„Timisoara va avea cel mai tare parc acvatic din aceasta parte a Europei!” Care sunt cele 3 zone luate in calcul pentru amenajare?

TIMISOARA. Timisoara sa aiba cel mai mare parc acvatic din sud-estul Europei. Acesta este visul primarului Nicolae Robu care spune ca la urmatoarea sedinta de Consiliu Local se va face o rectificare de buget in care vor fi prevazuti bani pentru studiul de fezabilitate in vederea construirii unui astfel de parc. De altfel, acesta este si primul pas in construirea parcului.

Nu am renuntat la idee si doresc foarte mult ca Timisoara si noi, timisorenii, sa avem asa ceva. Dar, daca facem ceva, trebuie sa facem ceva la superlativ, sa facem cel mai tare parc acvatic din aceasta parte a Europei. Ce trebuie sa facem este sa stabilim o locatie, cea mai rationala, fara criterii politice”, a declarat Nicolae Robu.

Edilul a spus ca are de ales intre mai multe locatii unde primaria ar putea investi, iar toate aceste variante vor fi analizate de specialisti.

aquapark (3)

Avem in portofoliul de variante Dudestii Noi unde exista 60 ha teren apartinand primariei. Nu mai ai costuri sau incurcaturi cu exproporierea sa stai pe loc. Am avut o discutie cu domnul Sorincau, primarul de la Mosnita Noua pentru ca exista acolo padurea Bistra care nu e valorioficata, exista spatiu si acolo care poate fi transformat in zona de agrement. A aparut la un moment in discutie si terenul din Mehala. Nu am niciun motiv sa nu imi convina acel teren, pentru ca e aproape. Sunt amator de jocuri cu apa, dar trebuie sa judec in mod obiectiv, responsabil din postura de primar care asuma o astfel de investitie. Trebuie sa demaram un studiu de fezabilitate si specialistii sa faca o analiza a tuturor amplasamentelor potentiale si sa ne prezinte avantaje si dezavantaje, inclusiv costuri urmand ca pe baza studiului sa luam o decizie. Nu ma surprinde ca cetatenii din zona Mehala isi doresc asa ceva, dar singura lor dorinta nu e un element suficient pentru a se decide asupra investitiei care va costa mult”, a mai spus primarul.

Robu estimeaza ca realizarea studiului de fezabilitate in vederea construirii unui parc acvatic va dura aproximativ trei luni.

CITESTE SI: Aquapark in Timisoara, faza pe cartier! Ce sprijin surpriza a aparut?

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Vise prostesti..inainte de a avea astfel de vise, ar trebui SA NU DISTRUGETI ORASUL! Dupa care, ar trebui sa investiti in lucrurile necesare si-apoi sa dati curs acestor vise. Chiar credeti ca puteti face ce vreti si noi sa stam cu mainile in san? Timisoara e a noastra, a timisorenilor, nu o afacere pt. dumneavoastra, domnule Robu. SA NU UITATI ASTA!

    • Asa gandea si Ciuhandu si am ramas la coada cozilor. Mai bine nu facem nimic, nu exista atunci motive de disconfort si privim invidiosi doar la cum si ce fac altii.

  2. o sa faca cel mai mare aqua parc!… :))) dar inainte de asta pun pariu ca o sa vrea inca un mandat pt a indeplini lucrul asta…si inca unul si inca unul etc etc …vorbe si vise din capul lui.

  3. Chiar nu vreti sa pricepeti ?. Aquaparcul asta trebuie facut acolo unde este apa termala . Daca apa nu este calda , este paguba curata . Vor fi clienti maxim 4 luni / an .

  4. Apa termala e facuta cadou,vezi Sanmihai,Strandul Termal si in curand izvoarele termale din Complexul Studentesc(unde troneaza cea mai mare groapa de pe teritoriul orasului Timisoara,deocamdata fara gunoaie….).

    • Aqua-parc ?: Daca exista apa termala de calitate si in cantitatea necesara „poate”. Pe banii cui insa? EU / oras /privat? Pe „sirul de asteptare” a promisiunilor mai erau prioritare pasajele Jiul si Popa Sapca (fara finantare adecvata) si multe altele (parcari sub/supraterane, reabilitare centru istoric, un nou pod, bazine semiolimpice (3 sau 5, nu mai tin minte)?

  5. băi fraților la szeged la mako și la multe alte aqva- parcuri din Ungaria se vorbește aproape numai românește si voi credeți că este o prostie sa se facă un aqva- parc la noi.dar în buna traditie românească trebuie să denigram tot șipe ttoți care fac ceva

  6. …tot timpul apar insectele cu comentarii pline de venin….e plin de astfel de jigodii… alegeti-l pe Ciuhi sa vedeti cate o sa va faca… daca acest primar vrea, lasati-l sa faca….

  7. Bai Alexa tu te auzi ce spui ? ce anume distruge ? s-au facut destule de cand e primar drumuri asfaltate cu tot cu borduri si trotuare , pasaju termal piata unirii si multe alte locatii sant doar cateva enumerate ! de distrus a distrus Ciuhandu destule .. ex hotel in parcu poporului.

  8. E o idee foarte buna. Nu vad ce poate fi rau in aceasta idee. Un aqua-park de acest nivel nu doar ca va fi pe placul celor de aici, dar si cei din tarile vecine, sau chiar mai indepartate pot veni. Ar aduce multa lume, multi vizitatori. Macar el se gandeste sa faca ceva distractiv, sa faca ceva din orasul acesta, nu cum a facut Ciuhandu atatia ani. A distrus Timisoara. Tot ce trebuie sa faca Robu este sa nu se arunce cu capul inainte. Adica sunt multe proiecte si imi e putin teama ca nu cumva sa le lase terminate. Mai intai ar trebui sa faca parcul din Zona Soarelui (Paduricea), iar mai apoi sa se apuce de altele. Sper sa ii reauseasca aceste proiecte care pe mine ma impresioneaza si ma bucura enorm.

  9. Dupa cite stiu eu,ideea cu aqua park ii apartine primarului din Dudesti Noi,Alin Nica si e de vre-o doi ani.

  10. Eu sunt adepta parcurilor de distractii, plus ca pe timpul verii vor fi mai multe locuri de munca pt. tineri, o noua atractie si o noua atractie pt. Timisoreni si alte localitati din jurul Timisoarei. Sunt f putine locuri intt-un oras asa de mare pt. ati duce copilul undeva.Si nu in ultimul rand vor fi mai multi turisti si un oras mai prosper din punct de vedere financiar.

  11. Parerea mea si probabil a multor timisoreni, este ca cea mai buna locatie este pe terenul de langa Padurea Verde, apartinand comunei Ghiroda, situat intre soseaua ce duce la Giarmata Vii si calea ferata, care, din pacate, nici macar nu este luat in calcul de catre Consiliul Local, numai datorita faptului ca este in proprietate privata.
    Argumente favorabile sunt multe, dar enumar numai cateva;
    1. Terenul dispune de cca 500 ha, are un PUZ aprobat de mai multi ani, din care 200 ha prevazute ca zona de locuire si functiuni complementare, ar satisface cu brio contruirea celui mai mare Aqua Park din vestul Europei, a unui parc tematic, a tuturor dotarilor urbane viitoare, respectiv, hoteluri, parcari,, baze sportive, etc. Aici s-ar putea dezvolta si cel mai frumos cartier al Timisorii, precum si alte proiecte vitale orasului nostru (ex. un Centru expozitional de nivel international).
    2. Este locul cel mai apropiat de Timisoara, cu acces direct la drum national, centura, autostrada, aeroport, etc., factori decisivi in rentabilizarea afacerii. Alegerea altei variante, va face ca in timp, cheltuielile cu infrastructura, transportul, timpul pierdut si accesibilitatea sa depaseasca cu mult cheltuielile actuale cu achizitia terenului necesar investitiei.
    3. Padurea Verde este cea mai mare suprafata impadurita care este factorul cel mai important ce nu trebuie neglijat intr-o astfel de alegere, mai ales ca briza aduce un aer nepoluat dinspre padure exact spre terenul propus, la o temperatura cu cateva grade mai putin decat in alte zone.
    3. Terenul este necultivat de ani buni, pamantul si subsolul nu sunt poluate ca in alte zone, dovada sta in calitatea apei care este potabila la o adancime relativ mica.
    4. Cu siguranta ca aici se vor gasi resurse de apa termala, avand in vedere distanta mica fata de Strandul UMT, lucru aproape decisiv in alegerea viitoarei locatii.
    5. Locul poate fi incadrat usor in viitorul sistem de transport ce va uni Timisoara de Aeroport, lucru ce il poate face cel mai accesibil si mai eficient dintre toate variantele propuse pana in prezent.
    In consecinta, cer cu insistenta Consiliului Local, sa puna interesele timisorenilor si succesul deplin al acestei investitii, inaintea tuturor altor interese, introducand si aceasta varianta in studiul de fezabilitate pe care il va face.

    • Argumentele tale , Mircea Cuc, sunt logice si cred ca ar fi cea mai corecta alegere. Conteaza mult apropierea de autostrada si aeroport,care permite atragerea unui numar mare clienti.pentru cel mai mare parc acvatic de vestul tarii.

    • Plus: metroul ar putea trece pe acolo!!!!!!

    • si acolo o sa fie si un aer NATURAL, de la CONTINENTAL. (ghiroda-giarmata). se simte pina in iosefin.

  12. Locatia propusă mi se pare interesantă ,așa cum ai descris situația (nu știu ce surse ai consultat) suprafața mare,accesibilitate,pădure,posibile izvoare,la prima vedere totul pare perfect si personal m-aș bucura sa se puna in practica un așa proiect ,probabil sant si aspecte care pot îngreuna finalizarea lui cum ar fi situația juridică a terenurilor,finanțarea etc Aștept sa văd reacția concetățenilor Eu spun DA acestui proiect! PS. Ar mai fi poate o locație in sudul Timișoarei la SAG !

    • Eu sunt convins ca este cea mai buna propunere! Iti dai seama ce inseamna sa asiguri infrastructura si transportul zilnic a catorva mii de persoane catre o locatie situata la 10-15 km de Timisoara? Cheltuielile cu largirea si modernizarea acestui traseu, depasesc cu mult chiar cheltuielile cu achizitionarea terenului. Un studiu de fezabilitate impartial, facut cu buna credinta ar reliefa corect toate cele spuse de mine. Unde mai pui ca aceasta locatie asigura un microclimat propice acestei afaceri. Deasemeni existenta apei termale in locatia aleasa ar trebui sa fie, cred, conditia nr 1 a viitoarei investitii!

  13. Locatia de langa Padurea Verde, situata pe teritoriul comunei Ghiroda, mi se pare a fi din toate punctele de vedere cea mai buna varianta de locatie pentru viitorul Aqua Park. Argumentele expuse mai sus m-au convins de acest lucru. Sper sa fie introdusa in studiul de fezabilitate si chiar aleasa ca cea mai optima varianta.

  14. Investitiile sunt necesare dar nu facute pompieristic. Un Aqua Park ar aduce probabil si venituri directe, dar fiind al Timisorii, obligatoriu trebuie amplasat pe teritoriul orasului, in acest fel ar aduce si venituri indirecte prin dezvoltarea turismului si serviciilor aferente. Recomand d-lui Primar sa faca o vizita la Cluj sa vada ce inseamna o capitala europeana, acum a tineretului, si canditata la capitala culturala ca si noi. Referitor tot la investitii si candidatura Timisorii pentru 2021, oare unde se vor desfasura concertele (ca si parte a activitatii culturale) in conditiile in care nu avem nici o sala de concerte corespunzatoare, nu avem o piata corespunzatoare unor concerte in aer liber pentru 30-50 de mii de spectatori. D-l Primar iubeste Viena, oare a vazut Vienner Ice Traum? sunt convins ca nu. Este adevarat ca s-au facut cateva lucruri bune in mandatul sau dar cu jumatati de masura si aici ma refer la pasajul de la termal, sau schimbarea completa a solutiei, cum este cazul Pietii Libertatii. Am vorbit cu domnia sa la inceputul mandatului sau si problema nr.1 ridicata, a fost a drumurilor de intrare in oras, in afara de ceva asfaltare in rest nimic. Revin la Aqua Park si anume la amplasarea lui pe teritoriul orasului si la rentabilitatea lui, oare cei dornici de balaceala n-au nevoie de o infrastructura care sa le faciliteze accesul cat mai rapid?…altfel riscam sa marim considerabil numarul taticilor furiosi (Tati , mai e mult pana la Aqua Park?) concomitent cu diminuarea numarului celor care doresc sa vina. As avea inca multe de spus, mai ales despre logica manageriala inexistenta la alesii urbei noastre care in primul rand ar trebui sa faca administratie in folosul timisoreanului si nu al partidului din care provin.

  15. Parerea mea este ca cea mai buna locatie este pe terenul de la Padurea Verde! Ar fi un mare castig pentru Timisoara pentru ca va aduce venituri, locuri noi de munca, multi vizitatori si multe alte schimbari in bine care sint atat de necesare orasului nostru frumos!!! Vrem parc acvatic!!!!!

  16. Consider ca locatia de langa Padurea Verde, descrisa mai sus, este locul ideal pentru amplasarea unui aqua park si recomand Consiliului Local Timisoara ca sa fie introdusa prioritar in studiul de fezabilitate.

  17. Locatia cea mai potrivita consider ca este cea de lângă Pădurea Verde, locul unde se imbina răcoarea cu aerul curat si verdeata.

  18. Un Aqua-park in Timisoara ar fi in opinia mea o investitie foarte buna, care cu siguranta ar contribui la dezvoltarea orasului, prin cresterea numarului de turisti, aparitia unui numar insemnat de locuri de munca, etc.
    Cu privire la locatia acestuia, in opinia mea amplasarea in Dudesti ar fi o mare greseala, data fiind distanta semnificativa fata de oras. Consider ca ar trebui sa fie analizate mai multe variante; varianta indicata de dl. Cuc supra (locatia de langa Padurea Verde) mi se pare cea mai potrivita, are importante avantaje, iar argumentele expuse de dansul par a fi logice si corecte. Consider ca este o varianta care ar trebui analizata cu maxima atentie de factorii de decizie!

  19. Daca pana acum cateva zile se comenta foarte putin pe aceasta tema,de aceasta data intersul Timisorenilor este foarte mare cu noi pro-
    puneri si sugestii.Primaria sa tina cont de toate propunerile iar studiul de fezeabilitate sa cuprinda urmatoarele variante de amplasamente rezultate din comentarii:Dudesti Noi,Mehala,Mosnita Noua si Ghiroda.
    r

  20. @guy j, in primul rand eu n-am fost nepoliticoasa si n-am jignit pe nimeni adresandu-ma cu „bai”. In al doilea rand, doua embleme ale Timisoarei, cu traditie si care incantau multi turisti, sunt distruse- Piata Unirii si Piata Libertatii. Poate din piata Unirii mai recuperam ceva, dar Piata Libertatii va ramane pe veci asa, eventual mai adaugam niste pomi in ghiveci. Eu n-am zis sa nu se faca un parc, dar sunt lucruri mai prioritare. De exemplu, ar trebui sa se termine cu sapaturile, care oricum au incurcat foarte multa lume. Apoi sa se asfalteze trotuare, toate trotuarele!!, mai ales cele din zonele centrale, semi-centrale. Sa nu mai zic ca si multe strazi mai suporta imbunatatiri. Nu mai discutam de mijloacele in comun, locuri de parcare, reabilitari de cladiri, blocuri, etc..le lasam la urma. M-am plimbat prin lumea asta si-am vazut orase frumoase, ingrijite, care nu aveau aqua parkuri si asta ma incanta mai mult decat un aqua park. Dar oricum nu ma intreaba nimeni pe mine ce vreau , asa ca celor ce le place Timisoara acum si cei ce vor Aquapark, n-au decat sa se simte bine. Mi-ar placea sa ma simt si eu la fel, dar nu reusesc.

  21. luati incalcul si Baile Calacea apa ntermala din belsug 20 km