Suedia va recunoaste statul Palestina, a anuntat vineri premierul Stefan Löfven. El a subliniat ca solutia la conflictul israeliano-palestinian este crearea a doua state. Ce avertisment a transmis SUA?
„O solutie cu doua state presupune o recunoastere reciproca si vointa unei coexistente pasnice. De aceea Suedia va recunoaste statul Palestina”, a declarat Löfven, in discursul despre politica generala.
Acest lucru este necesar sa aiba loc cu respectarea „exigentelor legitime atat ale palestinienilor, cat si ale israelienilor, cu privire la autodeterminarea lor si la securitatea lor”, a precizat el.
Noul Guvern format vineri, in care social-democratii s-au aliat cu Verzii, este mai favorabil cauzei palestiniene decat cel dinainte, care urma linia tarilor mari din Europa de Vest in problema palestiniana.
Recunoasterea Palestinei si sustinerea „activa a efortului de reconciliere” se afla printre prioritatile Partidului Social-Democrat care doreste, de asemenea, ca „crimele de razboi ale Israelului sa fie examinate, iar ocupatia (Fasiei) Gaza ridicata”.
Premierul nu a precizat daca recunoasterea de catre Stockholm a Palestinei va fi supusa votului Parlamentului, in contextul in care Guvernul este minoritar.
Statele Unite avertizeaza ca o recunoastere internationala a statului palestinian este „prematura”
„Statele Unite sustin principiul unui stat palestinian, dar prin intermediul procesului de pace si in cadrul unei solutii negociate cu Israelul”, a declarat Jennifer Psaki, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american.