Timisoara arata dezolant. Consilierii locali ai PNL cer Primariei Timisoara sa se ocupe de administrarea orasului (P)

Consilierii locali PNL Timișoara remarcă aspectul dezastruos al orașului, în special în zonele verzi, care în anii trecuți reprezentau mândria bănățenilor. După schimbarea conducerii de la Horticultura, parcurile și spațiile verzi din oraș par a fi abandonate începând să se transforme în maidane.

Este trist că o dată cu venirea primăverii suntem nevoiți să ne uităm pe pozele din anii trecuți ca să ne bucurăm de orașul florilor. Parcurile sunt lăsate de izbeliște, neîngrijite și pline de gunoaie. În schimb, avem schele în centru și dungi galbene pe asfalt”, spune consilierul local PNL, Ștefan Sandu.

Timișoara nu este pregătită în momentul acesta pentru schimbările climaterice. Ce este mai grav este faptul că nu face nimic pentru a interveni cât se poate în acest proces. Dacă în urmă cu 8-9 ani, aveam 32 zile cu temperaturi tropicale, acum depășim 60 pe an! Am atras atenția de mai multe ori că orașul nu arată bine din acest punct de vedere, că nu reacționează cum trebuie la aceste nevoi. Nici nu știu a cui e vina! A noii conduceri de la SC Horticultura sau a celor care le dau dispoziții!? Și cred că varianta a doua este principala cauză, iar unul dintre motive este că nici nu sunt ascultați oamenii care se pricep. De la întreținerea spațiului verde, până la crearea perdelei forestiere, de la strângerea deșeurilor până la strategia de unificare printr-o bretea verde a Pădurii Verzi de Pădurea Bistra, de la plantarea arborilor pe străzi, până la punerea în aplicare a unei strategii de aranjament peisagistic la asociațiile de proprietari. Acestea sunt lucruri pe care le-am constatat și la ultima vizită din Cartierul Plopi, unde mizeria de pe canale îi determină pe mulți cetățeni de acolo să-și renege apartenența la orașul nostru”, spune și viceprimarul Cosmin Tabără, președintele PNL Timișoara.

Constat și eu cu tristețe că Timișoara este lăsată de izbeliște de echipa domnului Fritz. Am avut discuții cu colegii mei de la PNL Timișoara ca să vedem ce e de făcut pentru că nu putem accepta ca amatorismul și lipsa de interes a unor politicieni lipsiți de experiență în administrație să afecteze atât de grav orașul care este Capitală Europeană a Culturii în acest an. Am organizat mai multe acțiuni de voluntariat și am făcut curățenie prin oraș, ultima acțiune de acest fel desfășurându-se recent în cartierul Dâmbovița (foto, n.r.). Dar cu tot entuziasmul și dorința noastră de a face bine nu ne putem substitui administrației locale, plătită de timișoreni pentru a face aceste lucruri. Am avut chiar neplăcuta surpriza de a vedea șobolani pe malurile Begăi și chiar prin parcuri. Dacă liderilor USR li se pare firesc acest lucru, mie mi se pare revoltător. Sunt convins că turiștii care vin în Timișoara pentru a descoperi o capitală culturală de nivel european nu se vor bucura de rozătoarele care mișună prin parcuri. De aceea, îi rog pe colegii de la USR ca măcar acum, în ultimul ceas, să încerce să se implice puțin în administrarea orașului și să înțeleagă ce înseamnă de fapt Timișoara”, spune președintele PNL Timiș, Alin Nica.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Nu va mai manjiti cu prostii de genul acesta , nici psd , nici pnl si nici usr nu a facut nimic pt Timisoara , orasul arata dezolant de dupa ce au plecat austrieci. Toti hotii cu interese sau peridat pe la primarie si cjt

    • Pacat ca ai dreptate…

  2. Adevărul este că nu contează care partid sau persoană a ocupat primăria toți au luat ce a fost de luat sau vîndut ce sa putut vinde și nu contează la ce fel de persoane sau clanuri ,șobolanii pe care îi vedeți sunt Timișoreni mai vechi decât mulți dintre cei care mișună astăzi prin capitala culturală.Generația care a făcut ceva pentru Timișoara nu mai există de mult, astăzi este un oraș oarecare din Balcani și mă tem că nu este capătul pentru că moare pe zi ce trece cîte un pic ,mă întreb cine o poate readuce la ce a fost odată un oraș libertin ,deschis cu spirit civic în care se trăia cu drag și erai mîndru să zici că ești Timișorean oriunde în lume.

    • Cauta „libertin” in dictionar – o sa te amuzi 🙂

  3. Astia de la PNL traiesc in lumea lor, fac propaganda pe sistem rusesc, spun aceleasi minciuni in speranta ca o sa prinda macar la votantii lor fideli. Si in realitate lucrurile stau altfel, este de ajun sa iesi 15 minute pe strada. Au facut si ei cu Nica o actiune de imagine, curatenie in spate la Dedeman unde este teren privat, in zona pietei Aurora unde stim ce tiganie este, au strans 10 saci de gunoi, si apoi spun ca in tot orasul e mizerie. Uita tonele de gunoaie care erau pe strazi in vremea lor, nu vad zecile de masini de curatenie care trec toata ziua prin oras, echipele care pun arbori in tot orasul etc

  4. Foarte Bine Alin Nica, numai ca tot nu s-a atacat problema principala, faptul ca in Timisoara se fura lemn la greu si masinile intra pe spatiile verzi peste tot unde au access numai daca efectiv este o bariera nu intra. Problema este la primarie asa este (apropo cand am scris primariei Timisoara ca toti copacii din TM sunt ciuntiti si multi sunt efectiv taiati mi s-a raspuns ca nu s-a incalcat nici o regula) dar si la oamenii fara respect din Timisoara si implicit si la politia locala care nu da amenzi nici la cei ce arunca pe jos si mai ales la masinile din Timisoara (cum a-ti observat nu doar in centru ci si in cartiere) care efectiv distrug spatiile verzi ramase. In aceste „parcari” este mizerie. Soferii din Timisoara sunt atat de delasatori si mizerabili incat nici unul nu pune mana sa faca curatenie in parcare pe locul in care isi lasa masina. In multe asemenea parcari nici nu poate intra nici o masina de curatat. Tot acesti soferi lasa efectiv animoale moarte gen porumbei in parcari. Am vazut de multe ori lasate animale sa putrezeasca in parcari nici un sofer nu a pus mana sa adune. Este si multa nesimtire din partea lor. Oamenii simpli mai aduna in jurul blocului si incearca sa ingrijeasca spatiile verzi. Altii fac mizerie. Se vede intr-adevar ca spatiile verzi sunt mai putin ingrifite si fantaniile din Timisoara sunt la pamant asa este, si este vina primariei. Dar si a „Horticulturii” care a ciopartit copacii si efectiv fura lemne. Si a politiei fiindca nu intra sa dea amenzi la soferi ce distrug spatiul verde. Unii soferi parcheaza de ani de zile pe spatiul verde si nimeni nu le-a facut nimic. Inca ceva, nu inteleg de ce nu se planteaza copaci la greu ca la padurea verde in Timisoara? Apoi aveti dreptate, legatura dintre Padurea Bistra si Padurea verde ciuciu, pt ca primaria nu se implica. Problema spatiilor verzi s-ar rezolva f simplu daca cei ce taie copacii in Timisoara ar fi verificati la sange. S-ar implica si mai multi oameni din Tm, dar nimeni nu pune mana si fiindca daca amenajeaza spatiul verde intr-un an doi vin si sunt taiati copacii. Sau vin cei cu masinile si distrug. La Timisoara este o profunda lipsa de respect pt spatiul verde si trebuie intervenit tare.

  5. Partea tare e ca dunga aceea galbena care a impanzit tot orasul in scopul promovarii unui eveniment cultural si despre care spuneau idiotii care au facut-o ca va dispare intr-o luna ca e „eco” n-a disparut deloc.Nici macar nu s-a sters macar un pic.Ar trebui ca aceeasi idioti care au facut-o sa vina acum sa o stearga ca arata ca dracu.Parcul din fata blocului meu e brazdat de dunga asta care apoi o ia pe trotuare si tot asa… zici ca esti in ghetou.

  6. Legat de taiatul ilegal al copacilor..patronul unui laborator ce si-a deschis un centru de recoltare pe Bucegi 10 si-a trimis niste oameni platiti ca sa taie crengile copacilor din gradinita blocului la parterul caruia si-a deschis centrul ca sa i se vada rahatul de firma.Efectiv i-a ciumpavit.Apoi n-a fost de ajuns si a taiat si crengile copacilor de pe trotuar ca sa fie sigur ca i se va vedea firma enorma din toate unghiurile.Deci fara autorizatie,fara sa ceara acordul asociatiei ca practic gradinita e a asociatie nu a lui..Abuz.De ce?Ca poate…si are pile.Daca ii zici ceva te ia peste picior si ameninta .Cam asta e.

  7. Eu as accepta sa se dubleze suma de intretinere daca asta e problema insa cred ca si primaria daca nu primeste spaga de la firma care ofera aceste servicii sa mearga pe teren si sa verifice apoi pe baza unui contract bine fcaut sa nu se plateasca contractul.