Te culci seara foarte tarziu? Iata de ce afectiuni poti suferi, fara sa stii

Multi oameni dorm prea putin noapte de noapte, chiar si 3-4 ore, din cauza programului incarcat, unii dintre ei avand mai multe locuri de munca. Deseori, aceste persoane nici nu mai simt oboseala asa cum ar fi normal, avand in vedere numarul foarte mic de ore de odihna.

Multi tineri nu pot sa adorma mai devreme de ora 2-3 noaptea, de aceea si dorm foarte putin, dimineata fiind nevoiti sa se trezeasca devreme.

O alta problema care apare in aceste situatii este obsesia de a sta mereu conectati online, chiar si acasa, pentru a raspunde la e-mailuri sau pentru a lucra.Ei sufera de o afectiune numita sindromul somnului intarziat, care da peste cap ceasul intern, adica ritmul circadian.

Aceste persoane nu pot adormi decat foarte tarziu, dar, spre deosebire de insomniaci, ei dorm bine dupa ce reusesc sa adoarma.Cu toate acestea, organismul lor va suferi, din cauza privarii cronice de somn.

Neil Stanley, expert in somn, spune ca aceasta tulburare este varianta extrema a „bufnitelor”, adica a persoanelor care simt nevoia sa se culce foarte tarziu si sa se trezeasca tarziu.

Din cauza noilor tehnologii si a luminii artificiale pe care o dau monitoarele, tot mai multe persoane vor suferi de acest sindrom, crede el. Uneori, diagnosticul pus este gresit, multi doctori crezand ca pacientul sufera de depresie.

Afectiunea slabeste sistemul imunitar, astfel ca bolnavii se vor vindeca mai greu chiar si in cazul unei banale raceli. in timp, pot sa apara probleme mult mai grave: hipertensiune, tulburari de ritm cardiac, diabet.

In plus, cei care stau treji mai mult de 16 ore nu ar trebui sa mai urce la volan, reactiile lor fiind afectate la fel ca in cazul consumului de alcool.

Sursa: descopera.ro

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.