TIMISOARA. Tinerii sunt principalii voluntari din Timisoara. Fie ca au venit din strainatate in capitala Banatului sa faca munca gratuit in folosul celorlalti, fie ca sunt timisoreni interesati de latura sociala a comunitatii, cei mai multi voluntari sunt tineri cu varsta de pana la 30 de ani.
Centrul de Voluntariat Timisoara, din cadrul Fundatiei Student Plus (bd. Take Ionescu, nr. 40), ofera tinerilor din tara, dar si din strainatate posibilitatea de a lucra, benevol, pentru o organizatie neguvernamentala. Asa au venit in capitala Banatului mai multi tineri din diferite tari europene. „Avem voluntari veniti din Germania, din Slovacia si din Islanda, prin Serviciul European de voluntariat. in aceste tari voluntariatul inseamna dezvoltare personala, iar tinerii veniti aici invata cum sa-si dezvolte aptitudinile sociale“, ne spune Maria Ciorba, coordonator programe Student Plus.
Straini din toata Europa fac voluntariat la Timisoara
Iulia are 19 ani. Este din Germania. A venit la Timisoara in luna septembrie prin Serviciul European de Voluntariat. Va face munca voluntara pana in august 2012. Tanara a preferat sa nu urmeze cursurile unei facultati, astfel ca n-a mai continuat studiile dupa terminarea liceului. in schimb s-a concentrat pe latura sociala, a muncii in folosul celorlalti.
„Aici predau engleza seniorilor, batranilor. Am venit la Timisoara prin noroc. Am aplicat prin intermediul unei organizatii de acasa si am fost acceptata aici“, ne spune tanara. Principala motivatie care a ghidat-o spre munca benevola este dorinta tinerei de a se implica in comunitate, de a-i ajuta pe ceilalti.
Suzana are 26 de ani si a venit la Timisoara din Slovacia. Nu ea a ales Romania, ci Romania a ales-o pe ea, dupa cum ne spune. A vrut foarte mult sa faca voluntariat, dar nu intr-o tara din Balcani, pentru ca Balcanii ii cunoaste. Desi a avut mai multe oferte, a preferat Romania.
„Din septembrie 2011 pana in septembrie 2012 voi sta in Romania. Sunt implicata aici in mai multe proiecte, sunt trainer international pentru elevi de liceu in cadrul unui proiect derulat cu AIESEC, dar sunt implicata si in alte actiuni sociale, ca predatul limbii engleze si altele“, explica Suzana.
„Aveti o limba complicata“, o rupe ea pe romaneste recunoscand ca e principalul impediment deocamdata in derularea mai multor activitati de voluntariat. Desi a lucrat mai multi ani ca voluntar in Slovacia, a vrut sa plece in alta parte si asa a ajuns la Timisoara. Acum asteapta sa se implice in activitati sociale, de folos pentru comunitate, pentru a-si dezvolta aptitudinile de comunicare, de lucru cu ceilalti.
Thorbergur este islandez. Tanarul de 20 de ani a ajuns in Timisoara ca voluntar pentru ca a vrut sa vada cum este sa traiesti intr-o tara din aceasta parte a Europei. Pentru el Romania este un loc exotic, iar lunile petrecute aici l-au ajutat sa descopere ca munca de voluntariat sprijina comunitatea locala, dar il ajuta si pe el sa se descopere. Ii place aici tot, mai putin mancarea. Cu bucataria din Romania nu s-a putut obisnui in cele 9 luni de cand este in orasul de pe Bega.
„Eu ma ocup cu partea de mentenanta din centrul media al Centrului de Voluntariat Timisoara. Vreau sa invat cat mai multe si sa acumulez o experienta cat mai mare. Cel mai important lucru pe care l-am invatat aici a fost sa fiu independent si sa ma descurc singur“, recunoaste tanarul Thorbergur.
Alexandra a stat 6 luni in Mozambic
Dar nu doar straini vin la Timisoara, si timisoreni pleaca in strainatate. Alexandra Orosfoian se numara printre acestia. Ea a plecat in urma cu trei ani din capitala Banatului. A fost in Danemarca, pentru 9 luni si, de acolo, in Africa, in Mozambic. Sase luni petrecute printre mozambicani au scos la suprafata latura sociala a timisorencei.
„Oricat ne place noua, romanilor, sa ne plangem ce viata grea avem, nu ne putem compara cu Mozambic, de exemplu… acolo vezi cu adevarat ce inseamna saracie“, subliniaza aceasta. Alexandra a plecat pentru ca, dupa o perioada de munca benevola la o organizatie din Timisoara, a observat cat de superficiala este implicarea voluntarilor de aici. La inceput a ajuns in Danemarca unde a stat 9 luni. A participat la traininguri, la fel de fel de activitati care au pregatit-o pentru timpul ce avea sa-l petreaca pe continentul african.
Dar cele 6 luni de voluntariat in Mozambic nu au semanat cu nimic din ce a vazut in fotografii sau in filmele documentare. Timisoreanca ne povesteste cum a simtit pe propria piele ce inseamna Africa: „Copilasi care arata ca vai si-amar de mama lor, cu haine rupte, desculti, nu au ce manca si de la 5 ani fac deja tot felul de munci – spalat, gatit, carat lemne, apa etc“.
S-a intors mai deschisa fata de nevoile celorlalti, mai flexibila in gandire si la mediul in care traieste. Bineinteles ca abilitatile de comunicare si de lucru cu ceilalti si le-a dezvoltat foarte mult prin munca alaturi de oameni diferiti, ce provin din medii distincte.
Alexandra s-a intors de pe continentul negru hotarata sa continue in domeniul social. Acum se afla in Danemarca si isi pregateste o echipa de 11 oameni cu care sa revina intr-o tara africana. Vrea sa-i ajute pe acei oameni, dupa ce a vazut cum traiesc. Desi este si studenta la Universitatea de Vest, la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, tanara vrea sa continue studiile, dar deocamdata nici nu vrea sa auda de abandonarea voluntariatului pentru ca, spune ea, a gasit in sfarsit ceea ce ii place. Ce-a facut in Mozambic? I-a invatat sa scrie si sa citeasca pe adulti.
Intr-o tara in care procentul de analfabeti se ridica la doua treimi din populatie, autoritatile implica voluntarii in aceasta directie. in paralel, Alexandra a pus pe picioare o gradinita. Timp de 4 luni s-a zbatut si, cu 2 luni inainte de a pleca din tara africana, a reusit sa adune copiii la gradinita. „Acum sper doar sa si continue acest proiect…“, adauga timisoreanca.
„Cu mancarea a fost o provocare pentru ca 6 luni am mancat aproape acelasi fel in fiecare zi… orez, fasole, peste si xima (care e un fel de mamaliga, insa e alba si nu are absolut nici un gust)… apa aveam 2 ore dimineata si 2 ore seara… insa erau zile cand nu aveam deloc si atunci trebuia sa aducem de la o pompa. Acolo vezi toate femeile carand diverse chestii pe cap (apa, lemne etc.). Am incercat si eu cu un bidon de 20 L insa am renuntat dupa primi 10 m. Si femeile acestea fac kilometri zilnic…“, isi aminteste Alexandra. Tanara povesteste ca triburile din Mozambic le acorda o atentie deosebita albilor, pe care ii numesc muzungu-muzungu, tocmai pentru ca sunt atat de rar de vazut prin acele parti.