TIMISOARA. Nu e timp de pauza pentru campioana Superligii de rugby. Sambata, Timisoara Saracens va sustine ultima partida din campionat, inaintea debutului in Challenge Cup.
Cum adversarul este Dinamo, deocamdata ultima clasata, banca tehnica a echipei va da sansa tuturor jucatorilor care au evoluat mai putin, sa joace mai mult si sa aduca acasa victoria cu punct bonus ofensiv.
„Obiectivul nostru este clar pentru aceasta etapa: vrem continuitate in rezultate si dorim sa dam minute tuturor jucatorilor din lot. Vom odihni cativa sportivi care au evoluat mai mult pana acum, iar jucatorii tineri au inca o data sansa sa se remarce. Va fi un joc in care vom afla si unde suntem, din punct de vedere al implicarii lotului, mai ales ca ne asteapta si competitiile europene. Vrem sa facem un joc bun si sa aducem acasa toate punctele”, a spus tehnicianul Sosene Anesi.
Fercu, Rus, Morrison si Pungea vor fi menajati pentru aceasta intalnire, insa vor reveni in teren Lazar si Umaga, care nu au apucat sa evolueze in acest nou sezon. Vlad Neculau va fi capitanul echipei, o premiera pentru tanarul jucator al formatiei, care a fost desemnat ca om al partidei in victoria de sambata cu CSM Bucuresti.
Dinamo – Timisoara Saracens se joaca sambata, de la ora 11, pe stadionul Florea Dumitrache din cadrul complexului sportiv din Soseaua Stefan cel Mare.