TIMISOARA. Teatrul National din Timisoara demonstreaza ca a crea un precedent poate fi un lucru bun / pozitiv. Stagiunea 2015 – 2016, care a debutat la mijlocul lunii septembrie, a lansat doua premiere, ambele jucate exclusiv cu casa inchisa si cu spectacole programate suplimentar, la cererea publicului.
Cel mai asteptat eveniment din acest debut de stagiune al Nationalului timisorean – care a devenit astfel singurul teatru romanesc cu un spectacol marca Disney in repertoriu – Beauty and the Beast / Frumoasa si Bestia, a avut premiera miercuri seara. Atat pentru premiera cat si pentru reprezentatia programata in ziua urmatoare, toate locurile disponbile in Sala Mare au fost epuizate cu mai bine de doua saptamani in urma.
Aceasta noua coproductie de succes in care Teatrul National a cooptat Opera Nationala Romana Timisoara reuneste actori, muzicieni si balerini. Cu totii, indiferent de specializarea lor, interpreteaza partituri actoricesti, canta si danseaza. Pe muzica lui Alan Menken si versurile lui Howard Ashman si Tim Rice, dupa un text de Linda Woolverton (traduse in limba romana de Geanina Jinaru-Dobos), distributia spectacolului Disney Beauty and the Beast i-a adus la rampa pe Cristina Vlaicu, Matei Chioariu, Victor Bucur, Alexandru Pintea, Doru Iosif, Alina Ilea, Daniela Bostan, Adrian Jivan, Iulian Iosip, Loredana Borlovan, Devis Alazaroae, Diana Nitu, Sabina Bijan, Alina Chelba, Bogdan Spiridon, baletul, corul si orchestra Operei National. Regia spectacolului este semnata de Somogyi Szilard (Budapesti Operettszínház / Teatrul de Opereta din Budapesta), secondat de Bori Támas (regizor cu un portofoliu impresionant, de asemenea), coregrafia este semnata de Eva Duda, conducerea muzicala e asumata de David Crescenzi (Opera Nationala Romana din Timisoara), costumele apartin Alinei Latan, si, nu in ultimul rand, ambientul video este semnat de Lucian Matei.
Revenind la prima premiera a stagiunii, spectacolul Meteorul de Friedrich Dürrenmatt, in regia lui Mihai Maniutiu a inregistrat un record de audienta. Dupa ce biletele de la avanpremiera si premiera s-au vandut intr-un timp foarte scurt, conducerea Teatrului a programat un al treilea spectacol, cu o zi inaintea premierei, pentru a raspunde cerintelor publicului. Biletele s-au terminat in timp-record, ceea ce a dus la programarea, pe ultima suta de metri, a inca unei reprezentatii, care s-a jucat de asemenea cu casa inchisa, biletele epuizandu-se in 48 de ore.
”Este o realizare extraordinara pentru Teatrul National din Timisoara care, dupa ce anul trecut cucerea publicul pe muzica lui Astor Piazzolla, confirma,prin aceste spectacole atat de diferite – unul pe textul unui mare dramaturg al secolului al XX-lea, cel de-al doilea dupa o nemuritoare poveste Disney – intalnirea castigata cu spectatorii sai, relatia de incredere reciproca pe care a cladit-o pas cu pas in ultimii 10 ani. incercam (si dorinta publicului de a ne fi alaturi in salile de spectacol o confirma) sa ne adresam cu fiecare spectacol al nostru omului de astazi, si, mai mult, suntem convinsi ca avem o datorie fata de fiecare spectator in parte: ne dorim foarte mult ca teatrul sa fie parte din viata tuturor, ca, impreuna, prin spirit si prin imaginatie, sa construim lumea din jurul nostru, dincolo de prejudecati si de oboseli lipsite de speranta”, declara Ada Hausvater, managerul Teatrului National Timisoara.
FOTO: Adrian Piclisan