Sute de romani din Ucraina au protestat dupa ce au fost chemati la razboi

Locuitorii din Ostrita, Tinutul Herta, au blocat mai multe drumuri si autostrada catre Kiev dupa ce au primit peste 280 de ordine pentru mobilizarea tinerilor in armata. Demonstrantii au ars documentele in strada si au declarat ca vor continua manifestatiile daca nu vor primi un raspuns favorabil din partea autoritatilor.

Romanii din Ucraina sunt ingrijorati dupa ce au primit mai multe ordine prin posta de mobilizare a tinerilor pentru razboi. Drept raspuns, locuitorii din Ostrita si-au folosit automobilele pentru a bloca drumurile si autostrada catre Kiev.

Oamenii sustin ca nu isi vor lasa copiii sa moara in Donbas, in timp ce tinerii din estul Ucrainei se refugiaza pe teritoriul lor.

Seful Administratiei regionale de stat Herta, Viorel Iastremschi a declarat ca va fi gasita o solutie pasnica, fara mobilizare obligatorie, insa romanii nu s-au lasat convinsi de asigurarile oficialului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.