Surpriza uriasa pe tronsonul de Timisoara, lucrari in 6 gari concomitent spre Lugoj si a pornit organizarea de santier pe primul lot din magistrala CFR care se modernizeaza cu bani europeni

FOTO: lugojinfo.ro

TIMIȘOARA. Vești încurajatoare de pe cele 4 șantiere deschise pentru modernizarea magistralei de cale ferată Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad.

Pe lotul 1, Caransebeș – Lugoj, unde până acum nu s-a muncit decât la proiectare și obținere de avize, iată că a început organizarea de șantier, iar lucrările vor porni în scurtă vreme cu reparații la liniile din triajul gării de la Caransebeș.
Tronsonul Lugoj – Timișoara Est continuă să fie cel mai avansat, atingând deja 24% realizare, iar pe cel de Timișoara s-a înregistrat cel mai accelerat ritm de până acum. De la 1,3% la început de ianuarie, intervențiile au dus șantierul la 14% dintre lucrări finalizate.
Între Timișoara și Arad, pe lotul 4, avansează noul pod peste Mureș.

Iată tabloul complet al stadiului celor 4 șantiere de infrastructură CFR, la jumătatea lunii martie 2025!

Lot 1 Caransebes – Lugoj (39,56 km) – 6 statii de cale ferata, 12 poduri, 19 podete.
* În momentul de față au loc ultimele avizări de documente, urmând ca lucrările să înceapă cu reparații la liniile din Caransebeș Triaj. Totodată, au loc organizări de șantier.
* Procent: 0%
Termen estimat de finalizare 2027. Lucreaza Alstom.

Lot 2 Lugoj – Timisoara Est (53,91 km) – 7 statii de cale ferata, 11 poduri, 1 pasaj superior.
* În ultima perioadă s-au executat lucrări de montare suprastructură, lucrări de centralizare și semnalizare, lucrări la construcțiile civile, lucrări de relocare utilități, lucrări la terasamente și peroane în stațiile Lugoj, Belinț, Chizătău, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare. Avansează lucrările și la podurile de peste râurile Timiș și Bega.
* Procent: 24%
Termen estimat de finalizare 2026. Lucreaza compania spaniola FCC Construccion SA.

Lot 3 Timisoara Est – Ronat Triaj (13,86 km) – 5 statii de cale ferata, 3 poduri, 3 podete, 4 pasaje superioare, 5 pasaje inferioare.
* În stația Timișoara Est s-au demontat linii, cât și fundații de la construcțiile civile din zona. S-au relocat cablurile de fibră optică și cablurile SCB din stație. Totodată se execută lucrări la suprastructura noua.
* În stația Timișoara Nord se pregătește demontarea și relocarea stâlpilor LC, concomitent montându-se palplanse la fundațiile construcțiilor civile. Se realizează demontarea rețelelor, cablurilor și tablourilor.
* În stația Ronaț Triaj s-a descarcat piatră spartă pe racordul 133C, se burează mecanizat și se realizează suduri aluminotermice, precum și lucrări la instalațiile SCB.
* Procent: 14%
Termen estimat de finalizare 2026. Lucreaza Asocierea Webuild SPA-Participazioni Italia SPA-Salcef SPA.

Lot 4 Ronat Triaj – Arad (51,86 km) – 5 statii de cale ferata, 6 poduri, 30 de podete, 5 pasaje superioare si 11 pasaje inferioare.
* Se execută lucrări la terasamentele CF, pasaje și poduri (lucrări avansate la podul de peste râul Mureș). Se relocă utilitățile și se realizează drumurile tehnologice aferente noului traseu de cale ferată.
* Procent: 7%
Termen estimat de finalizare 2026. Lucreaza Asocierea Webuild SPA-Participazioni Italia SPA-Salcef SPA.

Va reamintim, întreagă magistrala Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu bani europeni prin PNRR, cu aproape 9 miliarde de lei, și a fost împărțită în 4 loturi. Fondurile europene trebuie cheltuite până la finele anului 2026.
La încheierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea prinde viteze mari, chiar și de 160 km/h, iar cele de marfă de 120 km/h.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Într adevăr, surpriza uriașă ca se mișcă ceva, greoi, in țara asta… Vai și amar.

  2. Uriașa era surpriza, daca se aflau undeva la 40%pe fiecare lot.
    Daca nu mă înșel termenul de finalizare e decembrie 2026, lucru puțin probabil.

  3. Gavrila are probleme de sanatate mentala evidenta. De fiecare cand se termina bateriile de la vibratoare plangea, de acolo ìi se trage. 😂😂😂

  4. intre bare iar nu și-a luat pastilele și debitează prostii.

    • Pe lotul 1, nu a-ți nimerit-o, cu constructorul !

  5. Chiar surprtiza uriasa. 35 de ani au trebuit ca sa se nasca niste generatii de oameni care cred ca anul asta s-au inventat garile de tren. O nemernicie de epoca de 35 de ani in care toti tembelii au ajuns sa decida pentru o natiune. Trebuie sa avem grija ca poate la anul se inventeaza spanacul si se descopera ca merele cresc in copaci. Din cauza asta ne trebuie Inteligenta Artificiala. Ca sa aflam ca omenirea a ramas uimita ca se fac niste gari de tren. Sa fiti atenti ca saptamana viitoare se publica manualul de utilizare pentru usi cu clanta. Da, din alea care se numesc doors pe app. Va fi un proiect serios. Cu fonduri. Si vreo zece placi din alea care o sa ne informeze ca s-au montat primele usi in Romania.

  6. Pentru lucrarile intre Timisoara Est si Ronat Triaj vajaie camioanele incarcate printre linii, dupa care apar surpari la Pasajul Solventul de userist ce-i primarul.

  7. Puneți și voi de o pilă pe la Grindeanu că vreți acces și la Reșița de pe peroanele Reșița gării din Timișoara Nord!
    O fi CS „capete seci” porecla studenților, sau Reșița acolo unde se „ca ca trenu|” care nu urcă până în munți dar, Regio Călători dă oficial în 2025 că cei 100 km Timișoara Nord – Reșița Nord se parcurg in 3 ore. Și „ghezeșul” cu locomotive pe aburi și șine de cale ferată fabricate la Reșița era mai performant.