TIMISOARA. Nationala de rugby a Romaniei va disputa doua meciuri test World Rugby in luna noiembrie a acestui an. Stejarii vor intalni la Bucuresti, pe Stadionul Arcul de Triumf, pe 18 noiembrie, Samoa si pe 25 noiembrie, Tonga. Ambele partide vor incepe la ora 18:00. In vederea disputarii primei partide, cu Samoa, antrenorul Lynn Howells a stabilit un lot de 30 de jucatori, din care 15 formeaza pachetul de inaintare si 15 sunt jucatori de treisferturi.
Din jucatorii convocati, cei mai multi provin de la campioana Romaniei, Timisoara Saracens – 7 jucatori (chiar si in conditiile in care echipa este pe locul 3 in acest sezon), 6 sunt de la Steaua, 5 de la CSM Stiinta Baia Mare, 4 de la CSM Bucuresti si 2 de la Dinamo si unul de la Politehnica Iasi. Din jucatorii convocati, 5 joaca in Franta.
„Sunt meciuri importante pentru noi, meciuri care ne vor ajuta sa progresam, sa pregatim acel plan B de joc. Este o oportunitate buna pentru noi sa vedem jucatori noi, sa punem la punct si acele detalii pentru a avea o campanie reusita de calificare la Cupa Mondiala din Japonia 2019, campanie care se va finaliza pe parcursul meciurilor din Rugby Europe Championship de la anul viitor. Samoa si Tonga, echipele pe care le vom intalni sunt adeversari valorosi, care practica un rugby in viteza, deschis si vom incerca sa facem si noi un rugby asemanator”, a declarat Lynn Howells, antrenorul Romaniei, pentru frr.ro.
Lotul convocat pentru meciul test cu Samoa:
PILIERI: Constantin Pristavita (Stiinta Baia Mare), Alexandru Gordas (CSA Steaua), Andrei Ursache (Carcassonne), Ionel Badiu (Timisoara Saracens), Mihaita Lazar (Castres)
TALONEURI: Andrei Radoi (Timisoara Saracens), Ovidiu Cojocaru (Baia Mare)
LINIA A DOUA: Johannes Van Heerden (Stiinta Baia Mare), Marius Antonescu (Colomiers), Ionut Muresan (Timisoara Saracens)
LINIA A TREIA: Viorel Lucaci (CSA Steaua), Cristi Chirica (Stiinta Baia Mare), Vlad Nistor (Albi), Mihai Macovei (Colomiers), Stelian Burcea (CSM Bucuresti)
MIJLOCASI LA GRAMADA: Florin Surugiu (CSA Steaua ), Tudorel Bratu (CS Dinamo), Valentin Calafeteanu (CSM Bucuresti)
MIJLOCASI LA DESCHIDERE: Florin Vlaicu (CSA Steaua), Samoa Luke (Timisoara Saracens), Daniel Plai (Politehnica Iasi)
CENTRI: Jack Umaga (Timisoara Saracens), Paula Kinikinilau (CSM Bucuresti), Sione Fakaosilea (Stiinta Baia Mare)
ARIPI: Ionut Dumitru (CSA Steaua), Jack Cobden (CSM Bucuresti), Tangimana Fonovai (Timisoara Saracens), Fili Lomani (Dinamo)
FUNDASI: Sabin Stratila (CSA Steaua), Marius Simionescu (Timisoara Saracens)
Romania se afla pe locul 15 in ierarhia World Rugby, in timp ce viitoarele adversare ocupa locul 16 – Samoa, respectiv 13, Tonga .