Timisoara – CSU Asesoft Ploiesti: 65 – 79 la final de partida. Inca un an fara trofeu pe Bega

Timisoara – CSU Asesoft Ploiesti: 65 – 79 la final de partida

UPDATE: Ultimul sfert al partidei a fost doar pentru statistica, asta pentru ca handicapul de 23 de puncte avut la sfarsitul sfertului 3 nu a mai fost demontabil. Jucatorii timisoreni au ales, in acest ultim sfert, sa joace spectaculos, sa ofere macar un spectacol publicului prezent in Sala Olimpia.

Dominique Archie, de departe cel mai bun om al gazdelor, a ridicat de 2 ori sala in picioare cu 2 slam dunk-uri cum doar in NBA mai poti vedea. Timisoara – Asesoft s-a incheiat 65 – 79, ploiestenii conduc cu 2-0 si e greu de crezut ca la urmatoarele 2 partide ce vor avea loc la Ploiesti, Timisoara va reusi sa scoata cel putin un egal.

Pentru fani, acesta ar putea fi ultimul meci pana in septembrie in Sala Olimpia.

___________

BC Timisoara – Asesoft Ploiesti: 44 – 67 dupa sfertul al treilea

UPDATE: Pauza nu le-a priit deloc timisorenilor, care au iesit de la cabine in aceeasi stare in care au parasit terenul, fara inspiratie si fara luciditate in atac. Ploiestenii practic au zburdat in acest sfert 3 in fata unor lei care au fost mielusei. Adversarii s-au dus la plus 17, 34 – 51, la plus 19, 38 – 57, la plus 23, 38 – 61, si, in final, la umilinta totala de plus 25, 42 – 67, pentru ca sfertul sa se incheie la plus 23: 44 – 67. Dupa acest sfert 3, conducatorii de la BC Timisoara trebuie sa se gandeasca serios la viitorii jucatori pe care ii vor aduce in vara la Timisoara.

___________

BC Timisoara – Asesoft Ploiesti: 29 – 42 la pauza mare

UPDATE: Timisoara abordeaza sfertul al doilea pe principiul „Totul sau nimic”. Cu o aparare avansata si agresiva, timisorenii recupereaza sub propriul panou minge dupa minge. Pe faza de atac insa, alb-violetii nu reusesc sa se concentreze ca pe aparare si, la fel de usor cum recupereaza mingile, asa le si pierd in terenul advers. De cealalta parte, ploiestenii gasesc cheia defensivei adverse si incearca aruncarile de 3 puncte.

Ca prin miracol, acestea intra in cos in oftaturile tribunei. Cepuli marcheaza pentru 31 – 19, Hargrove pentru 34 – 19, gazdele cer time-out, insa meciul pare pierdut. Tabela arata 36 – 19 in favoarea prahovenilor la jumatatea sfertului doi si spectatorii incep deja sa paraseasca Sala Olimpia. Timisoara are momentul ei, la scorul de 21 – 38, dar Sarovic rateaza o lovitura libera. Jovanovic mentine vii sperantele timisorenilor, cu o trita de toata frumusetea. Tabela indica 26 – 38, apoi 29 – 40, timisorenii au atacul, acelasi Sarovic rateaza insa inexplicabil de sub panou, mingea revine la Asesoft care prin Tica marcheaza ultimul cos al sfertului doi pentru un 42 – 29 in favoarea vizitatorilor.

____________

BC Timisoara – Asesoft Ploiesti: 14 – 24 dupa primul sfert

UPDATE: Sfertul a inceput foarte bine pentru timisoreni, cu Popescu care a reusit un cos cu fault. Imediat insa, oaspetii dau replica prin Tica, care reuseste la fel. Hargrove marcheaza un cos de 3 puncte si toarna plumb in ghetele gazdelor. Sarovic si Cuic ii exaspereaza pe fani cu 3 puncte ratate si dupa 4 minute de joc, tabela arata 3 – 10 in favoarea oaspetilor. La acest scor, consemnat la jumatatea primului sfert, isi intra in rol arbitrii. Depuncteaza un tehnic la Cuic, dupa ce in prealabil, un ploiestean lovise mingea cu piciorul. A fost un picior care s-a vazut chiar de pe luna, insa singurul care nu l-a observat a fost arbitrul Bukuresti. S-a facut 17 – 5 in favoarea Asesoft. Timisorenii au mai incercat sa mai dreaga busuiocul pentru un 11 – 19, insa, din nou, fluierasul si-a intrat in rol, ducand Asesoft la 22 – 14. Timisorenii au incercat sa se apropie de adversar, insa nu au reusit acest lucru, fiecare atac al acestora fiind oprit fie de apararea adversa, fie de arbitru. Primul sfert se incheie 24 – 14 in favoarea Ploiestului. Timisoara are sanse la victorie ca mielul de Paste.

______________

UPDATE: Cu jumatate de ora inainte de inceperea jocului, doar jumatate din sala este plina, fata de meciul de miercui, cand la aceeasi ora, usile erau inchise si nimeni nu mai avea acces in Sala Olimpia.

Jucatorii celor 2 echipe au iesit la incalzire. Gazdele au fost primite cu aplauze de catre suporteri, in timp ce oaspetii au fost asteptati cu fluieraturi si huiduieli, in special pentru faptul ca spectatorii sunt de parere ca jucatorii Asesoft Ploiesti au castigat partida care a avut loc ieri cu un vadit ajutor din partea arbitrilor.

Meciul de joi este sustinut si de jucatorii de la Poli Timisoara, care s-au alaturat rugbystilor de la RCM Timisoara si handbalistilor de la Poli Timisoara.

Cinciul de start al BC Timisoara: Jovanovic, Dominique Archie, Bogdan Popescu, Sarovic si Cuic.

______________

Timisoara incearca in aceasta seara de la ora 20.00 sa intoarca rezultatul de miercuri, 89-104 din primul meci al finalei campionatului Diviziei A de baschet. Leii din Banat vor sa-si ia revansa in fata fanilor si sa izbuteasca macar o victorie pentru a ramane in carti in vederea castigarii titlului.

Inaintea confruntarii cu numarul 2,  timisorenii dau senzatia ca si-au revenit din corzi si, cel mai important, nu mai vor sa repete prestatia proasta de miercuri seara.

Pasionatii baschetului care nu vor ajunge la meciul 2 al finalei o pot urma pe site-ul www.fortaviola.ro in format live text cu incepere de la ora 19.00 atunci cand se deschid portile de la Sala Olimpia. Ramaneti asadar pe www.fortaviola.ro pentru a vedea daca va reusi BC Timisoara sa intoarca sau nu scorul din prima zi a finalei.

___________________________________________________________

CITESTE SI: BC Timisoara – Asesoft Ploiesti: 89 – 104, final de partida. Timisoara se pregateste de meciul de joi

CITESTE SI: Predrag Badnjarevici: Nu ne-au respectat deloc azi, trebuie sa jucam ca niste barbati

CITESTE SI: Arnautovici: Nu stiu de unde atatia nervi. Poate pentru ca Timisoara nu e obisnuita cu finalele!

CITESTE SI: BC Timisoara – Asesoft Ploiesti finala campionatului – meciul 2! VEZI aici ce trebuie sa corecteze timisorenii!

CITESTE SI: Fani din Timisoara, uniti-va! Sa facem Sala Olimpia sa se zguduie ca favoritii sa castige meciul 2 cu Asesoft! –

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Niste nesimtiti ordinari!Iar jocul lor e dupa chipul si asemanarea …limbricului de presedinte!? De mayo!Presedinte(vorbavine!) betiv si prost,echipa de mercenari fara valoare care ar trebui platiti cu O lei!!!