TIMISOARA. În perioada 11-13 aprilie 2025, Societatea Studenților în Medicină din Timișoara (SSMT) organizează cea de-a 53-a Adunare Generală a Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), un eveniment de referință în peisajul academic și civic al studenților la medicină din România.
Evenimentul va reuni în Timișoara aproximativ 150 de delegați și invitați din cele 11 centre universitare membre FASMR. Pe parcursul celor trei zile, participanții vor lua parte la sesiuni de plen, grupuri de lucru tematice, dezbateri strategice, dar și activități sociale menite să faciliteze colaborarea și schimbul de bune practici între organizații.
Adunarea Generală FASMR este forul decizional suprem al federației și se desfășoară semestrial, oferind un cadru formal pentru adoptarea politicilor interne, alegerea liderilor naționali, stabilirea direcțiilor de acțiune, dar și pentru consolidarea poziției studenților în medicină în fața instituțiilor decizionale naționale și internaționale.
Societatea Studenților în Medicină din Timișoara este o organizație non-profit al cărui scop principal este de a reprezenta studenții din cadrul Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara.
„Cu activitate de 29 de ani și cu o echipă de peste 400 de voluntari, dorim să aducem o schimbare reală în rândul mediciniștilor. Prin afilierea la FASMR și, implicit, la IFMSA – cea mai mare organizație mondială a studenților la medicină – SSMT susține activ implicarea tinerilor în proiecte de impact național și internațional„, transmit organizatorii.