Târgul Educației Duale 2025 – ‘Învățământ dual pentru profesioniștii de mâine’

Consortiul Regional pentru Învățământ Dual VEST, prin liderul de proiect Universitatea Politehnica Timișoara, împreună cu Primăria Municipiului Timișoara, organizează Târgul Educației Duale „Învățământ dual pentru profesioniștii de mâine”, eveniment ce se va desfășura în data de 11 aprilie 2025, între orele 10:00-15:00, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara (Blvd. Vasile Pârvan nr. 2).

Târgul este organizat în parteneriat cu Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social, format din autoritățile publice locale, operatori economici, unități de învățământ, și reprezintă o oportunitate unică pentru elevi de a descoperi avantajele învățământului dual și perspectivele de carieră oferite de acesta.

„Aducem împreună la acest târg, companii serioase și școli timișorene cu experiență în învățământul dual, care pregătesc tineri în meserii cerute pe piața muncii. Este un pas important pentru a construi forță de muncă bine calificată, în toate domeniile. De aceea îi invit și pe tineri, și pe părinți să folosească această ocazie să afle mai multe despre ce înseamnă învățământul dual și ce perspective le oferă, chiar înainte de a lua o decizie cu privire la viitorul lor profesional”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

De peste 100 de ani, Universitatea Politehnica Timișoara pregătește specialiști pentru industrie, care au contribuit la dezvoltarea economică a orașului, a regiunii și a țării, asumându-și un rol esențial în transformarea Timișului în principala zonă industrială a țării. De asemenea, a stabilit probabil cea mai bună relație de colaborare, reciproc avantajoasă, cu marile companii din regiune, adaptându-și programele de studii la nevoile acestora. Iar companiile, la rândul lor, susțin universitatea, conștiente de importanța aportului pe care acestea trebuie să-l aducă în susținerea educației, în condițiile dezvoltării acelerate a tehnologiei.

Universitatea Politehnica Timișoara a mers chiar mai departe și a demarat, în urmă cu câțiva ani, un proiect de construire a unui Campus regional pentru învățământul dual, în valoare de 25 de milioane de euro, ca lider al Consorțiului Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara, o asociere între Primăria Timișoara, Alianța Timișoara Universitară, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, 6 licee și 16 companii din vestul țării, care au o nevoie de forță de muncă.

Mai mult, UPT susține o rută integrată completă pentru învățământul dual, de la studii liceale până la doctorat, și chiar a înființat, în 2024, prima specializare universitară, în Robotică, în sistem dual.

„Avansul accelerat al tehnologiei reprezintă o provocare atât pentru industrie, cât și pentru sistemul educațional, în egală măsură. Răspunsul la acestă provocare poate fi doar un parteneriat sănătos și deschis pentru construcția unei piețe a muncii echitabilă și rezilientă. Campusul regional pentru învățământ dual reprezintă esența unui astfel de parteneriat, între comunitatea educațională, autoritatea publică și industrie”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

La Târgul educației duale vor participa companii de renume care vor prezenta ofertele educaționale la standuri dedicate, alături de liceele cu care au dezvoltat parteneriate: Continental, Hamilton, Smithfield Romania, AHK România – Camera de Comerț Româno-Germană, Draxlmaier, Coca-Cola, Valeo, Centum, Momax și Aquatim.

Liceele participante care își vor prezenta oferta educațională, alături de partenerii din mediul economic, sunt:

  • Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”
  • Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” Timișoara
  • Liceul Tehnologic „Electrotimiș” Timișoara
  • Liceul Tehnologic de Vest Timișoara
  • Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara
  • Liceul Tehnologic Azur Timișoara

Programul târgului include:

  • Deschidere oficială cu reprezentanți din educație și mediul economic
  • Panel de discuții: „Învățământul dual – punte între școală și industrie”
  • Sesiuni de formare și consiliere în carieră pentru elevi
  • Vizitarea standurilor expoziționale

Elevii, părinții, profesorii și toate persoanele interesate sunt invitate să participe la acest eveniment care promovează învățământul dual ca alternativă educațională de succes, ce asigură pregătirea practică a viitorilor profesioniști în strânsă legătură cu nevoile reale ale pieței muncii.

Evenimentul face parte din proiectul „Rută integrată completă pentru învățământul dual în regiunea de Vest prin dezvoltarea și operaționalizarea Consorțiului Regional pentru Învățământul Dual Vest Timișoara”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), lider de proiect Universitatea Politehnica Timișoara, parteneri: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, U.A.T. Municipiul Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, șapte licee timișorene, 16 firme și trei asociații ale mediului de afaceri.

Obiectivul proiectului este ca prin Consorțiului Regional pentru Învățământ Dual VEST Timișoara să contribuie la dezvoltarea învățământului dual, cu rute complete, pentru calificări cerute pe piața muncii și centru de expertiză pentru implementarea reformelor naționale din domeniul educației și formării profesionale prin învățământul dual.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.