Titu Bojin candideaza in alegerile din 2024. Fostul sef al CJ Timis, acum lider PUSL, exclude orice alianta cu USR, PMP si AUR

TIMISOARA. Fostul presedinte al Consiliului Judetean Timis Titu Bojin va candida din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile din 2024, insa nu stie exact pentru ce functie.

Anul viitor vor avea loc si alegeri europarlamentare, si alegeri prezidentiale, si alegeri parlamentare, si alegeri locale.
Cert este ca PUSL va avea candidati proprii la alegerile locale, la celelalte competitii electorale insa partidul ar putea incheia aliante cu alte formatiuni pentru candidati comuni.

CITESTE SI: Administratia Fritz cere vot pentru o intentie si blocheaza orice aviz cel putin 10 luni. Elaborarea unei strategii pune pe pauza toate dezvoltarile urbanistice private si publice dintr-o zona de 44 de hectare din centrul Timisoarei 

„Intentionez sa candidez impreuna cu colegii mei la o functie, nu am stabilit care dintre functii, avand in vedere ca sunt patru tipuri de alegeri. Sa vedem cum se vor aranja ele in viitorul apropiat pentru ca inainte cu un an trebuie sa se stabileasca data alegerilor, daca se comaseaza. Ar trebui sa se gaseasca o modalitate de comasare pentru ca parca sunt prea multe patru tururi de alegeri intr-un singur an. (…) Cum arata sondajele in  judetul Timis… nu am sa fac predictii, nici sondaje pe Facebook cum face prietenul meu Lae (Nicolae Robu – n.r.), sa va dau toata ziua cifre, dar sunt convins ca la ora actuala am inca si eu, si partidul – din partidele mici, PUSL e undeva in coasta acolo, 6 – 7%, scor pe care il vom realiza cu partidul si in alegerile locale. In cele generale sigur vom fi in alianta”, a declarat Titu Bojin, presedintele PUSL Timis.

Bojin a declarat ca exclude orice alianta politica intre intre PUSL si PMP, Forta Dreptei, AUR sau USR.

”Nu excludem nici varianta liberala, PSD, nu excludem. Sunt discutii ca pentru alegerile europarlamentare si parlamentare – sigur, nu imi permit sa fac predictii pentru prezidentiale -, dar sunt discutii pentru realizarea unei aliante cu PSD”, mai spune Bojin.

Fostul presedinte al Consiliului Judetean Timis nu a dorit sa confirme ca va candida pentru un nou mandat la CJ Timis, dar a criticat actuala conducere a institutiei, dar si pe cea precedenta.

„Lucrurile nu merg deloc bine in judetul Timis. Ma uit cu dezamagire la ce se intampla la consiliul judetean. Dupa patru ani ai domnului Dobra nu prea a iesit niciun proiect deosebit care sa poata sa demonstreze capacitatea consiliului judetean, dupa alti trei ai domnului Nica – care mai mult lipseste de la CJT – cu regret o spun ca… dupa sapte ani, la nivelul judetului nu s-a intamplat mai nimic. Nu e un proiect de judet care sa se vada, nu e o sala polivalenta, un stadion, discutam de zeci de ani, discutam de un aquapark, legatura la autostrada s.a. Cu un presedinte lipsa, care nu ajunge pe la CJ, care nu reuseste sa poata coagula o echipa profesionista (…). Imi pare rau ca Timisul are rateuri dupa rateuri”, a spus Bojin.

Fostul lider al CJ Timis l-a criticat pe actualul lider, Alin Nica, afirmand ca acesta nu obisnuieste sa stea printre oameni.

„Sincer vorbind, cu tot respectul si prietenia pentru el, nu se leaga domnul Nica cu functia de presedinte. Functia de gospodar al judetului presupune sa fii si la inmormantare la Victor Vlad Delamarina, si la nunta la Varias si la botez la Moravita, si la hora unirii sau ruga de la Jebel. Și pe marginea drumului cu buldozeristii si cu screperistii, si cu cei care niveleaza si la irigatii, si la inundatii. (…) Asta presupune ca esti presedintele judetului sau ca nu esti”, a explicat Bojin.

In prezent, PUSL Timis are 665 de membri, dintre care 65 sunt noi si are organizatii in 68 de localitati din judet. In 20 de localitati partidul va avea candidati pentru functia de primar, insa numarul va creste, pana la alegerile locale. Bojin a mai spus ca pe perioada cat a fost presedinte al PSD Timis, a reusit sa transfere 21 de primari la acest partid.

”Știti ca eu sunt cu pupatul. Am avut 21 de primari de la alte partide care au venit catre mine in PSD. Am batut palma, ne-am pupat de trei ori. Nu toti care au fost cu mine in PSD m-au urmat. (…) Sunt om de stanga, social-democrat, asta nu inseamna ca nu pot fi social-liberal si nu pot sa imi fac treaba in PUSL”, a spus Bojin

Titu Bojin, care a fost presedinte al CJT in perioada 2012 – 2016, a plecat din PSD in 2016, inaintea alegerilor locale si s-a alaturat atunci UNPR. Dupa alegeri a obtinut functia de consilier judetean. In 2020 a candidat din nou la sefia CJ Timis, sustinut de ALDE. Bojin s-a alaturat PUSL in decembrie, anul trecut.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Noua filială a ciumei roșii cumva tot trebuie să ajungă la troacă.

  2. Incredibilă soartă… Tot în curbe aparent mici, ba Gorghiu, ba Bojin, ba ministru, ba sinistru… Tot în curbe mici, până revin pe capul nostru… Iar și iar. Maimuțe, stupid people – ce a mai rămas din noi, oare?!

  3. Nu-l mai satură Bunul Dumnezeu pe acest personaj care toată viața lui a distrus,a facut avere pe funcțiile politice pe care le-a avut.Stai in pensia aia mare ce o ai și spune mersi că ai scăpat de toate neregulile pe care le-ai făcut.

  4. Vise frumoase

  5. Doua personaje pe care colegii de partid i-au rejectat dupa ce au ocupat functii mega-inalte: Titu Bojin la PSD, Nicolae Robu la PNL. De ce oare?

  6. Ce-i cu titlul ăsta pe capul vostru ?

    Traducere: PSD + PNL = PSDNL = FSN = PCR, te rog frumos ia-mă pe mine și pune-mă pe mine candidat la județ, că tare fain îi să fiu io jupân peste șefii de deconcentrate, să fiu io jupân peste toți primarii din județ, să mai fost ce-am fost odată, că abia acuma știu să fur cu adevărat.

  7. Tractoristul asta a atins culmea obrazniciei. Mai stai la pensie. Cat despre sondaje, se vede ca habar n- ai cum se calculează un procent. Veți lua 0,6%.