TIMIȘOARA. Accident de circulație pe șoseaua Timișoara – Arad. Un șofer de 62 de ani a pierdut controlul volanului în apropiere de Orțișoara, iar autotrenul pe care il conducea s-a răsturnat pe marginea drumului.
CITESTE SI: Timisorean scos cu targa de la Camera 12. Interventie SMURD la Primaria Timisoara. VIDEO
Conducătorul auto a fost rănit, iar un echipaj medical l-a transportat de urgență la spital. Omul nu băuse înainte de a pleca la drum.
„Un bărbat în vârstă de 62 de ani a condus un tir pe DN 69, dinspre Arad înspre Timișoara, iar la un moment dar între localitățile Orțișoara și Carani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă prin stânga sensului său de mers, răsturnându-se.
În urma impactului, a rezultat o victimă respectiv bărbatul în vârstă de 62 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Pareri
Că nu a băut…..cine este de vină….din articol înțeleg faptul că dacă șoferul consuma alcool era vinovat…presupun că de vină este TIR-ul
In Vest au băgat de multi ani deja, patrule în CIVIL ,tocmai ptr. a-i putea prinde pe șoferii criminali, PERICOL MAJOR ptr ceilalti . In Romania nu există asta. Ba chiar lipsă majoră de patrule, deși SUNTEM CAMPIONII EUROPEI LA MORȚI pe șosele