie si se soldeaza cu amenda de la 5.000 la 50.000 de lei.

________________________________________________________________________________________________

„Studentii prinsi cu lucrari de licenta cumparate sunt exmatriculati!”

Rectorii universitatilor din Timisoara spun la unison ca achizitionarea de lucrari de licenta sau doar capitole din aceste lucrari, de pe internet, nu sunt altceva decat furturi. Universitatile nu agreaza acest tip de comert si au  inceput deja sa achizitioneze fel de fel de sisteme de a combate acest fenomen.
Universitatea Politehnica din Timisoara, spre exemplu, este prima din Timisoara care si-a achizitionat un sistem de detectare a aparaturii de copiat. Cu alte cuvinte, semnalul oricarui telefon este bruiat de aceste aparate.

Nicolae Robu

„Universitatea Politehnica din Timisoara face tot ce-i sta in putinta pentru a descuraja acest fenomen negativ al copiatului. Suntem prima si probabil singura universitate din tara care a achizitionat dispozitive de detectare a aparaturii de copiat, bazata  pe telefoane mobile si suntem in curs de a achizitiona un soft de detectare a plagiatului. Mai exact, la intrarea absolventului in examenul de licenta, textul lucrarii sale se introduce in acest soft care gaseste pasajele care sunt identice cu alte lucrari”, ne-a declarat Nicolae Robu, rectorul Universitatii Politehnica din Timisoara.

Si la Universitatea de Vest profesorii verifica daca lucrarile sunt sau nu copiate de pe internet sau daca sunt cumparate. „Cea mai simpla verificare se face direct pe Google. Se introduce in sistem doua-trei fraze cheie. Secretarul comisiei are datoria sa verifice”, ne-a explicat prof. univ. Ioan Talpos, rectorul Universitatii de Vest din Timisoara.

Ioan Talpos, rector UVT

Ambii rectori spun ca impotriva studentilor care isi cumpara lucrarile de licenta se iau masuri dure. „Am avut cazuri foarte putine in care, cu ocazia sustinerii lucrarii de licenta, s-a constatat ca cel ce se pretinde autor al proiectului nu era in stare sa-l sustina, astfel incat concluzia ca proiectul a fost preluat, a devenit limpede. In aceste situatii, absolventii sunt exmatriculati si nu le mai dam posibilitatea sa mai obtina diploma de la universitatea noastra”, a mai spus Robu. „Aplicam legea! Studentului i se anuleaza orice rezultat obtinut in invatamantul universitar”, a adaugat si Talpos.

Profesorii coordonatori de lucrari de licenta nu-si pun semnatura pe proiectele cumparate de pe internet

De-a lungul timpului, prin mainile profesorului Marcel Tolcea, de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii a Universitatii de Vest, au trecut sute de lucrari de licenta. Ochiul sau vigilent a observat orice paragraf preluat de studenti si care urma sa fie introdus de student in lucrarea de licenta. Nu si-a pus semnatura pe asa ceva. „Problema nu e sa prinzi pe cineva asupra faptului, ci sa intampini fenomenul”, a spus Tolcea.

Profesorul spune ca el cunoaste acest fenomen, ca unii studenti mai obisnuiesc sa isi cumpere de pe internet lucrari de licenta, insa profesorii coordonatori ar trebui sa fie atenti si sa nu isi puna semnatura pe astfel de lucrari.

Marcel Tolcea

„Nu accept sa nu vad lucrarea, sa o citesc. Mai bine cinstit, sa coordonezi 7-10 lucrari bune, decat necinstit 50 de lucrari proaste. Cred ca si vanzatorii trebuie sanctionati. Am propus ca de anul viitor examenul de licenta sa se desfasoare in doua parti. Prima parte sa fie una practica, in care studentul se prezinta cu un dosar care sa contina articole scrise de el, si o a doua parte,  teoretica”, a mai spus Tolcea.

Profesorii coordonatori s-au confruntat si cu situatii amuzante de-a lungul timpului. „La o universitate particulara, eram in comisie, au venit studenti cu lucrari tip Imaginea manastirii X, scrisa in anii 1980 de cineva de la Teologie. Am avut si lucrari scrise inainte de 1989 cu citate din Ceausescu”, si-a adus aminte Marcel Tolcea.

AUTORI: Gheorghe Ilas, Liliana Iedu, Andreea Hnyatek

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. n-ar fi rau sa continuati ancheta dupa sustinerea examenului de licenta.

    cati absolventi au fost „exmatriculati” pe motiv ca au copiat lucrarea de licenta?

    • Acelasi tam-tam in fiecare an…e drept ca vin multi terminati in fiecare sesiune, lesinati dupa lucrari, totusi nu ma „nu ma incurc” decat cu oameni de un nivel rezonabil, care inteleg speechul pe care il faci si ghidajul de prezentare al materialului. Am 2 diplome (economice si inginerie), 2 mastere si voi absolvi un doctorat…toate facute pe munca mea…elaborez materiale pentru lucrari de 4 ani si ii stiu oarecum si pe cei din bransa… se practica copy-paste la greu si aici vina e impartita…comisiile n-au decat sa verifice lucrarile. Am predat la randul meu si daca as fi intr-o comisie as recunoaste imediat procentul de efort individual dintr-o lucrare, asa cum probabil marea majoritate a profilor o fac…doar ca ce sa-i faci? Sa-i pice pe toti dupa exigente? 🙂
      Lucrarile cumparate prin SMS sau materialele gen regielive sunt depistabile imediat…munca de creatie are pretul ei…bafta la toata lumea!

  2. Si btw…un material serios si ok are pretul de 100 euro…nu de 10

  3. Vai de mine, vai de mine, Studentii cumpara licente de pe internet, infractorii, nesimtitii. Eu vad problema din mai multe puncte de vedere.

    Unul ar fi ca studentii s-au acomodat la cerintele patronilor cocalari (unii dintre ei)(si la economia romaneasca de piata) pe care nu prea ii intereseaza de licente, poate sa munceasca la negru si sa scoata bani de pe curul lor, oricum facultatea a ajuns sa fie egala cu 0.

    O alta perspectiva ar fi, ca asa facultate asa studenti, cum profesorii fac copy paste de pe internet, sau traduc cursurile de la alte facultati straine fara sa isi bata ei capul, sa faca cercetare(Nu’i asa? Studentul a avut modele umane).

    O alta perspectiva ar fi…ca studentii se inscriu la un profesor, acesta are deplasari prin alte orase, prin alte tari, pe banii statului presupun, sau poate prin baruri, de ce nu…uita sa mai poarte un dialog pe baza licentei cu acel student…si studentul ce sa faca…isi baga piciorul in ele ideologii.

    O alta perspectiva nestudiata de articolul de fata, e ca profesorii sunt mana in mana cu studentii si acceptaacest lucru.

    Ce e interesant…e ca ziceti bla bla…pe aceasta tema…si nu faceti si voi un flagrant, o chestie,…., vai soc, se cumpara licente online,…, De ce nu as putea presupune ca cineva care administreaz,a sau are legatura cu site-ul dv. nu si-ar fi cumparat licenta? Sigur snteti cu deontologia la punct?

    Articolul asta e doar pentru SEO, sa mai faceti putin trafic, in esenta nu stiu cat va doare in fund de Mediul academic, de studenti!

    Traim intr-o tara de cacat, si asta din cauza oamenilor cacaciosi din ea!

  4. Fac de 20 de ani licente….toate din carti cu liniarul pe text, flowcharturi si grafice personalizate si am avut caz la turism hoteluri cu o gunoaie de profesoara care a scos studiul de caz din licenta facuta de mine si a dat-o altui student; am gasit studiul de caz facut de mine in proiectul altui student, sub semnatura profesoarei respective; si am marci grafice, stil de a ma exprima si personalizarea graficii 3D in proiecte, plus o anume paleta cromatica….deci domnii profesori sa faca bine sa nu mai dea studentilor tone de mega de PDF -uri de tradus, fara ca NICI MACAR EI sa aibe habar pe ce STRUCTURA sa se lucreze si ce anume sa se bage in continut……..deci gura inchisa domnilor profesori

  5. Realizez site-uri web realizate in html, php si mysql , css……pot oferi si documentatia necesara site-ului .
    Ofer consultanta pentru lucrari de informatica, psihologie, asistenta social, management, marketing etc
    – prezentari Power Point pentru lucrarea de licenta/ disertatie./diploma
    – introducere de diacritice,asezarea in pagina etc