TIMISOARA. Voleibalistele de la Politehnica Timișoara au fost învinse la limită, 3-2, în primul meci al anului, în Divizia A2 Vest, de una dintre contracandidatele la promovare, CSM Caransebeș.
Partida a fost una de calitate, așa cum era de așteptat de la cele două formații. Primul set a fost câștigat de oaspete, cu 25-21, pentru ca în cel de-al doilea, alb-violetele să revină și să se impună 25-23. Setul al treilea s-a încheiat cu același scor, dar de această dată Caransebeșul a fost echipa care s-a impus. Actul al patrulea a fost cel mai bun făcut de Politehnica, iar timișorencele au câștigat cel mai clar acest act, 25-16, și au împins meciul în decisiv.
În ultimul set, fetele pregătite de Cerasella Șerban au condus pe tabelă, la un moment dat având și 3 puncte avantaj, dar cărășencele au întors în cele din urmă scorul la 15-11, și au câștigat meciul.
Astfel, Poilitehnica ajunge la un bilanț de 4 victorii și 3 eșecuri, după șapte partide.