‘Tis the season to be ECO. Pregateste-te de sarbatori, recicland si castigand premii de la Iulius Town Timisoara 

TIMISOARAÎn acest an, de sărbători, suntem mai atenți la cei dragi, mai empatici cu tot ce ne înconjoară și mai responsabili cu mediul. Până pe 11 decembrie 2022, poți să aduci cu tine hârtie, cărți sau caiete uzate, iar în schimb primești premii, pentru că „‘Tis the season to be ECO”.

Sustenabilitatea, eco-friendly, responsabilitatea ecologică, protecția mediului, zero waste sunt acțiuni cu impact real, pe care oricare dintre noi le poate implementa în stilul său de viață. De sărbători, te invităm să fii un veritabil spiriduş al sustenabilităţii şi să reciclezi materialele din hârtie care s-au uzat sau pe care nu le mai foloseşti, pentru ca acestea să prindă alte forme şi să fie din nou utile.

Pentru a produce 10 kilograme de hârtie sunt tăiați 24 de copaci, care au o înălțime de 12 metri, însă tu îi poți salva. Cum? Aducând la Iulius Town minimum 10 kg de hârtie, la centrul de colectare amplasat în parcarea portocalie, sub hipermarketul Auchan, în intervalul orar 12:00 – 20:00.

Te aşteptăm cu orice tip de hârtie, printre care și ambalaje, cărți sau caiete uzate. Pentru gestul tău, vei fi recompensat pe loc cu unul dintre cele 500 de vouchere în valoare de 30 de lei, pe care îl poţi folosi pentru cumpărături la Cărturești sau Nobila Casa.

Campania „‘Tis the season to be ECO” continuă până pe 11 decembrie 2022.

 

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.