Supradoza de vitamine, un pericol urias in pademie. Explicatiile medicilor de la Timisoara

TIMISOARA. Vitaminele luate in exces pot fi extrem de daunatoare. O spun medicii de la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara care trag un semnal de alarma. Acestia precizeaza care sunt efectele nocive ale abuzului
de vitamine, mai ales in perioada de pandemie pe care o traversam si cand multi sunt cei care incearca sa combata coronavirusul oferind organismului ceea ce l-ar putea ajuta in lupta cu Sars CoV 2.

CITESTE SI: Harta. Doua noi sensuri giratorii vor fi construite intre Timisoara si Giroc. Consiliul Judetean Timis cauta firma care sa faca documentatiile. Foto

Vitaminele sunt principalii catalizatori ai multiplelor reactii care au loc in mod continuu la nivelul organismului uman, asigurand o buna functionare a acestuia. Din cauza faptului ca majoritatea vitaminelor pot fi cumparate fara o prescriptie medicala, tendinta de auto-administrare de multivitamine a crescut substantial, in special in perioada pandemica.
Este esentiala constientizarea faptului ca orice abuz de vitamine are efecte negative majore asupra organismului.
De exemplu, vitamina C, desi are numeroase beneficii (este un puternic antioxidant, imunostimulator si antioncogen (datorita dehidroascorbatului, forma sa oxidata, prin suprimarea celulelor canceroase), la o supradoza, la concentratii mai mari de 2 grame, poate provoca dezechilibre gastro-intestinale. Acestea se manifesta prin dureri epigastrice si diaree, iar suplimentarea orala continua, cu doze mari de acid ascorbic, este asociata cu o incidenta crescuta a oxalatilor la nivel renal, toxicitate cardiaca si chiar metabolica.
Un alt exemplu il reprezinta consumul abuziv de vitamina D. Aceasta este un prohormon esential in mentinerea nivelului de calciu in organism. La doze de 2000 UI administrate pe perioade lungi de timp se poate observa calcificarea tesuturilor moi, iar la 4000 UI s-a raportat o scadere semnificativa a densitatii oaselor, cu risc crescut de producere a unei fracturi.
Vitamina E este un antioxidant si captator de radicali liberi (compusi chimici secundari cu rol esential in anumite procese biologice vitale), insa, administrarea prelungita (de exemplu de 400 UI) este asociata cu o incidenta de 17% mai mare de cancer de prostata.
Vitaminele din clasa B-urilor sunt cele mai importante surse in procesul de crestere si regenerare celulara. Cu toate acestea, suplimentarea cu acid folic (B9) la ≥1 mg/zi poate favoriza cresterea de adenoame colorectale nediagnosticate.
Cu alte cuvinte: doza face diferenta!„, spune prof. univ. dr. Adriana Cristina Dehelean de la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.