Timisorenii, invitati la Festivalul Papricasului si al Vinului la Buzias, cu bucate delicioase, muzica si foc de artificii. Vezi cand are loc sarbatoarea!

BUZIAS. Toamna aduce o mare si traditionala sarbatoare in statiunea timiseana Buzias, cand vreme de doua zile, toti gurmanzii dornici de petrecere sunt invitati sa deguste o multime de bunatati.

Asociatia pentru Dezvoltarea Zonei Buzias organizeaza “Festivalul Papricasului si al Vinului”, eveniment ajuns la a V-a editie, de asta data intr-o noua abordare si cu alt concept.

Deschiderea va avea loc sambata, 28 Septembrie 2013, la ora 13.00 in centrul Parcului din Statiunea Buzias, Zona Cazino.

Sarbatoarea din acest an isi propune o calatorie culinara cu tematica data, dar si demonstratii de arta si cultura, iar serile vor insemna tonuri muzicale de exceptie.

Pe parcursul zilei de Sambata, 28 Septembrie 2013, va veti bucura de un gastro – show in cadrul caruia vor fi realizate si prezentate publicului produse de arta culinara moderna si traditionala.

Incepand cu  ora 18.00 toti cei care vor trece pragul festivalului vor fi incantati de un spectacol oferit de Traditional Quartet, un spectacol cu  influente jazz in muzica populara traditionala, iar seara se incheie cu un concert al celor de la Quaternion Band, un cocktail de stiluri si mare profesionalism.

Duminica, 29 Septembrie 2013, ora 11.00 se da startul pentru concursul de maestrie in prepararea papricasului, urmand ca la pranz sa aiba loc degustarea pentru desemnarea castigatorilor concursului “Cel mai bun papricas”.


Ziua de duminica promite a fi una incarcata de folclor printr-un program artistic vast de muzica si dansuri populare romanesti. Dintre cei care vor incanta invitatii, amintim:  Ansamblul  folcloric „Lugojana”, Ansamblul folcloric “Izvorașul” din Buzias,  Ansamblul folcloric “Banateana”, Ansamblul  folcloric „Hora Belintului”, Ansamblurile folclorice “Bocsana” si “Vermesana” jud. Caras Severin,  Ansamblul folcloric “Boldureanca”, Ansamblul  folcloric „Flori Banatene” din Topolovatu Mare, Ansamblul  folcloric „Sorocul„ al Carp Timisoara, Ansamblul folcloric “Calusarii” din Jebel.
Printre solistii invitasi la spectacol, vor fi prezenti:  Lili Savu Badea, Adrian Stanca,  Ramona Torzan Gombos, Cornelia Lupulescu,  Ramona Ilies Dragan.

Spre bucuria noastra, am reusit sa ajungem la a V-a editie a <Festivalului Papricasului si Vinului>, sa crestem de la an la an, ca zi, sa ne mandrim cu acest festival ca un simbol al statiunii Buzias, un moment mult asteptat al zonei, un spectacol al simturilor bazat pe ceea ce vedem, auzim, mirosim, gustam, ca la final sa incheiem prin dorinta ca timpul sa treaca repede si frumos si sa ne vedem la anul, tot aici, la fel de mandri si voiosi”, a declarat  Sorin Munteanu, presedintele Asociatiei pentru Dezvoltarea Zonei Buzias.

IATA MAI JOS PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI PAPRICASULUI SI VINULUI DE LA BUZIAS 2013!

SAMBATA 28 septembrie:

Ora 13:00                  –  Gastro show si arta manuala
Orele 14:00-18:00   –  Demonstratii de arta si cultura traditionala
Ora 18:00                  –  formatia  Traditional Quartet
Ora 20:00                  – formatia Quaternion Band

DUMINICA 29 septembrie:

Ora 11:00 –   Cuvant invitati oficiali
Orele 11:00 – 13:15 – Prepararea culinara
Orele 13:15 – 13:45 – Degustarea papricasului si desemnarea castigatorilor concursului
Ora 11:30 – Spectacolul ansamblurilor folclorice invitate: Lugojana, Izvorasul, Banateana, Hora Belintului, Bocsana, Boldureanca, Flori  Banatene, Sorocul si Calusarii din Jebel.
Orele 11:00-19:00  – Targ de arta si cultura
Ora 20:00 – Foc de artificii

Pentru cei care doresc sa petreaca cele doua zile de festival la Buzias, exista mai multe variante de cazare.

Statiunea Buzias pune la dispozitia tuturor doua pachete speciale de festival, cu pret minimal:
– Complex Hotelier Parc*** :  doua nopti de cazare cu mic dejun, o portie mare de papricas duminica la standul hotelului si acces  in Centrul Medical&Spa Buzias (piscina, jacuzzi, fitness) la pretul de doar 200 lei/persoana.
– Hotel Phoenix****:  o noapte de cazare cu mic dejun, o portie mare de papricas duminica la standul hotelului, acces  in Centrul Medical&Spa Buzias (piscina, jacuzzi, fitness), consumatie la barul hotelului, la pretul de doar 150 lei/persoana.

SC Tratament Balnear Buzias SA  face si anunt licitatie deschisa cu strigare pentru vanzarea de imobile

S.C. TRATAMENT BALNEAR BUZIAS S.A., cu sediul in localitatea Buzias, Jud.Timis, str. Florilor nr. 1  tel. 0256/321.060, fax 0256/321.581, e-mail [email protected], organizeaza:

Licitatie deschisa cu strigare pentru urmatoarele imobile:

Vila nr. 8, “Doina Banatului”, situata in Buzias, str. Avram Iancu nr. 21
Vila nr. 22, situata in Buzias, str. Florilor

Caietul de sarcini al licitatiei poate fi procurat, contra cost, de la sediul S.C.  TRATAMENT BALNEAR BUZIAS S.A. in zilele lucratoare, incepand cu data de 13.09.2013, intre orele 08,30 – 15,30, pana cel tarziu la data de 20.09.2013           ora 15,00.
Pretul Caietului de sarcini este de 200 RON. Pretul se va achita la casieria societatii .

Pentru participarea la licitatie, ofertantii vor depune la sediul societatii, pana in data de 20.09.2013, ora 15,00, documentele  si garantia de participare prevazute de Caietul de sarcini.
Licitatia va avea loc in data de 23.09.2013 ora 10,00.
Alte relatii referitoare la licitatie se pot obtine la telefon  0256/321.060.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.