Top 10 cele mai populare autoturisme din lume. Vezi cat costa fiecare! GALERIE FOTO!

Daca inainte de recesiune cele mai dorite masini din lume era SUV-urile, acum clientii s-au orientat spre masinile compacte, de oras, cu un consum redus de carburanti. Iata lista celor mai populare masini din lume.

Chevrolet Cruze costa 17.000 de dolari si este inclusa in topul celor mai populare masini din lume. Autoturismul este numit si Holden Cruze sau Lacetti Premiere, in functie de tara de in care este vandut.

Nici Ford Fiesta nu putea sa lipseasca dintr-un astfel de top. La un pret de 14.000 de dolari, ea este vanduta inca din 1970. In schimb, pe piata din SUA ea se vinde doar din 2010. Si nu este singura masina prezenta in topul citat de cei de la CNBC. Si Ford Focus se numara printre cele mai populare masini din lume. Autoturismul este comercializat in SUA din 1998, iar din 1999 si in Europa, la pretul de 17.000, dotari de top.

Cei de la Honda si-au pus in gand sa cucereasca piata auto cu modelul Accord. La 22.000 de dolari, masina este una compacta, perfecta pentru oras. Si modelul mai ieftin Honda Civic (16.000 de dolari) se regaseste in acest top, mai ales cel in varianta diesel. Motivul: masina este utila pe strazile inguste ale Europei, unde jumatate dintre soferi prefera autoturismele cu motor diesel pentru ca fac economie de carburant.

Gigantul Toyota este prezent in top cu nu mai putin de 3 masini: Toyota Camry (20.500 de dolari), Toyota Corolla (16.300 de dolari) si Toyota Yaris (13.500 de dolari). Modelul Yaris este apreciat indeosebi in Japonia si Europa unde costurile cu carburantii sunt extrem de mari. Mai mult, Japonia, China si tarile europene sunt state cu strazi aglomerate, iar Toyota Yaris se strecoara usor prin trafic, iar soferii gasesc mai usor locuri de parcare.

Soferii aprecieaza si Volkswagen Golf (18.000 de dolari) si Volkswagen Polo (15.700 de dolari).

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.