Timp de trei zile, intre 28-31 mai, Timisoara este gazda unei prestigioase manifestari organizata de Societatea de Chirurgie Minim Invaziva Romana. Festivitatea de deschidere a Congresului National de Chirurgie Minim Invaziva in Ginecologie a avut loc in sala Operei Romane din Timisoara.
“Incepand din 28 mai Timisoara – capitala Banatului – este, sper si cred, capitala laparoscopiei din lume. A fost o munca grea, o munca dusa pana la sacrificiu efectuata de catre membrii comitetului de organizare si alte persoane care s-au implicat in organizarea acestui congres, dar speram ca se va termina dupa trei zile de chirurgie laparoscopica, atunci cand cei care au participat isi vor aduce aminte de aceasta manifestare. Societatea Romana de Chirurgie Minim Invaziva este tanara, fiind abia la al doilea congres national, primul avand loc in urma cu doi ani la Bucuresti. Cand am discutat despre posibilitatea preluarii celui de-al doilea congres si a organizarii la Timisoara, mi-am pus problema cu ce poate sa depaseasca Timisoara, fruncea tarii, capitala. Urmeaza sa demonstram in cateva zile ca putem depasi capitala. Am inceput de astazi si vom continua in cele doua zile de congres si cele doua zile de program social pe care le avem la dispozitie. Desi doi ani nu reprezinta foarte mult, pentru Societatea de Chirurgie Minim Invaziva Romana s-au facut cativa pasi deosebit de importanti. In tara au avut loc manifestari de prestigiu legate de chirurgia laparoscopica, prezenta membrilor societatii noastre in tara si in afara ei la congrese si manifestari stiintifice, iar pe plan extern afiliera cu poate primele trei societati de profil internationale si sper sa o facem si pe a patra.” a spus, in deschiderea manifestarii, Conf. Dr. Marius Craina, presedintele congresului.
Organizatorii isi propun ca, asa cum Timişoara, oras cosmopolit si ospitalier, a reprezentat intotdeauna un punct de referinta in medicina romaneasca si nu numai, prin tematica abordata si personalitatile stiintifice care onoreaza cu prezenta aceasta manifestare nationala cu participare internaţionala, sa actualizeze performantele chirurgiei laparoscopice in ginecologie si sa mearga mai departe spre viitorul acesteia.
“Este un alt congres la Timisoara care cred ca va ramane un reper in medicina romaneasca, asa cum au ramas cele din 1978, din’83, din ’96 si sper ca si acesta. Va ramane un reper in medicina romaneasca atat prin valoarea lucrarilor care vor fi prezentate, a cursului precongres si vreau sa spun ca ma bucur ca vad in sala varfuri ale ginecologiei romanesti” a adaugat Prof. Univ. Dr. Doru Anastasiu, vicepresedintele congresului.
Tema celei de-a doua editii a Congresului National de Chirurgie Minim Invaziva in Ginecologie este „Performante si Perspective in Endoscopia Ginecologica”