Saloanele si cabinetele de infrumusetare nu vor mai avea voie sa tatueze sau sa puna piercing-uri orbilor, bolnavilor psihic, gravidelor si pacientilor cu SIDA, hepatita sau diabet zaharat, iar piercing-urile in zona organelor sexuale vor fi interzise minorilor, conform unui proiect de ordin al MS.
Proiectul – pus in dezbatere publica, vineri, de Ministerul Sanatatii (MS) – urmareste modificarea si completarea Normelor de igiena pentru cabinete de infrumusetare corporala.
Odata cu intrarea in vigoare a actului normativ, angajatii acestor cabinete nu vor mai avea voie sa tatueze sau sa puna piercing-uri persoanelor care au diabet zaharat, hemofilie, boli de inima ori dermatologice, alergii, hepatita, SIDA sau boli psihice.
Tatuarea si montarea de piercing-uri vor fi interzise si pentru femeile gravide sau care alapteaza si persoanelor nevazatoare.
Piercing sau tautaj unui minor, numai daca acesta vine cu parintii
Potrivit proiectului, este interzisa efectuarea procedurilor de tatuare cosmetica si artistica a persoanelor cu varsta sub 18 ani.
„Se pot executa proceduri de piercing corporal persoanelor cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani si de tatuare artistica si cosmetica persoanelor cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani, numai in situatia in care minorul este insotit de parinte, tutore sau curator, dupa caz”, prevede acelasi document.
Piercing-urile nu vor putea fi facute la nivelul organelor sexuale decat celor care au implinit 18 ani, fiind totodata interzisa „efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale”.
In ce priveste normele de igiena impuse in saloanele de tataje, pistolul utilizat in piercingul urechii trebuie curatat, dezinfectat sau sterilizat dupa fiecare utilizare. Acelasi lucru este obligatoriu in cazul bijuteriilor metalice, in timp ce bijuteriile din bioflex si plastic vor putea fi refolosite la alte persoane.
Conform aceluiasi proiect, „perioada dintre deschiderea sterilizatorului si insertia bijuteriei trebuie sa fie cat mai scurta posibil: bijuteria, racita in interiorul sterilizatorului inchis, se insereaza de catre operator in decurs de un minut de la scoaterea acesteia din sterilizator”, in conditiile in care „respectarea acestui timp de lucru minimizeaza riscul de aparitie a infectiilor”.
In cazul bijuteriilor destinate piercing-ului, tijele trebuie sa fie din inox chirurgical sau anodizat cu titanium. Bijuteriile trebuie sa fie insotite de certificate de conformitate privind compozitia chimica a metalului si certificate de calitate, emise de producator.
Proiectul reglementeaza si modul in care trebuie organizate saloanele de tatuaje si piercing, precum si echipamentul pe care trebuie sa il poarte personalul acestora.
Astfel, in timpul desfasurarii procedurii de piercing, tatuare si implantare dermala, ii este interzisa „operatorului purtarea de inele, bratari, ceasuri sau alte obiecte decorative pe maini”, se arata in proiect.
Personalul trebuie sa foloseasca echipament de lucru, lavabil, curat si dezinfectat sau de unica folosinta si sa poarte boneta masca si ochelari, iar in cazul in cazul in care se anticipeaza posibilitatea de murdarire, trebuie folosite maneci si sort impermeabil.
Prin acelasi proiect de act normativ se cere in mod expres ca spatiile de desfasurare a activitatilor de tatuare, piercing sau implantare dermala sa aiba incinte separate.
Pe de alta parte, in spatiul de receptie in care sunt primiti clientii trebuie puse la vedere toate autorizatiile, certificatele, aprobarile si sfaturile de ingrijre pentru tatuaje, piercing-uri si implanturi de piele.
Incaperea destinata lucrului in sine trebuie sa aiba o suprafata minima de sase metri patrati, lumina naturala, aer conditionat si ventilator. Spatiul pentru pastrarea si sterilizarea instrumentarului trebuie sa respecte normele valabile si in cazul cabinetelor medicale si de medicina dentara.
Pentru realizarea tatuajelor si piercingurilor, reprezentantii saloanelor trebuie sa aiba, in mod obligatoriu, fotoliu pat pentru client, masa de lucru pentru pigmenti si compartimente pentru materiale, scaun pentru operator, cutii cu capac si dezinfectant pentru instrumentarul folosit, cutie speciala pentru ace si cos de gunoi. Temperatura din camera de lucru trebuie sa fie confortabila si sa nu se situeze sub 22 de grade, conform proiectului.