TIMIȘOARA. Ar dura cam 4 ani modernizarea liniei de cale ferată Timișoara – Reșița cu extensia Voiteni – Stamora Moravița, dacă s-ar lucra în ritm susținut pe cei aproape 118 kilometri și ar costa aproape 850 de milioane de euro. La final, călătoria cu tren-tramvaiul între Timișoara și Reșița ar fi de sub o oră.
CITESTE SI: Lovitura naucitoare data ‘baietilor destepti’ din energie la Timisoara. Operatiune DIICOT pe urmele unui prejudiciu de peste 17 milioane de dolari. VIDEO
O arată Studiul de Prefezabilitate, Studiul de Fezabilitate și documentația tehnică, aprobate în Consiliul Local Timișoara, marți, pentru care primăria a plătit 1 milion de euro alături de partenerii din proiect.
Realizarea acestei investiții, estimată la 4.202.714.468 lei cu TVA, ar asigura o conexiune rapidă între Reșița și Timișoara, respectiv punctul de trecere frontieră cu Serbia și Aeroportul Internațional Traian Vuia. Ar crește frecvența trenurilor, dar și viteza acestora de până la 120 km/h pentru cele de călători și până la 80 km/h pentru trenurile de marfă.
Am ajunge să facem cu tren-tramvaiul doar 59 de minute între Timișoara și Reșița, cu toate opririle de pe traseu.
Proiectul ar putea ramane la sertar
Consilierul local Dan Diaconu a întrebat în plenul CLT ce șanse mai are acest proiect și pe ce finanțare s-ar putea mula, dat fiind faptul că e abia în stadiul de Studiu de Fezabilitate.
„Este pe o listă pe Programul Transport pe Calea Ferată, dar șansa ca culoarul Timișoara-Moravița să fie finanțat pe fonduri europene este foarte mare, dar șansa ca „ciotul” Voiteni-Reșița să primească și el finanțare este destul de redusă„, a spus Latcau.
Vicele a fost completat de primarul Dominic Fritz.
„În același timp, știm, cu astfel de proiecte, întotdeauna sunt oportunități. Nu știu, alte proiecte eșuează și e bine să ai ceva în sertar. Da, pe PNRR e puțîn probabil„, a precizat și edilul șef.
Proiectul are două tronsoane de modernizat:
1. Timișoara Nord – Stamora Moravița Frontieră (58km). care ar dura 50 de luni, din care proiectare și obținere de avize 8 luni, iar execuția lucrărilor 45 de luni (3 luni suprapunere cu perioada de proiectare). Cuprinde 9 statii/ halte/puncte de miscare si reabilitarea a 23 treceri la nivel, 21 poduri si 19 podete.
Modernizarea acestui traseu ar costă 2.528.558.931 lei cu TVA.
2. Reșița – Voiteni (59km), care ar dura 60 de luni, din care proiectare și obținere de avize 8 luni, iar executira lucrărilor 55 de luni (3 luni suprapunere cu perioada de proiectare). Cuprinde 12 statii/ halte/puncte de miscare si vor fi reabilitate 35 treceri la nivel, 12 poduri și 119 podete.
Conform studiului, pe segmentul Reșița – Voiteni se impun 2 etape, prima vizează reînnoirea liniei de tren (finanțare prin PNRR), iar a două modernizarea șinelor de cale ferată (finanțare prinalt program sau bugetul de stat).
Reabilitarea acestui traseu este estimată la 1.674.160.537 lei cu TVA.
Documentatiile au fost avizate anul trecut si de catre CFR.
Va reamintim, înca din 2021, a fost încheiat un protocol între Primăriile Reșița și Timișoara, Consiliile Județene Caraș-Severin și Timiș, respectiv Compania Națională de Căi Ferate CFR SĂ, pentru a putea obține finanțarea proiectului în cadrul PNRR sau prin orice alt program de finanțare din ciclul financiar 2021-2027, în vederea realizării obiectivului de investiție ”Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița frontieră”.
Pareri
De la Reșița la Bocșa e dificil traseul. E greu de crezut că trenul va putea scoate sub o oră între Reșița Sud și Timișoara Nord chiar dacă linia va fi electrificată pentru că sunt opriri la nici 10km.
Măcar la SF-uri reușim să accesăm mai mult de 1/5 din ce se tot omoară UE să ne bage-n traistă, că la pusu-n operă nici vorbă?!
acu 2 ani cu regio callatori 20km (Reșița Nord până la Bocșa Română) in 60min
Scopul e studiu de prefezabilitate.. un milion euro fara risc. profit pur.. nici copiii copiilor nostri nu o sa vada traseul terminat..
Corect. Se face studiul pe genunchi, se plătește după care rămâne în sertar ca nu sunt fonduri până expiră.
Nu este un proiect relevant pentru Timișoara și țară, prioritatea de față este Coridorul IV Feroviar până la Calafat-Vidin, și de acolo mai departe Sofia-Salonic-Istanbul.
Fondurile trebuie redirecționate pentru centura feroviară a Timișoarei.
Ei, nu e relevant🤡😁🤡 E relevant sa poata lumea sa faca naveta… In ce directie te prinzi si singur. Vezi demografia, vezi somajul, vezi „importul” de migranti…
Dar exista si varianta sa abandonam🤡🤡 toate orasele mai mici si sa mutam populatia in cateva orase mari… Ce inseamna asta in privinta salariilor, imprumuturilor bancare, invartelilor imobiliare, traficului etc iara te prinzi.
Alta varianta (cea mai buna, dupa parerea mea) ar fi sa se investeasca in orasele mai mici, dar cine sa investeasca? Investitiile straine directe s-au injumatatit🤡🤡 de acum 1 an, iar cu rating-ul de tara aproape de junk si cu asa numitul regim hibrid in privinta democratiei… semne bune anulare🤡🤡
Iar capitalul romanesc… au avut unii grija sa-l… „anti-corupa”, nu prea mai e. Ghinion!
Dar lasa ca daca n-a renascut Europa pe baza de imbecilitatea de green deal, va renaste pe baza de industria razboiului, logic, nu?
Prostocratia se plateste!
Economia nu funcționează așa iar exemplu cu Reșița este elocvent pentru că industria de acolo era bazata pe resursele din zonă dar acum altfel stau lucrurile. Se investește și acolo dar nu mai poate fi ceea ce a fost iar ca dovadă se văd datele demografice. Dacă ar avea sens cu siguranță s-ar investi pentru că mâna de lucru ar fi mai ieftină dar și costul vieții mai redus.
Hai cu executare pentru @intreb are la fel ca și ceilalți propagandiști ai gurului diliu.
O noua linie eectrificata? Categoria ” vise eroice”. La ce bun? Chiar asa de muti calatori. Va circula din ora ora sau ?
Sunt bani ptr sustinerea REALIZARII sau numai a studiului de ???. Visele sa fie scrise ptr copii din clasele ptimare ptr. 2050 si apoi.
Vin vremuri grele (vezi guvernul si EU -u) si SIGUR NU VOR FI BANI.
Aceleasi povesti si la STPT . Nu rezolvati nimic. Uitati-va la noile constructii / locuinte in periferii ++; nu veti realiza nimic, solutii / solutia este in alta parte , va place sau nu!
Și eu ce susțineam, la modul maxim de realist?
Până în 2030 doar ce a prins finanțare pe PNRR se implemetează, cu mici excepții ce este cuprins pe programul Transport, feroviar/rutier și atât!
Fantezii erotice cu metrou la Cluj sau mii de kilometri de noi autostrăzi și drumuri expres prin Vaslui și Covasna nici nu sunt prevăzute în graficul de implementare, despre ce vorbim?
LA STPT0 totul este OK.
Dar, … de exemplu. In statia de tramvai de la C.J.Timis este afisat CU PERMANENTA SI INSISTENTA data si ora curenta:
Anul 2000, Luna Ianuarie ziua intre 1 si 6
apoi reluare de afisaj.
CEVA UNIC IN EUROPA.
SI ASTA DE LUNI DE ZILE.
Restul, FARA COMENTARII! (Explicatia: s-a montat NOUL SISTEM DE AFISARE a orarului de circulatie … No comments despre eficienta, pret, …
Absolut, scoaterea șinelor de tren din oraș și eliberarea terenului respectiv este extrem de utilă dar se pare când s-a vrut asta și vom plăti la pasaje de numa. În plus maestrul Fritz, primarul eco-marxist, nu vrea să audă de poduri noi și închiderea inelelor de circulație pentru că nu corespunde cu viziunea sa asupra orașului pe care vrea să o impună conform cerințelor de la Bruxelles. Cetățenii de rangul 2 trebuie să meargă pe jos sau cu mijloace de la stat, să aibă încălzire centralizată de la stat ca pe vremea tovarășului Ceaușescu și să plătească 70-80% din venituri la buget într-o formă sau alta.
Zi să mori tu cu limba scoasă! Toți timișorenii îi he îți în Daras la muntele Semebu, Munteke Mic, Dunăre, cheile Netei, cascada Beusnita. Ar trebui să vă punem taxa de intrare în Caras. Dar tu probabil joci nu ești bănățean, ești un oltebar bijutiera care vrea să ajungă mai repede acasă cu trenul.
Nu e prioritar nici pentru România și după tărăgănare nici pentru Bruxelles, prioritățile feroviare primordiale ale Timișoarei și UE sunt Coridorul IV – mobilitatea intercontinentală a mărfurilor, călătorilor și bunurilor de la Marea Nordului la Bosfor, și calea ferată Timișoara Est-Aeroport.
Pe plan secundar, centura feroviară a municipiului.
VA RAMANE LA SERTAR ACEST PROIECT PĂCAT DE BANII DATI PE STUDII:))
Corect. De ce tzipa?
„Tzipa” sa întrebe prostu de baluba, cum întreabă ca retardul de fiecare dată când vede litere mari… 😂
R^zi ca proasta in baluba, votant Calin Nebulunl Kremlin Cretin Georgescu! Jeg e avortul ratat al ma’ti, care avort ratat ma hartuie, „marsh” ii zici ei. Spun pana invata sa scrie normal, nu am nici liniste pana nu crapati naibii odata. Traiesti pana dau de tine.
Planurile usriste privind infrastructura de transport de la începutul primului mandat in PMT, au ramas, in general, la stadiul de idei.
Cam la fe cum ramaneau si cele ale lui Lae privind parcurile, parcarile, stadionul, bazinele de inot, s.a.m.d.
Nu cred ca mira pe nimeni acest articol…
Fezabilitate
Preferabilitate
Toate încurcate
Că sunt necurate!
M…UE!
M…ue!
Acum merge cu 30 de la Resita la Bocsa apoi cu 50 pana la Voiteni si intrun final cu 80 pana la Timisoara. Voi visati 120 cand nu sunt in stare sa intretina linia!😁😁😁
Ca sa faca 1 h trenul ar trebui sa nu aiba nici o oprire si sa mearga cu 120 km/h peste 90% din distanta pe o linie ferata fara curbe.
Ca sa faca 12 opriri pana la Voiteni inseamna ca pana la Timisoara pierde o jumatate de ora in statii,deci ramane sa faca cei 118 km in jumatate de ora, adica sa mearga cu peste 200 km/h ca o masina de formula 1.
Nu stiu ce a fumat Taitelu sau cine i-a facut calculele.
Nu poate fi transferat pe Quick Wins sau programe similiare de mentenanță cu costuri minimale de implementare și viteză decentă de 120/h și băgat automotoare și Săgeți electrice?
Oricum traficul nu îl justifică, pleacă gol spre Reșița, că se întorce plin e altceva…și aici trebuie gândit un interval de plecare sau o altă soluție
Ce asa mare realizare o ora calatoria? In 1904 sa depasit 100mph (161 kmph) cu un tren cu aburi.. 80kmph cat merge asta azi e viteza din 1850.. Parca ati picat toti din copac azi de va minunati asa la orice..
Ma mir ca nu au mai scris de maretul tunel de 80m facut in 20 de ani.
Nu esxita Voiteni, boule, poate Voiteg!!!!!
intre bare este ca un porc care scapă din cocină și împroșca peste tot cu miniere iar cei care nu suportă așa ceva trebuie să facă curat după el dar culmea neobrăzării, el mai și comentează când se facă asta. Așa nerușinat mai greu. Vai de vecinii săi de scară.