TIMISOARA. Doua masini s-au izbit la iesire din Timisoara catre Sag, iar doi tineri au ajuns la spital.
Accidentul a avut loc pe sensul de circulatie catre Sag. Un sofer in varsta de 50 de ani, care mergea pe prima banda a vrut sa se intoarca spre Timisoara, peste marcajul cu linie dubla continua. Nu s-a asigurat suficient de bine si a fost lovit din spate de masina unui tanar de 37 de ani, care circula in aceeasi directie.
In urma impactului, soferul celui de-al doilea autoturism, dar si o femeie de 35 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta, au fost raniti si transportati la spital.
Politistii urmeaza sa stabileasca cu exactitate cauzele producerii accidentului.
„Un barbat, in varsta de 50 de ani, a condus un autoturism pe banda 1 pe DN 59, dinspre Calea Sagului spre localitatea Sag, iar la un moment dat a intrat in coliziune cu un autoturism condus de catre un alt barbat, in varsta de 37 de ani, care se deplasa pe banda 2, pe acelasi sens de mers. In urma impactului au rezultat 2 victime, respectiv conducatorul autoturismului de 37 de ani si pasagera acestuia, o femeie, in varsta de 35 de ani. Acestia au fost condusi la spital in vederea acordarii de ingrijiri medicale de specialitate.
In cauza, a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.
Soferii au fost controlati cu aparatul etilotest, care a aratat ca niciunul nu bause inainte de a urca la volan.
Foto: Arhiva