Sub cheie, la doi pasi de Timisoara, stau ascunse comori nepretuite din ograda bunicii, ce amintesc de cea mai frumoasa copilarie, cea din Banat. FOTO!

TIMISOARA. Numai cine nu a crescut la bunici, la țară, și nu a ”bătut lopta în avlie” nu poate prețui lucrurile folosite de bătrâni în gospodărie, în viața de zi cu zi. Cine nu își amintește cu drag de soba mare a bunicii, de paturile frumos aranjate, cu dune, cu căpătânie șî ponevi, dă scamnili cu răstaniță, dă ormanili plinie dă peșchire ori ii cusuce?

Nu-i așa că deja simțiți mirosul din casa bunicii, mirosul copilăriei? Ei bine, un astfel de loc de poveste se află la doar câțiva kilometri de Timișoara, la Buziaș.

muzeu-buzias (23)

Este o casă ca oricare alta, așezată pe una dintre străzile orășelului timișean. Dacă nu ai ști ce comori ascunde, poate ai ignora-o. Arată ca o casă obișnuită pe dinafară, însă în interior ascunde adevărate comori.

Sunt peste 480 de obiecte, unele unicat, majoritatea piese vestimentare, costume populare, cusături și țesături făcute de mâna unei femei harnice din partea locului.

Este vorba despre Iulia Folea-Troceanu. În timpul vieții l-a întâlnit pe marele scriitor Mihail Sadoveanu și, la îndemnul acestuia, a țesut, a cusut și a adunat tot ce se putea. Ultima sa dorință, înainte să treacă la cele veșnice, a fost să doneze casa, devenită un adevărat muzeu, primăriei Buziaș.

muzeu-buzias (4)

Cei care ajung aici pot vizita casa mare, în care încă de la intrare sunt frumos așezate costume populare, lăzi de zestre, obiecte vechi de mobilier, dar și ”moalăre” cu cea care și-a dedicat viața acestei impresionante colecții și cu soțul ei, care i-a înțeles pasiunea și dăruirea.

Casa mai are o anexă în care se pot vedea un război de țesut și multe alte obiecte folosite în gospodărie, iar alături e o fântână.

Avem cotrânțe, spasele, poale, oprege, ceapșă, sterguri țesute în razboi, ponevi, tot ceea ce ține de interiorul unei gospodării. Cele mai vechi piese sunt țesute la război, la jumătatea secolului XIX, începutul secolului XX. Mai noi, în sensul că au până într-o sută de ani, sunt piesele cusute cu fir de aur”, ne-a declarat Lăcramioara Ungureanu, bibliotecar în Buziaș.

muzeu-buzias (2)

Din păcate, cei care doresc să viziteze acest muzeu vor găsi ușa încuiată. Nimeni nu le va deschide pentru a o putea vizita, dacă nu își anunță, în prealabil, sosirea.

Așadar, dacă cineva dorește să viziteze muzeul din Buziaș trebuie să sune la Casa de Cultură a orașului, la numărul de telefon 0256.321.130. Intrarea este gratuită.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Foarte frumos articolul,si il felicit din suflet pe Ovidiu ca are articole despre Banat .
    Din nefericire,cine sa viziteze istoria noastra,ca majoritatea sunt olteni si moldoveni prin Buzias ca si prin Timisoara.
    Iar aia de unde sa inteleaga Banatul? Doar niste vinituri…popoare migratoare…