TIMISOARA. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi bugetul Timisoarei pentru anul 2017, care a fost adoptat, insa cu mai multe modificari fata de varianta initiala afisata pe site-ul primariei.
Senatorul USR, Nicolae Falcoi a fost si el prezent in sala incercand sa blocheze adoptarea bugetului, insa consilierii nu au fost de acord cu amanarea votarii bugetului.
Consilierii locali au fost inca de la inceputul sedintei de acord ca proiectul de buget trebuia sa treaca neaparat in aceasta sedinta pentru a nu se crea blocaje.
„Bugetul trebuie votat astazi. Nu e timp de amanat, chiar daca termenul legal ne permite sa amanam pana in 5 aprilie. Cred ca trebuie sa fim seriosi fata de oras. Cred ca trebuie sa revenim la o desfasurare normala, in care proiectele sa le avem in timp util”, a declarat consilierul local Dan Idolu, reprezentant al grupului PSD.
Inainte de votul in sine, municipalitatea a venit cu mai multe schimbari in buget, care au survenit atat in urma dezbaterii publice de miercuri, cat si a reanalizarii sumelor prevazute.
Consilierii locali au fost de acord sa aloce sume de bani pentru achizitia de camere video in vederea supravegherii malurilor canalului Bega, dar si pentru punerea de camere video in statiile RATT.
Au fost alocate sume noi de bani pentru invatamant, spatii verzi, dar si in zona de transporturi. Municipalitatea a luat decizia de a renunta in 2017 la crearea de noi linii de troleibuz.
„Ati remarcat ca s-a renuntat la prelungirea unor linii de troleibuz. Troleibuzul este dupa parerea mea un mijloc de transport nu va mai avea multi ani de existenta pentru ca autobuzul cu motor electric vine din urma cu o autonomie mai ridicata si cu preturi accesibile. Troleibuzul este destul de bun acum, avem destule linii, putem face mici prelungiri, dar nu sunt oportune realizarea de noi linii, cum se putea face pe Constantin Prezan sau pe Sudului. Orasul trebuie sa aiba mai putini stalpi si mai putine fire prin aer. Transportul in comun ramane in continuare o prioritate, insa „, a spus primarul Nicolae Robu in sustinerea amendamentelor.
Dupa ce au fost votate amendamentele aduse la buget, consilierii locali i-au dat cuvantul senatorului USR, Nicolae Falcoi, cel care a avut obiectii fata de bugetul local si s-a aratat indignat ca nu i s-a dat cuvantul de la inceputul sedintei.
„Chiar nu imi vine sa cred ca in orasul meu s-a intamplat asa ceva. Era cat se poate de usor pentru administratia locala sa dea un timp mult mai mare pentru aceste dezbateri, chiar daca bugetul Consiliului Judetean a fost aprobat abia in 20 martie. Ce v-a impiedicat sa publicati a doua zi bugetul? Am vazut ca discutiile au fost foarte serioase. Sunt ferm convins ca daca am fi avut mai mult timp, fiecare dintre cei interesati ar fi venit cu amendamente pertinente. O sa fac o sesizare fata de Ministerul Administratie Publice si Internelor ca nu mi s-a dat cuvantul. Probabil o sa mi se dea cuvantul peste 4 ani, cand vom avea majoritatea si primarul„, a spus cu aroganta senatorul USR, Nicolae Falcoi.
Timisoara va avea in acest an de un buget de total de 1.398.639,06 miliarde lei, adica 307,3 milioane de euro. Sanatatea a primit peste 50 de milioane de lei, transportul in comun a primit 42 de milioane, iar invatamantul 23,7 milioane de lei.