TIMISOARA. Echipa de minifotbal MAV Sports Timisoara a devenit noua campioana nationala dupa turneul final disputat la Alba Iulia. Banatenii au invins in ultimul act Extraterestii Bistrita, cu 3-1, in Cetatea Unirii, cetate ce a unit minifotbalul romanesc in ultimele zile. Mircea Stupu, cu o dubla, si Razvan Plopeanu au fost marcatorii invingatorilor.
CITESTE SI: Stam tot fara contract de dezinsectie, vara asta, la Timisoara. Primaria, obligata sa schimbe documentatia
In semifinale, MAV Sports Timisoara a depasit Dream Team Targu Jiu cu 4-0, meci în care Plopeanu, cel mai bun marcator al echipei, a inscris doua goluri.
Castigatoarea va primi din partea Federatiei Romane de Minifotbal Licenta de a participa la Liga Campionilor de la Terme Catez, Slovenia, 5-9 septembrie.
Echipa banateana a ajuns la Alba Iulia dupa un turneu de calificare care a avut loc la Craiova. La Alba Iulia s-au calificat cele mai bune 20 de echipe din tara, care apoi au fost impartite in 4 grupe de cate 5 echipe. Banatenii au fost primii in grupa lor, terminand neinvinsi cu trei victorii si o remiza.
Lotul banatean este extrem de experimentat, iar din el fac parte fosti jucatori din fotbalul mare care au strans prezente chiar si in prima liga, in timp ce la minifotbal, multi dintre ei si-au trecut in cont Campionatul European cu nationala Romaniei.