Timisoara si intreg Banatul aveau sa cunoasca o inflorire fara seaman din acea zi de octombrie. 307 ani de la intrarea triumfala a lui Eugeniu de Savoya in cetate, dupa campania care a dus la eliberarea orasului de sub controlul otoman. Foto

TIMISOARA. Ziua de 18 octombrie 1716 este una de referinta in istoria Timisoarei. E momentul in care, in urma cu exact 307 ani, printul Eugeniu de Savoya intra in cetate in fruntea armatei sale, dupa ce eliberase orasul de sub stapanirea otomana, si instaura dominatia austriaca.

De atunci, Timisoara si intreg Banatul aveau sa cunoasca o schimbare radicala si o inflorire fara seaman.

Povestea cuceririi Timisoarei incepe in 5 august 1716, la aproape 150 de kilometri de oras. In acea zi principele Eugeniu de Savoya invingea trupele otomane stationate la Petrovaradin. Dupa acea victorie, toata lumea se astepta ca printul si armata sa se indrepte spre Belgrad, oras care era considerat cheia apararii Ungariei si a ofensivei spre Balcani. Eugeniu de Savoya avea insa un alt plan. El trimite o scrisoare imparatului Carol al VI-lea, la Viena, in care ii explica acestuia de ce este mai importanta cucerirea cetatii Timisoarei.

„Armata avea nevoie de un cantonament de iarna aproape de linia frontului de la Timisoara se putea acoperi foarte bine linia Tisei si Ungaria; se puteau asigura legaturile cu Valahia si Transilvania; de aici se putea exercita controlul atat de necesar asupra Dunarii; Timisoara era cel mai important punct strategic de unde sa inceapa asaltul asupra Belgradului„, noteaza historia.ro.

La comanda printului, armata pleaca spre Timisoara, trecand Tisa pe la Zenta. Primul care ajunge langa zidurile cetatii este contele Johann Palffy, in 21 august 1716, cand trupele sale sunt si atacate de otomani. Soldatii resping atacul turcilor, insa oastea sufera pierderi insemnate. Soldatilor lui Palffy li se adauga cavaleristii generalului Joachim Ignaz von Rothenham si 10 batalioane de infanterie comandate de Karl Alexander, duce de Wurttemberg. In 26 august ajunge langa Timisoara si principele Eugeniu de Savoya, care isi stabileste cartierul general in partea de nord a cetatii, acolo unde isi aseaza infanteria, artileria si o parte a cavaleriei.

Dupa o saptamana de organizare incepe asediul cetatii. Intre 1 si 15 septembrie se sapa transee in zig zag si paralele in dreptul Palancii Mari. Din 16 septembrie incepe bombardarea cetatii, in timp ce trupele imperiale continua sa primeasca intariri, sosind de la Alba Iulia si un corp de armata sub comanda generalului Etienne conte de Stainville, cel care mai tarziu avea sa devina si guvernator al Transilvaniei si Olteniei in timpul ocupatiei austriece.

La 1 octombrie s-a dat un asalt general in urma caruia este ocupata Palanca, iar trupele turcesti sunt obligate sa se retraga in cetate. Bombardarea cetatii Timisoarei continua in zilele care urmeaza. Intre timp, vremea se strica din ce in ce mai tare si isi fac aparitia si ploile, lucru care incepe sa il ingrijoreze si pe principele Eugen.

„Soldatii isi mai pastrau vechiul curaj, dar vremea se schimbase, iar ploaia neintrerupta ameninta sa inunde transeele, silindu-i pe aasediatori sa se retraga. Nici printul Eugen nu mai credea altfel, cand, la 13(octombrie-n.n.), in cea de-a patruzeci si opta zi a asediului, fu vazut inaltandu-se steagul alb pe unul din bastioanele cetatii. Principele de Wurttenberg, care era de garda, dadu imediat de stire, iar Eugen fu multumit ca pasa voia sa-i trimita in tabara imperiala pe cativa din ofiterii sai. La Eugen isi facura aparitia Ahmed aga, comandantul castelului si Ali effendi. In cetate se dusera in schimb, ca ostateci, contii Wallis si Filippi, pentru a ramane acolo pana cand se va fi reglementat capitularea la postul de comanda al printului Eugen„, se arata in volumul „Incercare de istorie politica si naturala a Banatului Timisoarei” al lui Francesco Grisselini.

In urma negocierilor care au urmat, Mehmet-pasa, ultimul comandant otoman al Timisoarei, a acceptat capitularea.

Otomanilor urma sa li se permita sa paraseasca cetatea impreuna cu femeile si copiii si toate bunurile din case. La dispozitia otomanilor au fost puse 1000 de care pentru transport, dupa care au fost condusi de un convoi austriac spre Belgrad. De asemenea, asediatii erau obligati sa lase in cetate intreaga artilerie, munitia si toate proviziile.
O alta conditie a capitularii era ca pe drumul lor catre Belgrad, turcii sa fie aprovizionati de tarani la preturi scazute.

In data de 17 octombrie 1716, turcii au parasit cetatea Timisoarei prin poarta Belgradului.

Eugeniu de Savoya avea sa intre triumfal in oras in 18 octombrie, chiar de ziua sa de nastere, prin poarta Fosforosa, denumita mai tarziu „Poarta Printului Eugen”. Drept amintire, Printul Eugen i-a oferit pasei cadou un ceas de aur, in timp ce acesta din urma i-a oferit un cal arab de soi.

In 1716, la propunerea Printului Eugeniu de Savoya, pe atunci proaspat presedinte al Consiliului Aulic de Razboi, Carol al VI-lea il numeste Guvernator al Banatului Timisan pe Contele Florimund Mercy. La 1 noiembrie 1716, acesta a primit si statutul de Guvernator militar si civil, moment in care au inceput pregatirile pentru planul de sistematizare si reorganizare a orasului Timisoara si a intregii regiuni Banat.

Intre 1693 si 1721, Eugeniu de Savoya a intrat in posesia mai multor terenuri, care impreuna insumau o suprafata de 155.000 de metri patrati. J. L. von Hildenbrandt, unul dintre cei mai cunoscuti arhitecti ai vremii respective, a construit pentru acesta complexul Belvedere din Viena, in stil baroc, format din doua palate, ridicate in perioada 1714-1722. Belvedere fusese proiectat pentru a gazdui atat vasta biblioteca a lui Eugeniu de Savoya (transformata, mai tarziu, in Biblioteca Nationala a Austriei), precum si impresionanta sa colectie de arta. Astazi, cele doua palate gazduiesc Muzeul Austriac de Arta Baroca si Galeria Austriaca de Arta.

Eugeniu de Savoya s-a stins din viata la 21 aprilie 1736, pe cand avea varsta de 72 de ani. Nu s-a casatorit niciodata si nu a avut copii. Astfel, intreaga avere a fost mostenita de printesa Victoria de Savoya, nepoata sa, care a cedat-o ulterior Casei de Habsburg.

In zilele noastre, in Timisoara, pe locul pe care in urma cu 307 ani principele de Savoya intra in oras se afla Casa Printului Eugen, una ce a fost ridicata din caramizile fostei porti de intrare in oras. Tot aici incepe si strada care poarta numele eliberatorului Timisoarei, una care masoara aproape 500 de metri si se intinde pana la intersectia cu Martin Luther. De asemenea, strada se intersecteaza si cu cea care poarta numele fostului guvernator al Banatului, dar si cu cea care poarta numele lui Francesco Grisselini.